DE CE A PROSPERAT EVANGHELIA PROSPERITĂȚII?

De ce a prosperat evanghelia prosperității? Oricine e implicat în slujire știe cât de răspândită este această nouă învățătură. Am fost surprins să o găsesc chiar și în Cuba, într-una din multele mele călătorii pe acea insulă din Caraibe.

DE CE ACEASTĂ EREZIE? ȘI DE CE ACUM?

Răspândirea evangheliei prosperității este pur și simplu rezultatul unei lipse de cunoștință biblică și nu încape îndoială că nimeni nu poate nega acest lucru. Mișcarea aceasta interpretează greșit Scriptura, folosește selectiv unele texte biblice în detrimentul altora, pierzând din vedere gândirea echilibrată cu privire la întreg sfatul lui Dumnezeu, aplicat problemelor legate de sănătate și bogăție. Iar într-o epocă în care mulți predicatori ai Cuvântului nu se achită de slujba lor într-un mod expozitiv, tot felul de erezii pot să apară.

Dar rămân două întrebări: De ce această erezie? Și de ce acum? Aș sugera că există rădăcini puternice ale răului în inimile oamenilor și idei seculare strașnice în esența societății noastre – și chiar în biserică – idei care slujesc drept îngrășământ pentru această sămânță dăunătoare.

1. Pe drumul meu!

În primul rând, ființele căzute în păcat doresc să fie independente de Dumnezeu. Dacă te gândești mai mult la acest lucru, mesajul șarpelui din vechime era o versiune a evangheliei prosperității. Ce putea să ofere Satana unui cuplu care primise întreaga planetă pentru a se folosi de ea și a o stăpâni? Nimic! Ei bine, nimic material. Dar cel mai șiret dintre toate fiarele pământului avea o șmecherie, un as în mânecă… prosperitatea spirituală: „veți fi ca Dumnezeu” (Geneza 3:5). Satana le-a oferit o modalitate aparentă de a-și îmbunătăți starea deja binecuvântată, lucru care nu putea fi obținut decât independent de Creator, așa încât ei să poată spune în final „am reușit pe drumul meu”.

Astăzi, Satana oferă prosperitate materială ființelor căzute și depravate: „Poți fi bogat”. Și poți să faci lucrul acesta luând-o pe drumul tău, chiar acum. Neascultarea inițială a primului cuplu, și neascultarea de după aceea a urmașilor lor, pare să fie strigătul independenței față de Creatorul lor.

Satana știe foarte bine cum să exploateze acest aspect al umanității noastre. El L-a găsit pe Hristos în pustie, după ce El lăsase în urmă gloria Sa, drepturile Sale în calitate de a doua Persoană a Trinității, și după ce a luat asupra Sa slăbiciunile trupului omenesc. Ce I-a oferit vechiul șarpe în acea stare? „Bogăție, slavă, putere care să fie obținută pe drumul Tău, Isuse, și chiar aici. Nu trebuie să aștepți, nu trebuie să te zbați pentru asta, nu trebuie să suferi pentru a obține împărățiile acestei lumi, și nu trebuie să depinzi de Tatăl Tău. Doar trebuie să te închini mie, Isuse!” Fiul lui Dumnezeu s-a împotrivit, dar omenirea și-a plecat capul iarăși și iarăși în fața lui Mamona. Omul căzut gândește că banul este sursa fericirii, a puterii, a confortului și chiar a sănătății. Probabil că acesta este motivul pentru care Gordon Fee spunea, „Într-adevăr, teologia acestei noi „evanghelii” pare să se potrivească mult mai bine visului american decât o face învățătura Aceluia care „nu avea unde să-și plece capul””.[1]

Foamea după independență (Geneza 3:1-7), după bogății (Iosua 7:16-21), după nemurire (Eclesiastul 3:11), și nerăbdarea creaturii (1 Samuel 13:8-15) îl face pe om vulnerabil într-un mod particular față de acest fel de evanghelie eretică. După cum putem vedea, ofertele Satanei, de atunci și de acum, sunt asemănătoare în ce privește conținutul lor, însă el este un adevărat maestru în a schimba hârtia cu care își împachetează „cadourile”.

