Căutați: conspirându-i și îndemnându-i pe membrii bisericii

Dacă ești ca majoritatea păstorilor, ultimul lucru pe care vrei să îl auzi este că, după toate aparențele, membrii bisericii complotează continuu împotriva unității în trupul bisericii. În orice grup ar fi, oricare ar fi lecția pe care ar preda-o, orice prietenii și-ar face, ei par să îi provoace pe alții la nemulțumire, plângeri și chiar mușcături.

Ai putea fi surprins să afli că Epistola către Evrei îi cheamă pe membrii bisericii să conspire continuu și să provoace lucruri în trupul bisericii. Ea îi cheamă să comploteze și să stârnească la bine!

În biserica noastră din Louisville, Kentucky, eu și ceilalți prezbiteri îi reamintim deseori congregației noastre de îndemnul din Evrei. Iată ce le spunem noi.

UN PIC DE CONTEXT

Majoritatea cărții Evrei este un tratat teologic special despre Persoana și lucrarea lui Isus Hristos. În nouă capitole, autorul cărții analizează în detaliu sistemul jertfelor și al preoției din Vechiul Testament și susține că toate au fost împlinite în viața și moartea lui Isus. Dar începând de la capitolul 10, autorul face legătura dintre toate aceste lucruri și viețile cititorilor lui. „În lumina tuturor acestor lucruri”, le spune el, „sunteți chemați să trăiți într-un anume fel”.

UN PIC DE EXEGEZĂ

Evrei 10:19-25 este pasajul care stă în centrul acestui îndemn. În aceste versete, autorul îi cheamă pe cititorii lui să facă trei lucruri: în primul rând, ei trebuie să se apropie de Dumnezeu. Întrucât Isus a câștigat pentru ei acces la scaunul de domnie al lui Dumnezeu prin moartea Lui pe cruce, ei sunt chemați să se închine lui Dumnezeu făr fric și cutremur, ci cu încredere deplină și cu bucurie. În al doilea rând, el îi cheamă să se țină de mărturisirea lor, să nu dea înapoi și să fie distruși, ci să creadă, să aibă credință și, astfel, să își mântuiască sufletele. Prin aceste două îndemnuri, autorul îi cheamă pe acești creștini să vegheze îndeaproape la inimiile, mințile și sufletele lor. Dar există un alt treilea îndemn aici, prin care el îi cheamă să privească dincolo de ei înșiși și să își focalizeze atenția pe frații și surorile lor în Hristos – adică pe biserică.

Autorul scrie în versetele 24 și 25, „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie”.

Datorită a ceea ce Hristos a făcut și a ceea ce El este, creștinii sunt îndemnați să se stârnească unii pe alții la dragoste și fapte bune. Dar cum trebuie să facem asta? Prin ce mijloace pot creștinii să se îndemne reciproc la bunătate și sfințenie? Textul în sine ne oferă două căi – prin a nu neglija strângerea laolaltă și prin încurajarea reciprocă.

Acea expresie – „șă nu părăsim adunarea noastră” – probabil că este cea mai clară afirmație biblică ce exprimă obligația creștinului de a fi parte dintr-o biserică locală. Dacă suntem parte din trupul lui Hristos, trebuie să ne legăm împreună viețile în părtășie împreună cu un trup local de credincioși. Cu greu putem spune că acest verset ar putea fi exprimat mai clar de atât. Dar observați că porunca de a nu neglija strângerea laolaltă nu este izolată. Ea este, în fapt, o clauză dependentă de principala clauză a versetului. Porunca de a ne strânge împreună este prezentată ca un mijloc ce țintește un alt scop. Noi, creștinii, trebuie să ne întâlnim cu scopul de a ne stârni reciproc la dragoste și fapte bune.

PARTICIPĂ

De aceea, trebuie cel puțin să spunem că, pentru fiecare creștin, participarea la strângerile bisericii locale nu este ceva opțioinal. Autorul Epistolei către Evrei – și, de aceea, Duhul Sfânt însuși – le poruncește creștinilor să fie prezenți atunci când credincioșii de care ei sunt legați se strâng împreună.

La un nivel foarte practic, asta înseamnă că va trebui să ne rearanjăm calendarele ca să ne facem timp pentru strângerea laolaltă a sfinților. Programul de muncă va trebui să se schimbe. Lucrurile pe care le avem de făcut acasă se poate să fie nevoie să fie făcute într-un alt interval orar. Rapoartele vor trebui scrise mai devreme sau mai târziu. Majoritatea bisericilor nu se întâlnesc mai mult de două sau trei ore pe săptămână, ceea ce ne lasă la dispoziție cam 145 de ore pentru orice alte lucruri avem de făcut. Potrivit cărții Evrei, încurajarea și stârnirea celorlalți credincioși ar trebui să fie primele lucruri în lista de priorități a creștinului, iar asta înseamnă participarea la întâlnirile publice ale bisericii.

