Evanghelizare & Evanghelia

NOUĂ SEMNE ALE UNEI BISERICI A EVANGHELIEI PROSPERITĂȚII

De D.A. Horton

D.A. Horton slujește ca pastor la Reach Fellowship în Long Beach, California și ca evanghelist at U.Y.W.I. Este căsătorit de 13 ani cu Elicia și au trei copii prețioși.
Article
01.15.2014

Cum evaluezi o biserică infuzată în evanghelia prosperității?

Primii mei nouă ani de umblare cu Hristos au fost petrecuți într-un astfel de mediu și a fost nevoie de doi ani de reabilitare teologică, care m-au pregătit pentru următorii șase ani de păstorire într-un context urban. Ceea ce a devenit clar pentru mine este că cele nouă semne ale unei biserici sănătoase constituie o grilă utilă pentru evaluarea oricărei biserici, inclusiv a celor care promovează evanghelia prosperității.

Și ceea ce descoperim când le folosim este că astfel de biserici sunt cu totul contrare celor nouă semne.

Unele din exemplele de mai jos sunt specifice și ar putea să nu descrie în totalitate situația ta, ca cititor. Dar multe sunt universale și sunt propagate de predicatori pe internet, la posturile de radio și la cele de televiziune. Întrucât mișcarea evangheliei prosperității este inter-denominațională, învățăturile exprimate în acest articol nu trebuie asociate cu vreo denominație anume din cadrul creștinismului evanghelic.

1. PREDICAREA EXPOZITIVĂ

În bisericile care promovează evanghelia prosperității, predicarea este departe de cea expozitivă. Dimpotrivă, scopul predicării este să motiveze pe cei ce ascultă mesajele să contribuie financiar, și ceea ce trebuie să faci este să contribui pentru a putea primi. Predicatorii exploatează pasajele Scripturii care au de-a face cu dărnicia jertfitoare, cu zeciuielile și darurile de bunăvoie, și fac aceasta săptămână de săptămână. Ei își învață ascultătorii să își activeze credința prin asemăna o „sămânță a credinței”, acționând astfel legea reciprocității a lui Dumnezeu, lucru care îi va duce la propria prosperitate financiară.

Adesea sunt folosite pasaje izolate ale Vechiului Testament și servite drept exemple ale răsplății abundente a lui Dumnezeu față de dărnicia cu credință. Un pasaj adesea folosit pentru a manipula ascultătorii să dăruiască mai mult este Maleahi 3:10. Predicatorii prosperității subliniază două elemente din acest pasaj. În primul rând, ei spun celor ce îi aud că, dacă nu își aduc zeciuielile, practic Îl fură pe Dumnezeu. În al doilea rând, își asigură ascultătorii că Dumnezeu vrea ca ei să Îl testeze dăruind mai mult, astfel încât, în schimb, El să le dăruiască mai mult.

Dar uitați-vă la Maleahi 3:10 în contextul lui adecvat. Israeliții Îl furau pe Dumnezeu prin faptul că nu aduceau mai multe alimente în visteria națională, care să fie apoi folosite pentru hrana preoților Israelului. Astfel, preoții trebuiau să își abandoneze îndatoririle lor și să se ocupe de agricultură pentru a supraviețui (v. Neemia 13:10-13). De aceea, Dumnezeu îndeamnă pe Israel să Îl testeze prin a dărui în ascultare de El. Dacă ei aveau să facă acest lucru, Dumnezeu avea să-i răsplătească la fel cum a făcut în trecut (2Cron. 31:7-10). Esența acestui întreg pasaj se referă la un episod specific din istoria poporului Israel. A-l prezenta ca pe un mesaj creștin, totuși, implică mai mult decât transferarea ca atare a poruncilor și promisiunilor către creștini. Da, există aplicații mai largi pentru creștini în ceea ce privește dărnicia, dar în primul rând trebuie să observăm diferențele între vechiul legământ și noul legământ, în special în ceea ce privește natura promisiunilor făcute de Dumnezeu poporului Israel și maniera în care ele sunt împlinite pentru creștin în Hristos.