2. Narcisismul și cultura drepturilor

După ce ne-am ocupat de natura inimii omului, haideți să privim acum la esența generației noastre. Narcisismul este un termen pe care mulți îl folosesc pentru a descrie pe cei a căror umblare în viață este îndreptată către satisfacerea eului, lucru pe care ei cred că îl au ca pe un drept. Și este evident că întreaga industrie a publicității este dominată de acest sentiment: „Meriți luxul acestei mașini”; „Ai grijă de tine, pentru că nimeni altcineva nu va avea grijă”; „Meriți o vacanță de lux” – și sute de alte fraze asemănătoare. Dacă oamenii sunt dornici să creadă astfel de minciuni, imaginați-vă cum se vor simți ei atunci când aud pe un păstor predicând că Dumnezeu dorește ca tu să fii bogat și sănătos, sau că El vrea ca tu să îți trăiești viața la superlativ acum. Membrii acestei culturi a drepturilor concluzionează chiar că Dumnezeu crede că noi merităm necondiționat bogății și sănătate. În felul acesta, credinciosul nu se mai apropie de Dumnezeu cu inima smerită și zdrobită, căutând harul Său, ci dimpotrivă, el vine cu o atitudine mândră, așteptându-se să primească binecuvântările binemeritate.

A existat o vreme când populația în general, în Occident, a crezut în providența lui Dumnezeu manifestată în orchestrarea istoriei și chiar în acoperirea nevoilor oamenilor. Dar nu aceasta este cultura de astăzi. Noi am ajuns să credem acum că ar trebui să avem ceea ce ne dorim și atunci când ne dorim, pentru că este dreptul meu constituțional de a fi fericit. Dacă guvernul nu poate să asigure acest lucru, atunci alții trebuie să o facă. Și dacă ei nu pot, atunci Dumnezeu, care m-a creat, trebuie să fie Acela care satisface acea dorință. Unii chiar ajung să fie mânioși pe Dumnezeu pentru că El nu le dă ceea ce ei își doresc. Ravi Zacharias scria, „trăim într-o vreme în care dictonul lui G.K. Chesterton se dovedește adevărat. Lipsa de valoare personală nu mai vine din a te simți obosit de durere, ci de plăcere. Ne-am epuizat pe noi înșine în această cultură care gonește după plăcere.”[2]

3. Scepticismul și pragmatismul

În același timp, pe măsură ce această cultură a drepturilor s-a ridicat, mișcarea postmodernă a ultimilor câteva decenii a produs un gol de adevăr, o lepădare a adevărurilor absolute. În absența adevărului, oamenii au devenit din ce în ce mai sceptici și, astfel, din ce în ce mai pragmatici. Mulți predicatori au adoptat acest fel de gândire. În loc să ne cheme să Îl urmăm pe Isus ca Adevărul, Calea și Viața, și asta cu orice preț, ei propovăduiesc o evanghelie pragmatică, una care ne spune cum să ne rezolvăm problemele, în special cele financiare și de sănătate.

Atunci când pragmatismul invadează amvonul, explicarea Bibliei este dată la o parte, iar ignoranța cu privire la Scriptură devine rezultatul ei imediat. Astfel, oile devin tot mai vulnerabile față de tot felul de minciuni. Pragmatismul pune omul în centru, alături de o viață liniștită. Predicarea expozitivă a Cuvântului țintește către Dumnezeu și gloria Lui.

Citiți cu atenție ceea ce spunea teologul prezbiterian Joseph Haroutunian (1904-1968): „În trecut, religia era centrată pe Dumnezeu. Înainte, orice aducea atingere gloriei lui Dumnezeu era considerat infinit de rău. Astăzi este considerat rău, nedrept și imposibil pentru trăsăturile dumnezeirii acel lucru care nu satisface fericirea omului. În trecut, binele omului consta în ultimă instanță din glorificarea lui Dumnezeu. Acum, gloria lui Dumnezeu constă din binele omului.”[3] Societatea noastră a devenit, în esența ei, o societate a utilului.

Dar, într-un anume fel, acest lucru nu este nou, pentru că nu există niciun fel de păcat nou sub cer. Dar îndepărtarea anumitor piedici din societatea noastră, precum rușinea, vinovăția și simțământul datoriei, a lăsat terenul deschis pentru ca aceste înclinații ale inimii omului să alerge nestingherite. Pentru o generație centrată pe sine și lacomă, cum este generația actuală, evanghelia prosperității este rețeta perfectă.

Atunci când membrii acestei societăți ajung să fie convertiți, au nevoie de transformarea totală a mentalității lor, transformare pe care doar Evanghelia o poate face. Din nefericire, mulți predicatori au ajuns la concluzia că necreștinii de astăzi nu vor fi dispuși să asculte Evanghelia lui Hristos, cu toate cerințele ei. „Cui îi place să audă un mesaj legat de costul uceniciei?”, este felul lor de a pune problema. „Cine vrea să audă vorbindu-se despre faptul că în această lume vei avea parte de necazuri?” Evanghelia adevărată a fost înlocuită cu una care vrea să fie potrivită pentru generația noastră: evanghelia bogăției, sănătății și fericirii. Și mulți oameni cumpără „evanghelia” pe care o vând acești predicatori.

