Reimaginarea succesului în lucrare

Autorul și teologul David Wells prezenta în cartea sa, God in the Wasteland, publicată în 2004, că “studenții [la seminar] sunt nemulțumiți de starea actuală a bisericii. Ei cred că ea și-a pierdut viziunea, și vor mai mult de la ea decât le dă acum”. Dar nemulțumirea nu este suficientă, așa cum era de acord Wells însuși. Avem nevoie de ceva mai mult. Avem nevoie să redescoperim ce este biserica. Ce este biserica, în natura și esența ei? Ce anume deosebește și marchează biserica?

O ISTORIE A SĂNĂTĂȚII BISERICII

Creștinii au vorbit mult timp despre „semnele distinctive ale bisericii”. Subiectul bisericii nu a ajuns în centrul dezbaterii teologice largi și oficiale până la Reformă. Înainte de secolul al XVI-lea, tema bisericii era mai mult prezumată decât discutată. Oamenii se gândeau la ea ca la mijloacele harului, o realitate care a existat ca presupoziție pentru restul teologiei. Odată cu apariția criticii radicale din partea lui Martin Luther și a altora, în secolul al XV-lea, discuția despre natura bisericii a ajuns inevitabilă. Un erudit spunea că „Reforma a făcut ca Evanghelia, nu organizarea eclezială, să fie testul pentru adevărata biserică” (Edmund Clowney, The Church, 1995], p. 101).

În anul 1530, Melanchthon a scris Mărturisirea Augsburg, care statua în Articolul VII că „această Biserică este congregația sfinților în care Evanghelia este propovăduită corect și în care sacramentele sunt administrate corect. Și a avea adevărata unitate a Bisericii, este suficient să avem unitate în credință în ce privește învățătura Evangheliei și administrarea sacramentelor”. În 1553, Thomas Cranmer a compus Cele 42 de Articole ale Bisericii Anglicane, unde a scris că „Biserica vizibilă a lui Hristos este o congregație a oamenilor credincioși, în care Cuvântul curat al lui Dumnezeu este predicat și unde sacramentele sunt administrate corect”. Jean Calvin scria în Institutele sale că „oriunde vedem Cuvântul lui Dumnezeu propovăduit în curăție și auzit, și unde sacramentele sunt administrate așa cum au fost instituite de Hristos, nu ne putem îndoi că acolo există o biserică a lui Dumnezeu”.

Mărturisirea Belgiană (1561) spunea în Articolul 29 că „semnele distinctive după care se cunoaște Biserica adevărată sunt acestea: dacă doctrina curată a Evangheliei este predicată; dacă ea păstrează administrarea curată a sacramentelor instituite de Hristos; dacă disciplina bisericii este exercitată în pedepsirea păcatului; pe scurt, dacă toate lucrurile sunt făcute potrivit Cuvântului curat al lui Dumnezeu, toate lucrurile contrare sunt astfel respinse, iar Isus Hristos este recunoscut ca singurul Cap al Bisericii”.

CREAREA ȘI PĂSTRAREA BISERICII

Putem vedea în aceste două semne distinctive – propovăduirea Evangheliei și respectarea sacramentelor – atât crearea cât și păstrarea bisericii – izvorul adevărului lui Dumnezeu și vasul plăcut unde el este pus și ilustrat. Biserica este creată prin propovăduirea corectă a Cuvântului; biserica este păstrată și deosebită prin administrarea corectă a botezului și a Cinei Domnului (în acest al doilea semn distinctiv se presupune că disciplina bisericii este practicată).

Evident că nicio biserică nu este perfectă. Dar slavă lui Dumnezeu că multe biserici imperfecte sunt sănătoase. Cu toate acestea, mă tem că mult mai multe nu sunt astfel – chiar dintre cele care altfel afirmă dumnezeirea deplină a lui Hristos și autoritatea totală a Scripturii. Așadar, cele nouă semne constituie un plan pentru redescoperirea predicării biblice și a conducerii bisericii într-o vreme când prea multe congregații se complac într-un creștinism pur nominal și ideatic, cu tot pragmatismul și meschinăria care rezultă din asta. Scopul multor biserici a decăzut de la proslăvirea lui Dumnezeu la simpla creștere numerică, presupunând că acel țel – oricum ar fi atins – ar trebui în mod necesar să Îl glorifice pe Dumnezeu.