O biserică sănătoasă folosește predicarea pentru a transmite cuvintele lui Dumnezeu către poporul Lui. Ea confruntă pe ascultător cu adevărul lui Dumnezeu și conduce la convingere, încurajare, claritate și chemare la acțiune. De asemenea, ea centrează orice text în Evanghelie cu scopul de arăta ascultătorului cât de central și de necesar este Isus Hristos pentru trăirea credinciosului în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. O biserică sănătoasă vă informa pe credincioși asupra faptului că rezultatul trăirii sfinte nu va consta în mod necesar în câștig financiar, ci mai degrabă în evlavia care Îl onorează pe Domnul nostru.

2. TEOLOGIA BIBLICĂ

Teologia evangheliei prosperității se întemeiază pe eroarea fundamentală că omul este părtaș unei forme de dumnezeire alături de Dumnezeu, așa încât cuvintele lui ar purta cu ele aceeași putere creatoare ca și cuvintele lui Dumnezeu. Psalmul 82:6, Proverbele 18:20-21 și Romani 4:17 sunt versete populare folosite pentru a susține această teologie falsă. Adesea se spune că omul este un „dumnezeu” (cu literă mică) și că posedă puterea de a demonstra dumnezeirea lui prin a crea lucruri prin cuvânt, creând și controlând destinul nostru prin acestea și chiar obligând un Dumnezeu frustrat și limitat să acționeze în numele nostru, spre beneficiul nostru.

Dar niciunul din aceste texte nu susține aceste învățături legate de prosperitate. În Psalmul 82:6, autorul strigă la Dumnezeu în ceea ce privește judecătorii morali care guvernau la acel moment poporul Israel. Dumnezeu vorbește direct acestor judecători numindu-i „dumnezei” pentru a sublinia faptul că ei judecau națiunea în locul Său. Ei trebuiau să folosească Cuvântul Lui drept standard de judecată. Dar chiar în versetul care urmează, Dumnezeu le amintește că sunt doar niște ființe trecătoare. Aceștia erau simpli oameni care eșuaseră să trăiască și să judece cu dreptate. Acest pasaj nu ridică în niciun fel omul la statutul de semi-zeu și nici nu îi conferă abilitatea de a acționa cu autoritate suverană. Dimpotrivă, singurul Dumnezeu viu și adevărat judeca acțiunile imorale ale acestor judecători.

Proverbe 18:20-21 este un principiu, nu o promisiune, și el subliniază două adevăruri. Primul este că vorbele noastre nu dictează care este destinul nostru, dar ele arată care este starea inimii noastre. În al doilea rând, există momente când cuvintele noastre ne vor face să îndurăm consecințe. Acest pasaj nu promite să ne dea puterea de a hotărî noi care este lungimea vieții noastre. Nici nu Îl face pe Dumnezeu lipsit de puterea de a ne mântui, chiar dacă noi ne blestemăm pe noi înșine la moarte – după cum spun unii dintre cei ce promovează evanghelia prosperității.

În Romani 4:17, Pavel ne învață că Dumnezeu l-a justificat pe Avraam și l-a declarat tatăl popoarelor, și aceasta în momentul când Avraam încă nu avea copii. Acest pasaj nu are nimic de-a face cu faptul că sfinții ar putea să creeze bani, promovări în carieră sau chiar mântuirea celor dragi prin puterea cuvântului. Acest pasaj susține, în fapt, adevărul că Dumnezeu este singurul care poate crea lucruri prin puterea cuvântului.

O biserică sănătoasă își învață membrii în învățătura adevărată, care este înrădăcinată în Scripturi și păstrată în contextul ei. Doctrina sănătoasă reprezintă învățătura curată care furnizează celui ce o ascultă hrana biblică necesară pentru a crește în maturitate, în asemănare cu Hristos (2Tim. 3:16-17). Pentru ca o biserică să fie sănătoasă, ea trebuie să predice întreaga Biblie, în contextul întregii Biblii și să înrădăcineze toate convingerile doctrinare în întreaga Biblie, în loc să scoată pasaje din contextul lor (1Tim. 1:5; Tit 2:1-10; 2Ioan 1-6).