DAR NU DOAR PARTICIPĂ

Dar autorul cărții Evrei ne cheamă la mai mult decât la simpla participare. De multe ori vedem cum creștinii tratează participarea la întâlnirile bisericii ca pe un lucru de pe lista lor de lucruri pe care trebuie să le bifeze. Ei iau parte la serviciul bisericii, stau acolo tăcuți și într-o manieră anonimă în partea din spatele clădirii, ascultă cu o jumătate de inimă la predică, se furișează în timpul cântării de final fără să scoată o vorbă cu cineva, și bifează căsuța mentală din acea săptămână: „Am participat la întâlnirea bisericii. Am ascultat de Evrei 10:25”. Dar autorul cărții Evrei nu are în vedere aici doar acest lucru. El nu spune „participați la biserică”, ci el așază intenționat participarea la întâlnirile bisericii în contextul cunoașterii, iubirii și încurajării celorlalți credincioși. El pune acest lucru în contextul stârnirii reciproce la dragoste și fapte bune.

Strângerea publică a bisericii locale implică mai mult decât ca niște indivizi să se întâlnească într-un loc ca să audă predicarea Cuvântului lui Dumnezeu – deși acest lucru este cu siguranță unul cert și crucial. Ea are de-a face de asemenea cu împărtășirea vieții cu alți credincioși care s-au angajat să se susțină și să se încurajeze reciproc ca niște creștini. În strângerea publică a bisericii ne rugăm unii pentru alții, plângem și ne bucurăm unii cu alții, ne purtăm unii altora poverile și întristările, auzim împreună Cuvântul lui Dumnezeu și trudim la aplicarea reciprocă în viețile noastre. Pe scurt, strângerea bisericii este cel mai important timp pe care credincioșii îl au pentru a se îndemna reciproc la dragoste și fapte bune.

CONSPIRĂ ȘI PROVOACĂ

Iată încă două lucruri în acest pasaj. În primul rând, autorul cărții Evrei spune „să ne [gândim cum să ne] îndemnăm unii pe alții la dragoste și fapte bune”. Cu alte cuvinte, el ne spune să ne gândim la acest lucru! Creștinul trebuie să plănuiască, să conspire, să se gândească la felul în care ar putea să îi îndemne pe frații și surorile lui la fapte bune – lucru pe care pur și simplu nu îl poate face dfacă viața lui nu este întrețesută strâns cu viețile lor. Cum poate un creștin să plănuiască mai precis aceste lucruri spre binele celorlalți credincios, dacă el nu îi cunoaște?

În al doilea rând, observați cuvântul „îndemnăm”, pe care unele traduceri ale Bibliei îlm redau prin cuvântul „a provoca”. Prezența cuiva în trup ar trebui să aibă un efect vizibil asupra altora, un efect provocator sau care stârnește: dragostea și faptele bune încep să abunde in viețile celor din jurul lui!

Pe scurt, frate păstor, noi vrem să ne încurajăm membrii bisericii să „comploteze” și să provoace la bine!

O ILUSTRAȚIE

În vara trecută am început un proiect uriaș de a monta plăci de piatră pe veranda casei și pe alee. Pe de o parte, sub un copac, am păstrat un răcitor albastru plin cu apă, pe care l-am folosit ca să spăl plăcile murdare după ce aveam să le tai la dimensiunea corectă. După o vreme, mi-am dat seama că tot noroiul pe care eu îl spălam de pe plăci avea să se sedimenteze la baza răcitorului, lăsând apa clară la partea de sus, iar la partea de jos acumulându-se un strat gros de noroi. Dacă voiam să stârnesc acel noroi de la baza răcitorului și să îl fac să se împrășite în volumul de apă, ce aș fi putut să fac? Să lovesc acel răcitor cu genunchiul? Nu s-ar fi întâmplat nimic. Apa ar fi putut să se miște un pic, dar noroiul avea să rămană la bază. Dacă voiam cu adevărat să antrenez acel noroi, trebuia să îl antrenez cu mâinile, introducându-le în apă. Trebuia să intru în apă și să agit direct acel strat de noroi.

Poate că nu este o analogie perfectă, dar biserica este oarecum în acest fel. Nicio biserică adevărată a lui Isus Hristos nu ar trebui să fie acel fel de loc unde credincioșii pur și simplu să vină laolaltă odată pe săptămână, să stea puțin timp în același loc, apoi să își vadă de treburile lor. Ce rușine este când creștinii, ca să nu mai vorbesc de necreștini, cred că așa ar trebui să fie strângerea lor laolaltă! Nu îmi pot imagina multe lucruri care să facă o biserică să fie mai lipsită de viață și mai nevrednică de vreun efort de a fi slujită.

Îndemnul de a nu uita de strângerea noastră laolaltă nu este atât de lipsit de viață și de plictisitor. El nu îi cheamă pe creștini să stea pasiv într-un scaun. Dimpotrivă, el îi cheamă la o viață plină de energie. El îi cheamă să trăiască împreună cu alți creștini – iubindu-i, încurajându-i, îndemnându-i la fapte bune și, probabil cel mai important, îndreptându-le privirile întotdeauna către ziua când Domnul lor va reveni. „A merge la biserică” nu rezolvă în sine asta. Doar prin „ a fi biserica” putem împlini ceea ce Hristos vrea ca noi, poporul Lui, să fim.

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.