PREDICĂ CELOR NEȘTIUTORI, CELOR ÎNDOIELNICI ȘI PĂCĂTOȘILOR

Adesea aud această întrebare: „Cum faci aplicație unui text într-o predică expozitivă?”

În spatele acestei întrebări pot exista multe presupuneri chestionabile. Cel care pune întrebarea poate să își amintească predici „expozitive” pe care le-a auzit – sau poate le-a predicat – care nu erau cu nimic diferite de niște lecții biblice de la seminarul teologic – bine structurate și precise, dar demonstrând prea puțină urgență evlavioasă sau înțelepciune pastorală. Aceste predici expozitive nu aveau decât puțină doză de aplicații în ele, dacă era și aceea. Pe de altă parte, cel ce pune întrebarea ar putea, pur și simplu, să nu știe cum să recunoască o aplicație, atunci când o aude.

William Perkins, marele teolog puritan de la Cambridge, din secolul al XVI-lea, își învăța predicatorii să își imagineze diferitele categorii de ascultători și să se gândească la aplicații pentru fiecare – pentru păcătoșii împietriți, pentru persoanele îndoielnice, pentru sfinții împovărați, pentru tinerii entuziaști și așa mai departe.

Sfatul lui Perkins este de mare ajutor, dar, din fericire, noi deja facem acest lucru. Aș vrea să abordez subiectul aplicației întrucâtva diferit: nu doar că există diferite categorii de ascultători, dar există și diferite feluri de aplicații. Atunci când luăm un pasaj al Cuvântului lui Dumnezeu și îl explicăm cu claritate, convingere și chiar simțământul urgenței, există cel puțin trei feluri diferite de aplicații care reflectă trei categorii diferite de probleme cu care oamenii se confruntă în pelerinajul lor creștin. În primul rând, să ne amintim că avem de luptat cu boala ignoranței. În al doilea rând, ne luptăm cu îndoiala, adesea mai mult decât conștientizăm la prima vedere. În al treilea rând, ne luptăm încă cu păcatul – fie că este vorba de acte de neascultare directă, fie de neglijență păcătoasă. În calitate de predicatori, tânjim să vedem schimbări în toate aceste trei aspecte, atât de noi înșine, cât și în ascultătorii noștri, și asta de fiecare dată când predicăm Cuvântul lui Dumnezeu. Și toate cele trei probleme dau naștere unui fel diferit de aplicații legitime.

IGNORANȚA

Ignoranța este o problemă fundamentală într-o lume căzută în păcat. Noi ne-am înstrăinat de Dumnezeu. Ne-am rupt singuri de la părtășia directă cu Cel care este Creatorul nostru. De aceea, nu este surprinzător faptul că informarea oamenilor cu privire la adevărul despre Dumnezeu este în ea însăși un fel puternic de aplicație – și una de care avem nevoie cu disperare.

Dar aceasta nu este o scuză pentru a avea predici reci și lipsite de pasiune. Pot să fiu în fiecare moment la fel de încântat – și chiar mai mult – atunci când fac afirmații indicative ca și atunci când vorbesc despre porunci, care au caracter imperativ. Poruncile Evangheliei de a ne pocăi și a crede nu înseamnă nimic atunci când sunt separate de afirmațiile indicative, descriptive, privitoare la Dumnezeu, la noi înșine și la Hristos. Informația este vitală. Noi suntem chemați să predicăm adevărul și să proclamăm un mesaj măreț despre Dumnezeu. Vrem ca oamenii care aud mesajele noastre să treacă de la postura de neștiutori la cea de oameni care cunosc adevărul. O astfel de informare care vine din străfundul inimii înseamnă aplicație.

ÎNDOIALA

Îndoiala este diferită de ignoranță. În îndoială, noi luăm idei sau adevăruri care ne sunt familiare și le punem sub semnul întrebării. Acest fel de chestionare nu este rară printre creștini. În fapt, îndoiala poate fi una dintre cele mai importante probleme, care trebuie explorată cu multă aplecare și provocată în detaliu în predicarea noastră. Tratarea îndoielii nu este un lucru pe care un predicator să îl adreseze numai față de cei necredincioși, în decursul unor exerciții minore de apologetică dinaintea convertirii. Unii oameni, care stau și ascultă predicile săptămână după săptămână, pot să cunoască foarte bine lucrurile pe care predicatorul le menționează cu privire la Hristos, Dumnezeu, Onisim și așa mai departe. Dar ei pot foarte bine să se lupte dacă să creadă sau nu că aceste lucruri sunt adevărate. Uneori, oamenii pot chiar să nu fie conștienți de îndoielile lor, cu atât mai puțin să fie capabili să le recunoască drept îndoieli.