3. EVANGHELIA

În multe biserici de acest fel, mesajul „evangheliei” este identificat cu binecuvântările materiale ale legământului avraamic. Chiar dacă viața perfectă, moartea, îngroparea și învierea lui Hristos sunt proclamate, ca și sublinierea mântuirii exclusive prin Hristos, mulți predicatori ai evangheliei prosperității spun că dovada credinței unei persoane în Evanghelie este că ei primesc binecuvântările promise de Dumnezeu lui Avraam (Gen. 12-15).

Am descoperit că această învățătură îi conduce pe oameni către una din următoarele două concluzii. Dacă cineva are parte de prosperitate și sănătate, ei concluzionează că sunt mântuiți pentru că se bucură de promisiunile lui Avraam. Dar dacă aceste binecuvântări nu se văd în viața credinciosului, concluzia este că el nu a avut suficientă credință. Trăiește în păcat. Iar ceea ce are de făcut este să dăruiască mai mult. Sau poate că nu și-a pus pe deplin credința în Isus Hristos și are nevoie să fie născut din nou pentru a primi binecuvântările lui Avraam.

Prin contrast, bisericile sănătoase proclamă fără ezitare întreg sfatul Evangheliei biblice. Acest lucru include adevărul că am fost creați după chipul lui Dumnezeu (Gen. 1:26-27), că am avut cândva părtășie neîngrădită cu Dumnezeu (Gen. 2:7-25) și totuși, datorită faptului că primul nostru tată, Adam, a păcătuit, întreaga omenire a fost separată de Dumnezeul cel sfânt și neprihănit, Creatorul nostru, iar separarea este atât fizică (Gen. 3:1-19), cât și spirituală (Rom. 5:12). Întrucât omenirea a fost separată de Dumnezeu datorită păcatului, pedeapsa pentru ispășirea acestuia stă în curgerea sângelui și în moarte (Lev. 1:3-17). Frumusețea Evangheliei stă în faptul că Isus Hristos, care a existat etern ca Dumnezeu (Ioan 1:1), s-a făcut om (Ioan 1:14), a trăit o viață perfectă în acord cu Legea lui Dumnezeu (Evrei 7:26) și și-a lăsat sângele să curgă în timp ce a murit în locul păcătoșilor (Marcu 10:45 și 2Petru 2:24). Isus a fost îngropat în mormânt vreme de trei zile (Matei 27:57-66), iar în a treia zi a înviat (Matei 28:1-8). Acum, El cheamă pe toți oamenii se pocăiască de păcatele lor și să-și pună credința în El pentru a putea fi împăcați cu Dumnezeu și pentru a primi viața veșnică (Ioan 3:16).

Evanghelia biblică nu promite faptul că creștinii vor fi bogați și prosperi în viața aceasta, ca împlinire a promisiunilor făcute lui Avraam. Dimpotrivă, creștinii sunt „binecuvântați” în Avraam prin faptul că ei primesc Duhul (Gal. 3:14) și vor primi nu doar o țară, ci o întreagă nouă creație, în veacul viitor (Rom. 4:13; Apoc. 21-22).

4. CONVERTIREA

Într-o biserică a evangheliei prosperității, convertirea implică un amestec ciudat de două lucruri contrare: o credință superficială și mântuire prin fapte. Predicatorii prosperității sunt cunoscuți pentru faptul că susțin ideea că un păcătos este „mântuit” atunci când termină de recitat „rugăciunea păcătosului”. După ce are loc această simplă mântuire, noul credincios trebuie să se supună conducerii și învățăturilor bisericii, să își aducă zeciuielile regulat, să dăruiască des și să se străduiască să slujească în mod continuu în lucrarea bisericii. Atâta vreme cât persoana în cauză face aceste lucruri, își menține mântuirea. Dar dacă cineva ratează să facă aceste lucruri pentru o vreme, își poate pierde mântuirea. Pentru a-și susține aceste învățături, este binecunoscut faptul că păstorii se folosesc de manipularea psihologică și a Scripturii pentru a-i determina pe membrii bisericii să facă diferite acte de slujire în numele lucrării pentru Domnul. Le promit că slujirea lor îi va ajuta să nu „cadă din har” și astfel să-și piardă mântuirea.