Într-o societate în care oamenii renunță pe larg și rapid la creștinism, în care evanghelizarea este deseori considerată inerent intolerantă sau chiar catalogată oficial ca ură, vedem că lumea noastră s-a schimbat. Societatea față de care suntem presați să ne conformăm ca să fim relevanți devine atât de întrețesută cu antagonism față de Evanghelie, încât conformarea noastră față de ea trebuie să însemna o pierdere în sine a Evangheliei. În astfel de vremuri, trebuie să auzim din nou Biblia și să reimaginăm conceptul de lucrare de succes fără să-l mai legăm în mod necesar și imediat de rodnicia numerică, ci evaluându-l după credincioșia demonstrată față de Cuvântul lui Dumnezeu.

AVEM NEVOIE DE UN MODEL NOU

Avem nevoie de un model nou de biserică. De fapt, modelul care ne trebuie este unul vechi. Avem nevoie de biserici în care indicatorul-cheie al succesului să nu țină de rezultate evidente, ci de perseverența în credincioșie biblică. Acest model nou (vechi) de biserică se focalizează asupra a două nevoi elementare în bisericile noastre: predicarea mesajului și conducerea ucenicilor. Primele cinci „semne distinctive ale unei biserici sănătoase” (predicarea expozitivă, teologia biblică, o înțelegere biblică a Evangheliei, o înțelegere biblică a convertirii și o înțelegere biblică a evanghelizării), toate acestea reflectă preocuparea de propovăduire corectă a Cuvântului lui Dumnezeu. Ultimele două semne distinctive (membralitatea în biserică, disciplina bisericii, o preocupare pentru ucenicizare și creștere, și conducerea bisericii) tratează problema felului în care trebuie să administrăm granițele și semnele identității creștine, adică a felului în care să îi conducem pe ucenici.

Țelul și scopul tuturor acestor lucruri este slava lui Dumnezeu când noi Îl facem cunoscut. De-a lungul istoriei, Dumnezeu a dorit să Se facă cunoscut (ex. Exod 7:5; Deut. 4:34-35; Ps. 22:21-22; Isaia 49:22-23; Ezec. 20:34-38; Ioan 17:26). El a creat lumea și a făcut totul spre lauda Sa. Și este drept și bine ca El să procedeze astfel. Mark Ross exprima acest adevăr în felul următor:

Noi suntem dovezile principale ale lui Dumnezeu… Marea preocupare a lui Pavel [în Efes. 4:1-16] pentru biserică este ca ea să se manifeste și să ilustreze slava lui Dumnezeu, apărând astfel caracterul lui Dumnezeu în fața întregii batjocuri venită din partea demonilor, batjocură pe care El nu o merită… Dumnezeu i-a încredințat bisericii Sale slava Numelui Său.

Toți cei care citesc aceste cuvinte – cei ce sunt lideri ai bisericii, și cei ce nu sunt lideri -sunt creați după chipul lui Dumnezeu. Noi suntem niște imagini vii ale naturii morale și ale caracterului neprihănit al lui Dumnezeu, reflectându-l în Univers pentru ca toți să îl vadă, în special în unirea noastră cu Dumnezeu, prin Hristos. Iată, așadar, la ce ne cheamă Dumnezeu și de ce ne cheamă la aceasta. El ne cheamă să venim alături de El și împreună în congregațiile noastre, nu pentru slava noastră, ci pentru slava Lui.

* * * * * 

Nota editorului: Acest articol este alcătuit din pasaje extrase și editate din introducerea la cartea Nine Marks of a Healthy Church (Wheaton: Crossway, 2000).

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.