DUHUL SFÂNT, RUGĂCIUNEA ȘI PREDICAREA

Am o convingere tot mai mare, și ea este aceasta: că marea nevoie a Bisericii de astăzi constă într-o lucrare proaspătă și durabilă a Duhului Sfânt. Această convingere, cel puțin pentru mine, nu stă pur și simplu în nevoia Bisericii ca Duhul Sfânt să se coboare și să ne revigoreze sau să ne împuternicească. Mai degrabă, această convingere este legată de nevoia noastră ca El să reveleze domnia lui Isus Hristos atât față de noi, cât și pentru noi.

Dacă această convingere începe să îți pătrundă în inimă și în minte, ca și mie, cu o energie și forță nouă, am putea să ne punem următoarea întrebare: „Cum vom ști când a poposit cu adevărat în noi această convingere?” Adică, „Ce anume dovedește faptul că noi am îmbrățișat-o în mod autentic?”

O DEDICARE FAȚĂ DE RUGĂCIUNE

Recent, m-am tot gândit la aceste întrebări și cred că trebuie să existe cel puțin două semne observabile.

În primul rând, această convingere este îmbrățișată atunci când vedem prezentă în noi o dedicare față de rugăciune. Persoana care se roagă „a prins ideea”. În fapt, sunt chiar tentat să spun că doar aceia care merg în mod regulat înaintea lui Dumnezeu în rugăciune pot cu adevărat să îmbrățișeze această convingere. Prin rugăciunile lor, ei demonstrează credința că doar Dumnezeu, în și prin lucrarea Duhului Sfânt, este capabil să împlinească lucrarea de regenerare. Dacă am fi oameni care nu ne rugăm, aceasta ar indica faptul că încă am crede că noi putem face acest lucru.

Așadar, dacă am dreptate, adică, dacă rugăciunea este dovada vizibilă a convingerii noastre, atunci cei care doresc ca Dumnezeu să facă o lucrare proaspătă a Evangheliei în zilele noastre vor fi oameni care se roagă.

Interesant este că vedem această legătură dinamică în puncte decisive din Evanghelia după Luca. Cel puțin de patru ori oamenii L-au recunoscut pe Isus pentru cine era El în strânsă legătură cu cineva care se ruga:

• Chiar înainte ca Petru să recunoască faptul că Isus este Hristos, Isus se ruga (Luca 9:18-20).
• Petru, Ioan și Iacov se suie pe munte ca să se roage, moment în care vocea lui Dumnezeu se coboară din cer pentru a revela nu doar cine este Isus, ci și ce trebuie să facă ucenicii Lui în lumina acestui lucru (Luca 9:28-36).
• La botezul Său, Isus se roagă, moment în care cerurile se deschid, Duhul Sfânt se pogoară, și o voce se aude din cer, afirmând că Isus este Fiul lui Dumnezeu (Luca 3:21-22).
• Sfinții aceia bătrâni, Simeon și Ana, L-au recunoscut pe Isus drept Mesia prin lucrarea Duhului Sfânt și în contextul obișnuit al rugăciunilor lor regulate.

Aceste patru ilustrații sunt importante. Iar ele ne sunt date, cred eu, în mod intenționat. Ne învață că, atunci când oamenii vin la Hristos și încep să Îl urmeze, ei procedează astfel prin lucrarea proaspătă și continuă a Duhului Sfânt, și aceasta prin rugăciune.

Atunci când îmbrățișăm în mod autentic convingerea legată de nevoia noastră pentru lucrarea Duhului Sfânt, ne dedicăm lucrării rugăciunii.

O DEDICARE FAȚĂ DE PREDICAREA BIBLICĂ EXPOZITIVĂ

În al doilea rând, când avem o convingere față de nevoia unei lucrări proaspete și continue a Duhului Sfânt, rugăciunea nu este singurul lucru prezent. Ea este însoțită de o dedicare față de predicarea biblică expozitivă.

Pe măsură ce Biserica redescoperă simțământul marii noastre nevoi, oamenii și predicatorii deopotrivă vor fi însetați după o explicare simplă și clară, după o propovăduire de acest fel a Cuvântului lui Dumnezeu. Altfel spus, acela care se dedică rugăciunii este același care se va dedica textului biblic în mod obligatoriu.