Anumite persoane care aderă la evanghelia prosperității se epuizează pe sine și devin mânioși pe liderii lor. Unii încep să pună la îndoială metodele lucrării acestora și refuză să se conformeze cerințelor lor. Am privit păstori care simțeau cum pierdeau controlul acestui tip de persoane și i-am văzut răspunzând prin a pretinde că membrul acela se află în răzvrătire, că provoacă dezbinare sau că se află pe drumul de a-și pierde mântuirea, dacă nu se pocăiește și nu începe să slujească din nou. În astfel de cazuri, textul folosit pentru a arăta care sunt consecințele acțiunii persoanei în cauză și pentru a-i descuraja pe alții să o urmeze este cel din 1Samuel 15:23. Dar acest verset vorbește despre neascultarea directă a regelui Saul față de porunca lui Dumnezeu, nicidecum despre un credincios autentic care pune la îndoială învățătura biblică sau practicile bisericii.

O biserică sănătoasă va predica în dragoste o concepție biblică a convertirii. Noi citim în Biblie că aceasta are loc atunci când evanghelia biblică este predicată (Rom. 1:16-17; Rom. 3:21-26) iar păcătosul se pocăiește de păcatele lui și își pune credința în Isus Hristos (F.A. 3:19; Rom. 3:21-26). Convertirea are loc atunci când Dumnezeu Duhul Sfânt îl face pe păcătosul mort în păcat să devină viu în Hristos (Ioan 3:3-8; Efes. 2:1-10). Convertirea biblică pune accentul pe pocăința și credința în lucrarea lui Hristos, nu doar pe a spune o rugăciune după dictare și a sluji până la epuizare de frica de a nu pierde mântuirea.

5. EVANGHELIZAREA

Bisericile unde se predică evanghelia prosperității adesea susțin că evanghelizarea trebuie legată de manifestarea semnelor și a minunilor. Atunci când aceste două elemente sunt combinate, se spune că păcătoșii vor se vor pocăi și vor crede în Isus. Am auzit oameni spunând în momentele de rugăciune de dinaintea evenimentelor evanghelistice că păcătoșii nu se vor pocăi dacă nu vor vedea dovezi fizice ale lucrării supranaturale a Duhului Sfânt, așa cum scrie în Marcu 16:15-16.

Întrucât includerea acestui pasaj în manuscrisele originale și în cele mai vechi și mai de încredere manuscrise este un subiect încă neclar, este neînțelept să ne întemeiem convingerile doctrinare doar pe acest pasaj. Mai mult, susținerea faptului că oamenii trebuie să manifeste semnele din acest pasaj pentru a fi eficienți în evanghelizare este un lucru periculos și manipulator.

Evanghelizarea biblică constă în proclamarea Evangheliei și chemarea păcătoșilor la pocăință. Evanghelia nu are nevoie de niciun fel de actualizări, nici de surle și trâmbițe pentru a fi eficientă (1Cor. 15:1-4). Biblia este clară asupra faptului că Evanghelia predicată are puterea de a mântui pe păcătos (Rom. 1:16; 10:17).

6. MEMBRALITATEA ÎN BISERICĂ

Bisericile care proclamă evanghelia prosperității pun adesea semn de egalitate între membralitatea în biserică și participarea regulată la serviciile ei, aducerea zeciuielilor și slujire – cu sau fără un angajament formal. Oamenii sunt adesea condiționați, în ce privește membralitatea în biserică, de împlinirea acestor lucruri suficient de multă vreme. Îmi amintesc de situația unei persoane care participa la serviciile bisericii de peste 20 de ani, se bucura de beneficiile calității de membru, și totuși niciodată nu se alăturase din punct de vedere formal acesteia. Și nici nu simțea nevoia de a face aceasta, întrucât dăruia financiar și slujea săptămânal. Am văzut oameni în astfel de circumstanțe trăind în păcat deschis și evitând astfel disciplina bisericii.

O biserică sănătoasă prezintă membralitatea drept o binecuvântare și un mandat pentru cel credincios. Binecuvântarea stă în aceea că biserica afirmă credința acestei persoane și îl zidește pe cel credincios în dragoste (Efes. 4:11-16). Mandatul este că Isus cere creștinilor să se supună autorității Lui prin a se supune autorității bisericii. Nu ești cu adevărat un membru al trupului dacă te poți detașa de el după bunul tău plac.

