Predicare & Teologie

De ce au nevoie creștinii maturi de predicare cristocentrică

De Jeramie Rinne

Jeramie Rinne este scriitor și pastor senior la South Shore Baptist Church din Hingham, Massachusetts, SUA.
Article
01.29.2021

Anwar este unul dintre prezbiterii noștri și un tata pe la 50 de ani, tată a trei copii. El predă la clasele de adulți, conduce studiile biblice atât în engleză cât și în arabică, și se întâlnește săptămânal cu un pluton de bărbați la 6:30 dimineața, înainte de serviciul bisericii, pentru dare de socoteală și ucenicizare. Fratele acesta este un fel de mașinărie de păstorit. Se avântă fără teamă în tot felul de situații pastorale dificile și și-a câștigat astfel respectul și încrederea din partea congregației.

Deborah umblă cu Mântuitorul ei de 58 de ani. Ea ascultă predicile mele cu Biblia deschisă și cu creionul în mână. Preia apoi comorile Cuvântului și le transferă în săptămâna care urmează mentorând alte surori. Deborah se roagă de parcă ar avea o linie directă la Dumnezeu. Ea a trecut prin multe greutăți de-a lungul anilor, dar aceste necazuri n-au făcut decât să îi adâncească credința și mai mult în Isus. Părul ei cărunt este ca o cunună strălucitoare de înțelepciune și maturitate.

Au nevoie oare sfinți precum Anwar și Deborah de predicare centrată în Evanghelie? Nu au înaintat ei trecând de adevărurile de bază ale morții și învierii lui Isus? Nu este oare pentru ei propovăduirea săptămânală a lui Hristos răstignit ca un fel de a-l învăța pe un bucătar experimentat cum să prăjească un ou, sau ca atunci când vrei să îi amintești un medic de la terapie intensivă cum să verifice semnele vitale ale unui pacient? Nu ar fi oare mai nimerit să „lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, și să mergem spre cele desăvârșite” (Evrei 6:1)?1

După experiența mea, credincioșii maturi nu doar că au nevoie de predicare cristocentrică, ci în realitate ei o savurează. Și iată patru lucruri pe care le face acest fel de predicare pentru cei care au crescut foarte mult în credința lor:

  1. FACE CONEXIUNILE BIBLIEI.

Creștinii maturi iubesc Scriptura. Ai putea să îi deosebești uneori pe credincioșii veterani din biserică purtând cu ei niște Biblii cu coperțile tocite, și cu paginile pline de sublinieri. Dar acești elevi de cursă lungă ai Scripturii au și ei nevoie să facă legăturile necesare între diferitele părți ale Bibliei. Ei cunosc evenimentele ei, dar multe prea adesea am văzut cum nu li s-a arătat felul în care toate aceste evenimente și fragmente ale ei se conectează formând o singură narațiune care culminează în Isus Hristos.

De exemplu, ei au auzit predici despre cum să imite integritatea lui Iosif fugind de ispitele sexuale, dar adesea nu prea li s-a arătat felul în care Iosif prefigurează trădarea, suferința nevinovată, moartea, învierea, înălțarea lui Isus, și mântuirea globală adusă de El. Ei îți pot spune totul despre Adam în grădină și pot extrage bune sfaturi morale din acel eveniment. Dar este posibil să nu poată descrie chemarea regală a lui Adam sau să înșiruie acele „reporniri” succesive (dar fără succes) ale lui Dumnezeu prin Noe, Avraam, Israel și David. Ei nu pot explica felul în care acesta culminează în Isus, ultimul Adam, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu.

Predicarea cristocentrică, centrată pe Evanghelie, întrețese pasajele prețioase ale Bibliei formând un lănțișor strălucitor, în care Isus este bijuteria centrală, care îl încununează. Aceasta creează momente biblico-teologice de tipul „aha”, care îi desfată pe creștinii maturi precum Anwar și Deborah. A-L vedea pe Isus în întreaga Scriptură este ca și cum ai merge într-un pod și ai găsi scrisorile și fotografiile vechi de la bunica, pe care o știi de ani de zile. Ele te vor ajuta să o cunoști cu atât mai mult și să o prețuiești mai mult prin a afla mai multe despre povestea vieții ei.