DUHUL SFÂNT ȘI PREDICAREA LUCREAZĂ ÎMPREUNĂ

Desigur, sunt conștient că, pentru mulți cititori, relația dintre convingerea noastră cu privire la Duhul Sfânt și predicare nu este înțeleasă imediat. Peste toate acestea, mulți dintre noi am fost făcuți să credem, în mod greșit, că trebuie să alegem între o dedicare față de lucrarea Duhului Sfânt și una față de Cuvântul lui Dumnezeu. Cineva poate să caute „strada credinței”, sau „maturitatea spirituală”, dar nu le poate căuta pe amândouă în același timp.

Acești învățători ar vrea ca noi să credem că cineva poate merge fie la o „biserică condusă de Duhul” fie la una „centrată în Cuvânt”, dar nu le poate avea pe amândouă. Această înțelepciune convențională a fost întipărită în mintea noastră. Dar este un lucru greșit să ne gândim că cineva trebuie să aleagă între relevanța față de vecinii noștri și relevanța față de cei care cred deja.

Ca să fiu direct, sunt plictisit cu totul de această abordare. Am obosit în ce-i privește pe cei care îngrădesc discuția în aceste linii, ca și cum Duhul și Cuvântul s-ar afla în opoziție unul față de celălalt. Această dihotomie este una falsă – și este timpul să învățăm cum să o dăm deoparte.

Ceea ce aș spune eu în schimb este că persoana care recunoaște nevoia Bisericii pentru o lucrare proaspătă și durabilă a Duhului va fi aceeași care se va dedica nu doar rugăciunii, ci și predicării biblice expozitive. Iar acest lucru se datorează faptului că lucrarea Duhului Sfânt a fost dintotdeauna relaționată dinamic și legată de lucrarea Cuvântului.

PRIVIND LA SCRIPTURĂ ÎN CALITATE DE EXEMPLU AL NOSTRU

Ne-ar fi suficient un singur pasaj biblic pentru a ilustra acest punct, chiar dacă multe altele pot fi alese aici. Priviți la Evrei 3, în mod specific versetul 7, care începe în acest fel: „De aceea, cum zice Duhul Sfânt…”

În aceste câteva cuvinte există două surprize minunate. În primul rând, observați că aici se face referire la calitatea de autor a Duhului Sfânt, atunci când citează Psalmul 95. Acest lucru este izbitor, și noi trebuie să îl observăm. El nu spune, „cum zice Biblia”, „cum zice psalmistul”, sau chiar „cum zice Scriptura”. Dimpotrivă, ceea ce este scris e, „cum zice Duhul Sfânt”.

Semnificația acestui lucru este importantă: dacă vrei să auzi vocea Duhului Sfânt, o vei descoperi legată în mod dinamic de textele biblice. Adică, Duhul Sfânt este deja prezent în calitate de Autor, prin cuvintele așezate în Scriptură cu multă vreme în urmă. Cred că John Piper a scris cândva ceva de genul, „Dacă vrei să Îl auzi pe Dumnezeu vorbindu-ți astăzi, mergi în camera ta, închide ușa, și citește-ți Biblia cu voce tare”. Și sunt de acord. Cuvântul lui Dumnezeu este vocea Duhului Sfânt. De aceea, convingerea noastră că marea nevoie a Bisericii este aceea a unei lucrări proaspete și durabile a Duhului Sfânt, înseamnă, în mod obligatoriu, că trebuie făcută o dedicare egală față de predicarea biblică expozitivă.

Cea de-a doua surpriză care se găsește în Evrei 3:7 este una care ține de gramatică. Verbul din această expresie este la timpul prezent! Textul nostru spune, „Cum zice Duhul Sfânt…” Nu trebuie să ratăm importanța acestui lucru. Psalmul 95, adresat la timpul lui unui popor care trăia într-o vreme foarte diferită, este prezentat drept Cuvântul viu și prezent al lui Dumnezeu pentru ei și pentru cei dintr-o generațiile viitoare – și același lucru este adevărat pentru noi astăzi. Evrei 3:7 stabilește o relație continuă și dinamică între lucrarea actuală a Duhului Sfânt și expunerea Cuvântului lui Dumnezeu.

CONCLUZIE

Despre asta este vorba. Avem nevoie de o convingere față de o lucrare proaspătă a Duhului Sfânt, și vom ști că acea convingere se înrădăcinează în oasele și măduva noastră atunci când ne dedicăm rugăciunii și predicării, și când aceste lucruri sunt prezente.

În ultima vreme, această convingere s-a înrădăcinat mai adânc în sufletul meu, cu forță și vitalitate proaspete. Știu că acest lucru este autentic pentru că rugăciunea și predicarea au efecte practice crescânde în viața mea. Și vreau ca același lucru să fie adevărat și pentru tine.

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.