7. DISCIPLINA BISERICII

Am văzut, ca martor, felul cum se practică disciplina bisericii în adunări care susțin evanghelia prosperității și pot spune că aceasta tinde către una din următoarele două extreme. Un prim astfel de caz a constat într-o excomunicare informală, situație în care modalitatea biblică de disciplină bisericească nu a fost respectată (de ex. Matei 18:15-17; 1Cor. 5:1-13; 2Cor. 2:6; 2Tes. 3:6-15). Persoanele despre care s-a spus că trăiau în păcat au fost excluși din părtășia bisericii într-un mod privat, însă despre ele s-a vorbit în public ca și cum n-ar fi trebuit să mai avem legături cu ei datorită răzvrătirii lor.

Cea de-a doua extremă a constat în ignorarea completă de către conducerea bisericii a păcatului unui alt lider, al unui membru popular din biserică sau al amândurora. Atunci când a fost folosită această abordare, liderii care știau de practica obișnuită de păcat și de lipsa de pocăință a acelor persoane au refuzat cu încăpățânare să recunoască această situație și să se ocupe de ea. În mod trist, am văzut lideri care au prezentat păcatul altor membri în fraze precum: „Dumnezeu iartă și dragostea lui acoperă o mulțime de păcate” și „Doar Dumnezeu poate să judece”. În cazul liderilor care trăiesc în păcate și rămân în lucrare, s-a spus despre ei că „Darurile lui Dumnezeu vin independent de pocăință”, o distorsionare grosolană textului din Romani 11:29. Predicatorii evangheliei prosperității se folosesc adesea de textul din 1Cronici 16:22 („Nu vă atingeți de unșii Mei și nu faceți niciun rău prorocilor Mei”) ca de un spray care să țină la distanță întrebările din partea membrilor congregațiilor lor. Uneori, bisericile înrădăcinate în evanghelia prosperității au ajuns să fie cunoscute pentru acoperirea păcatului unui lider prin a-l trimite pe acesta într-un concediu îndelung în loc să aplice cerința din 1Timotei 5:17-20.

Bisericile sănătoase îndrăgesc dorința lui Dumnezeu după o biserică curată și sfântă. Ajutând poporul lui Dumnezeu să crească în asemănarea cu Hristos, întreaga adunare va ajunge să strălucească precum stelele în lume (Efes. 4:11-32; Filip. 2:1-18). Bisericile sănătoase înțeleg faptul că liderii nu sunt exceptați de la a fi ispitiți, și nici de la a avea căderi în discernământ și păcat. Așadar, bisericile sănătoase învață și urmează prescripția biblică pentru disciplina bisericii, aplicând-o inclusiv în disciplinarea liderilor (1Tim. 5:17-20).

8. UCENICIZAREA

În bisericile evangheliei prosperității, ucenicizarea tinde adesea să dea naștere unei co-dependențe față de păstor sau față de un alt lider important al bisericii. Nivelul de bază al ucenicizării este cunoscut drept stadiul „purtătorului de armură”. În Scriptură, un purtător de armură era o persoană care ducea armele liderului său și îl proteja în război (1Sam. 14:6-7; 2Sam. 18:15). Dar în bisericile evangheliei prosperității, purtătorul de armură a devenit un soi de slujire neoficială. Noii convertiți care vor să crească în umblarea lor cu Dumnezeu sunt plasați într-un astfel de grup. Acest grup este instruit să slujească nevoilor emoționale, fizice și spirituale ale păstorului sau liderului bisericii. Păstorul va delega adesea astfel de persoane să se implice în activități care pot cuprinde purtarea Bibliei sale sau chiar plata facturilor lui, totul în numele „lucrării”. În cazuri extreme, am fost în situația de a consilia persoane care au avut anterior un rol de purtător de armură și care fuseseră învățați să îi facă masaj păstorului după ce acesta predica și chiar să răspundă unor favoruri sexuale.