  1. INSPIRĂ CREȘTEREA SPIRITUALĂ.

Anwar și Deborah ți-ar spune imediat că ei nu au ajuns unde își doresc, din punct de vedere spiritual. Ei mai au un drum lung de parcurs. „Matur” și „în maturizare” nu sunt lucruri care să se excludă reciproc. Până și apostolul Pavel a spus despre sine:

„Nu că am și câștigat premiul, sau că am și ajuns desăvârșit (teleios); dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă (teleoo) spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta dar să ne însuflețească pe toți, care suntem desăvârșiți; și dacă în vreo privință sunteți de altă părere, Dumnezeu vă va lumina” (Filip. 3:12–15).

Așa cum zice Pavel, creștinii maturi (teleios) ca el merg înainte către desăvârșire (teleioo). Dar ce presupune acea desăvârșire? Ea înseamnă a-L cunoaște pe Hristos și a avea o viață modelată de moartea si învierea Lui. Iată-l din nou pe Pavel:

„Ba încă, și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să-L câștig pe Hristos, și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credință. Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți. (Filip. 3:8–11).

Chiar și credincioșii maturi experimentează abateri. Lumea, firea pământească și diavolul ne distrag de la marele țel al cunoașterii lui Hristos. Predicarea centrată în Evanghelie ne dă putere precis în acel fel de gândire care umblă după Hristos și după sfințirea pe care Pavel le descrie prin a-L înălța pe Hristos înaintea sfinților precum Anwar și Deborah. Noi toți avem nevoie să vină cineva înaintea noastră săptămână de săptămână și să ne cheme să ne ațintim privirile asupra lui Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. La urma urmei, Biblia nu este o carte de instrucțiuni, un fel de enciclopedie de ce să facem și ce nu. Ea este mai înainte de toate o mare poveste, o povestire epică în cadrul căreia Isus Hristos este marele Erou, a cărui moarte și înviere ne face capabili să Îl cunoaștem și să ne asemănăm cu El.

  1. HRĂNEȘTE UNITATEA.

Creștinii din Roma păreau să fie niște credincioși maturi. Credința lor fusese vestită în toată lumea (Rom. 1:8), iar Pavel era convins că ei erau „plini de bunătate, plini și de orice fel de cunoștință, și astfel … în stare să vă sfătuiți unii pe alții” (Rom. 15:14). Totuși, el avea în același timp „o vie dorință să vă vestesc Evanghelia vouă celor din Roma” (Rom. 1:15) și, în fapt, a alocat 11 capitole din epistola lui pentru asta.

De ce?

Parte din motivul pentru care Pavel le-a trimis o epistolă îmbibată în Evanghelie era că biserica din Roma se lupta să păstreze unitatea. Părtășia lor era lovită de deosebirile și rupturile dintre Evrei și Neamuri, dintre cei puternici și cei slabi (Rom. 14). Da, chiar și creștinii maturi se pot confrunta cu probleme în a păstra unitatea. Până și slujitori dovediți în câmpul Evangheliei ca Evodia și Sintichia aveau nevoie să cadă de acord (Filip. 4:2-3). Am observat de-a lungul anilor că, adesea, cele mai urâte dezbinări din biserică se petrec în jurul conflictelor dintre membrii vechi, stâlpii bisericii.

Predicarea cristocentrică consecventă le reamintește creștinilor maturi de unitatea noastră în Hristos. Cei care au fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea și învierea lui Isus nu au nicio scuză să stea în relații tensionate între ei pentru că Evanghelia este puterea mântuirii atât pentru Evrei cât și pentru Neamuri (Rom. 1:16). Evanghelia distruge zidurile de ostilitate și face un om nou din noi (Efes. 2:13-18). Predicarea săptămânală a lui Hristos răstignit ne reamintește că Isus a lăsat drepturile Sale pentru a ne sluji și mântui. Iată de ce Pavel le-a reamintit romanilor că cei tari și cei slabi ar trebui să își respecte reciproc sensibilitățile conștiințelor în chestiuni discutabile. Hristos a trăit și a murit pentru ei, și atât cei tari și cei slabi erau chemați să trăiască pentru Hristos potrivit limitelor conștiințelor proprii (Rom. 14:1-9).