Dar atunci când noi începem să privim la Scriptură cercetându-ne în profunzime, ne descoperim stând la umbra întrebărilor, incertitudinilor și ezitărilor, toate acestea făcându-ne, din nefericire, conștienți de acea cădere gravitațională în îndoială, care ne atrage, de la distanță, departe de pe calea pelerinului credincios. Unor astfel de oameni – și poate chiar unor astfel de părți ale propriilor noastre inimi – vrem să ne adresăm și înaintea lor vrem să proclamăm adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și urgența de a crede în el. Vrem ca oamenii care ne aud predicile să treacă de la îndoială la credința în adevăr din toată inima. O astfel de predicare urgentă cu privire la adevăr, care cercetează inima, înseamnă aplicație.

PĂCATUL

Păcatul, la rândul lui, este o problemă în această lume căzută. Ignoranța și îndoiala pot fi în ele însele păcate specifice, pot fi rezultatul unor păcate specifice, sau nici una, nici alta. Dar păcatul este cu siguranță mai mult decât neglijență sau îndoială.

Fiți siguri de faptul că oamenii care va ascultă predicile au avut luptele lor în ce privește neascultarea față de Dumnezeu în săptămâna care tocmai a trecut și aproape sigur se vor lupta cu neascultarea față de El în săptămâna care tocmai începe. Păcatele vor fi variate. Unele se vor manifesta prin neascultarea în fapte, altele prin lipsa faptelor. Dar, fie că ele constau în păcate de comitere sau păcate de comitere, păcatele reprezintă neascultare față de Dumnezeu.

O parte a predicării constă în provocarea poporului lui Dumnezeu la sfințenia vieții care să reflecte sfințenia lui Dumnezeu însuși. Așadar, parte a aplicării pasajului Scripturii înseamnă să extragem implicațiile acelui pasaj pentru acțiunile noastre în decursul acestei săptămâni. În calitate de predicatori, suntem chemați să îndemnăm poporul lui Dumnezeu la ascultare față de Cuvântul Lui. Vrem ca ascultătorii noștri să experimenteze schimbarea de la neascultarea păcătoasă la supunerea și ascultarea cu bucurie față de Dumnezeu, conform voii Lui, așa cum este revelată în Cuvântul Său. Un astfel de îndemn la ascultare înseamnă cu siguranță aplicație.

EVANGHELIA

Evanghelia este principalul mesaj pe care avem nevoie să îl aplicăm de fiecare dată când predicăm. Unii oameni încă nu cunosc Vestea Bună a lui Isus Hristos. Iar unii dintre ei se poate să fi stat sub predicarea noastră o vreme – distrași sau adormiți, ori visând cu ochii deschiși, neacordând atenție mesajului. Ei au nevoie să fie informați cu privire la Evanghelie. Au nevoie să li se vorbească.

Alții se poate să fi auzit, să fi înțeles și, poate, chiar să fi acceptat adevărul, dar acum se văd ei înșiși în situația de a se lupta cu îndoiala, cu privire la însăși lucrurile despre care tu vorbești, sau presupui că vorbești, în mesajul tău. Astfel de oameni au nevoie să fie îndemnați să creadă adevărul veștii bune a lui Hristos.

De asemenea, oamenii pot să fi auzit și să fi înțeles mesajul, dar să fie ezitanți în a se pocăi de păcatele lor. Se poate ca ei chiar să accepte adevărul mesajului Evangheliei, dar să nu vrea să renunțe la păcatele lor și să își pună credința în Hristos. Pentru astfel de ascultători, cea mai puternică aplicație pe care o poți face este să îi îndemni să își urască păcatele și să alerge la Hristos. În toate predicile noastre, trebuie să căutăm să aplicăm Evanghelia informând, încurajând și îndemnând.

O provocare comună pe care noi, predicatorii, o avem de înfruntat în aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu în predicile noastre este aceea că oamenii care trec prin probleme într-un anume domeniu cred că nu aplici Scriptura în predicarea ta, pentru că nu te referi la problema lor particulară. Au ei dreptate? Nu în mod necesar. Chiar dacă predicarea ta s-ar putea îmbunătăți dacă începi să abordezi orice categorie de probleme mai des sau mai profund, nu este greșit să predici acelora care au nevoie să fie informați sau care au nevoie să fie îndemnați să își abandoneze păcatul, chiar dacă persoana care îți vorbește nu este atât de conștientă de acea nevoie.

Și acum o notă de final. Proverbe 23:12 spune, „Deschide-ți inima la învățătură, și urechile la cuvintele științei”. Se pare că, în traducerile de limbă engleză, termenul tradus în Biblie prin „deschide” face referire aproape întotdeauna (poate întotdeauna?) nu la lucrarea predicatorului (așa cum ne învață omiletica), nici măcar cu privire la lucrarea Duhului Sfânt (așa cum, pe bună dreptate, ne învață teologia sistematică), ci la lucrarea aceluia care aude Cuvântul. Noi suntem chemați să aplicăm Cuvântul propriilor noastre inimi și să ne dedicăm noi înșine acestei lucrări.

Aceasta este, probabil, cea mai importantă aplicație pe care o putem face în duminica următoare, spre beneficiul tuturor ce celor ce fac parte din poporul lui Dumnezeu.

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.