Dacă un purtător de armură slujește suficient timp, acesta poate să capete o promovare care este însoțită de un titlu, de posibilitatea de a predica și chiar de ordinare. Cel mai adesea, păstorul face acest lucru pentru a-și împăna statisticile cu privire la lucrarea sa cu fotografii în care mulți dintre acești oameni ordinați – uneori chiar femei – stau alături de păstor și aplaudă în timp ce acesta predică. Am văzut pe unii păstori cum se laudă cu faptul că au o mulțime de bărbați ordinați care stau sub autoritatea lor de zeci de ani. Rareori acești slujitori ordinați sunt trimiși să planteze biserici noi, să revitalizeze biserici aflate pe moarte sau să se implice în slujire vocațională în străinătate. O spun cu tristețe că am avut o situație când am consiliat pe cineva ce stătuse sub autoritatea unui păstor vreme de peste 15 ani ca slujitor ordinat, și care nu fusese niciodată învățat care sunt calificările biblice ale unui prezbiter.

O biserică sănătoasă își ucenicizează membrii pentru a depinde mai mult de Isus, și nu de un păstor sau lider de biserică. Credincioșii cresc prin a-și adânci cunoașterea lui Isus (2Petru 3:18) și, prin puterea Duhului Sfânt, în a-L imita pe Isus (1Cor. 4:16; 11:1; Efes. 5:1). Ucenicii biblici produc mai mulți ucenici biblici, nicidecum niște dependenți de ei (2Tim. 2:2; Tit 2:1-8).

9. CONDUCEREA BISERICII

Predicatorii Evangheliei prosperității primesc adesea susținere nelimitată de la membrii lor pentru că oamenii trăiesc prin intermediul păstorului lor. Dacă popularitatea și contul bancar al păstorului cresc, membrii turmei celebrează acest lucru ca și cum prosperitatea respectivă ar fi a lor înșiși. Unele congregații vor ca păstorul lor să aibă cel mai nou model de mașină, să poarte cele mai scumpe haine și să trăiască într-o casă mare pentru ca binecuvântările lui Dumnezeu să se reverse apoi și asupra lor. Cândva mi s-a spus că, „dacă păstorul meu trăiește pe picior mare, atunci el deschide calea pentru mine și familia mea ca să trăim la fel”.

În multe cazuri se spune despre păstor că este vocea lui Dumnezeu pentru congregație și, de aceea, acesta are o autoritate care nu poate fi chestionată. Structura de conducere într-o astfel de biserică variază între un model de tip CEO și o monarhie. Am văzut adesea pe alții instalați ca păstori sau prezbiteri nu pe baza calificativelor biblice, ci datorită ocupației pe care o aveau și a apropierii sau prieteniei cu păstorul.

O biserică sănătoasă este caracterizată prin lideri care se califică biblic la slujire. 1Timotei 3:1-7 și Tit 1:5-9 sunt pasaje care prezintă clar calificările pentru bărbații care trebuie să conducă biserica lui Dumnezeu. Acestea se referă la caracterul acestor bărbați, la ocupația lor sau la nivelul prieteniei cu păstorul. Prezbiterii sunt chemați să păstorească turma, să hrănească oile cu învățătura sănătoasă, să conducă în smerenie și să își apere membrii de falșii învățători.

TURMĂ FĂRĂ PĂSTOR

În inima mea există o durere neîncetată pentru oamenii care sunt influențați mai mult sau mai puțin de învățăturile analizate aici. Ei sunt ca niște oi obosite și rătăcite, fără un păstor, pentru care Isus a avut compasiune (Matei 9:36). Aceste suflete prețioase sunt, ca și cele din zilele lui Isus, abuzate, necăjite și hărțuite de către liderii lor. Nu cunosc nicio altă cale de a trăi, întrucât liderii lor religioși le-au tratat astfel. Isus a răspuns spunându-le ucenicilor lor să se roage ca Domnul secerișului să ridice lucrători la secerișul Său.

Durerea pe care o am față de oile risipite și rătăcite din zilele noastre mă conduce către două lucruri: să mă rog ca Domnul să trimită lucrători care să caute și să slujească acestor oi risipite, și să mă străduiesc să conduc o biserică sănătoasă pentru a ajunge la oile din orașul meu. Mă rog ca acest articol să fi produs aprinderea unui foc în inima ta pentru a vedea biserici sănătoase care slujesc în orașele și satele de pe tot cuprinsul pământului.

 

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.