  1. ÎNFLĂCĂREAZĂ ÎNCHINAREA.

Dar, cel mai important, predicarea cristocentrică înflăcărează uimirea noastră în fața lui Isus. Inimile noastre se umplu de dragoste pentru Hristos când Îl vedem pe El și Evanghelia Lui în centrul istoriei, când știm că aici se găsește temelia și modelul sfințirii noastre, și izvorul unității noastre în biserica locală.

Credincioșii maturi au nevoie disperată de aceasta. Firea noastră pământească încă tânjește după idoli, chiar și după zeci de ani de umblare cu Dumnezeu. Frica noastră de Dumnezeu se diminuează. Focul devoțiuni slăbește. Suntem uneori ca niște jertfe vii care încearcă să se furișeze de pe altar. Chiar și cel mai matur credincios poate să devină tot mai insensibil față de vrednicia lui Isus și să ia minunăția mântuirii noastre ca pe un lucru de apucat [care i se cuvine]. Avem nevoie să fim expuși constant la gloria lui Dumnezeu, așa cum este ea descoperită la cruce.

Și predicarea cristocentrică face exact acest lucru. Dacă Hristos și lucrarea Lui mântuitoare este ca un diamant perfect, de un milion de carate, cu mii de fațete, atunci predicarea cristocentrică dorește să ridice și să rotească ușor acel diamant înaintea adunării, astfel ca noi toți să fim proaspăt uimiți prin a vedea minunăția lui Isus din diferite unghiuri.

Noi, predicatorii Evangheliei, avem un mare privilegiu în acest sens. Ajungem să mergem săptămână de săptămână alături de copiii lui Dumnezeu răscumpărați cu sânge – atât cu pruncii cât și cu adulții spirituali – la fel cum Isus a umblat cu cei doi ucenici pe drumul către Emaus. Și, asemenea lui Isus, ne deschidem Bibliile la Moise și la toți prorocii, și le explicăm celor care ne ascultă, din toată Scriptura, lucrurile privitoare la acest Isus. Și când facem asta, Isus este înălțat în inimile și mințile lor, și ei își găsesc încântarea proaspătă în El. Apoi, prin harul lui Dumnezeu, ei vor spune: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea… şi ne deschidea Scripturile?” (Luca 24:32).

[1] Evrei 6:1–3 ar părea că sugerează că Evanghelia ar fi un lucru pe care creștinii maturi ar trebui să îl lase în urmă. Jared Wilson (https://www.thegospelcoalition.org/blogs/jared-c-wilson/hebrews-6-teach-move-gospel/) și John Piper (https://www.desiringgod.org/interviews/does-hebrews-tell-us-to-grow-up-beyond-the-gospel) oferă răspunsuri utile la această dilemă. Merită observat de asemenea că întreaga Epistolă către Evrei ne oferă unele dintre cele mai bogate și mai profunde reflecții teologice asupra sensului morții lui Hristos în Noul Testament. Ar fi un act de credulitate să ne imaginăm că autorul cărții Evrei și-ar vedea epistola ca o explicare a doctrinei elementare a lui Hristos, care, ciudat, ar trebui să fie dată deoparte.

 

[1] Evrei 6:1–3 ar părea că sugerează că Evanghelia ar fi un lucru pe care creștinii maturi ar trebui să îl lase în urmă. Jared Wilson (https://www.thegospelcoalition.org/blogs/jared-c-wilson/hebrews-6-teach-move-gospel/) și John Piper (https://www.desiringgod.org/interviews/does-hebrews-tell-us-to-grow-up-beyond-the-gospel) oferă răspunsuri utile la această dilemă. Merită observat de asemenea că întreaga Epistolă către Evrei ne oferă unele dintre cele mai bogate și mai profunde reflecții teologice asupra sensului morții lui Hristos în Noul Testament. Ar fi un act de credulitate să ne imaginăm că autorul cărții Evrei și-ar vedea epistola ca o explicare a doctrinei elementare a lui Hristos, care, ciudat, ar trebui să fie dată deoparte.

 

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.

Altele etichetate ca: articles