4. O distribuire mai mare a bogăției

În 1999, Angus Maddison, profesor emerit la Universitatea din Groningen, a publicat un articol intitulat, „sărac până în 1820”, articol în care a explicat că „după căderea imperiului Roman, Occidentul a intrat într-o recesiune care a durat aproape un mileniu. După revoluția industrială, datorită producției de masă, venitul per capita a început să crească ușor.”[4] Acest lucru este adevărat chiar și în ce privește continentul african, chiar dacă într-o măsură mai mică. După cum ne putem aștepta, un venit mai mare a creat o cerere mai mare pe piață. Pe măsură ce producția a crescut, tot așa s-au diversificat alternativele de a satisface gusturile și alegerile oamenilor.

Nu există nicio îndoială asupra faptul că acest lucru a hrănit materialismul. Și din nou, strategiile de marketing au fost concepute pentru a vinde produsele pe baza satisfacției pe care acestea aveau să o aducă consumatorului. Astfel, cu cât am mai mult, cu atât mai fericit voi fi. Dar, pentru a cumpăra lucrurile pe care le doresc, am nevoie de bani, și dacă aceștia pot să ajungă la mine de la Dumnezeu, prin intermediul evangheliei prosperității, atunci nu doar că voi fi bogat, ci mă voi simți și binecuvântat. „De ce nu?”, ar întreba mulți. „După toate acestea, noi suntem copiii Împăratului și, de aceea, merităm să trăim ca prinții Lui”. Oricine este obișnuit cu predicarea prosperității trebuie să fi auzit această frază adesea folosită.

Așa cum Solomon ar fi mărturisit, venitul mai mare nu conduce întotdeauna la o satisfacție mai mare, ci doar la faptul că ai în posesie mai multe lucruri. Cu toate acestea, mulți oameni nu ajung la concluzia că a avea mai multe lucruri nu te face fericit. Dimpotrivă, ei văd ca pe o problemă situația în care nu au suficient din orice lucru, exact atunci și în felul în care își doresc. Dar iată sfatul lui Solomon pentru cei care încă nu sunt convinși de lucrurile acestea:

„Cine iubește argintul nu se satură niciodată de argint și cine iubește bogăția multă nu trage folos din ea. Și aceasta este o deșertăciune! Când se înmulțesc bunătățile, se înmulțesc și cei ce le papă. Și ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii? Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puțin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă.” (Eclesiastul 5:10-12).

Imaginați-vă că trăiți într-o zonă foarte săracă și observați printre vecini niște bogați care trăiesc foarte diferit de nivelul vostru. În trecut, concluzia era că „trebuie să lucrez mai din greu așa încât, într-o zi, să pot trăi mai bine”. Astăzi, mulți și-ar dori același vis împlinit, dar vor ca el să se împlinească într-un fel mult mai la îndemână. Distribuția mai largă a bogăției nu a produs o atitudine mai sănătoasă față de muncă, ci pur și simplu un apetit mai mare pentru mai multe lucruri.

5. Visul american

Orice erezie se naște undeva. Evanghelia prosperității s-a născut în America, și există ceva în istoria acestei țări care a ajutat la promovarea acestei mișcări. În cartea sa, intitulată The Epic of America, publicată în 1931, James Truslow Adams afirma că visul american este „acel vis al unei țări în care viața ar trebui să fie mai bună, mai bogată și mai dătătoare de împlinire pentru oricine, cu oportunități pentru fiecare, potrivit abilităților și realizărilor fiecăruia”[5]. Acel ethos național a creat o țară prosperă.

Cu ani în urmă, oamenii auzeau despre prosperitatea Americii și voiau să vină să o vadă, așa cum regina Șeba dorea să vadă împărăția lui Solomon (1 Împărați 10). Astăzi, nu trebuie să vii în America pentru a vedea acest lucru, tot ce trebuie să faci este să îți deschizi televizorul, indiferent de locul în care te-ai afla, oricât ar fi de izolat și de sărac. Emisiunea TV „Viețile Celor Bogați și Faimoși” a devenit foarte populară nu doar în America, ci și în afara țării, și nu doar datorită curiozității, ci și pentru că ea oferea oamenilor posibilitatea de a visa pentru o clipă.

Țările dezvoltate exportă multe lucruri, dar ele exportă și credințele și cultura lor. Iar în zilele noastre, noi am ajuns chiar să exportăm Evanghelia adevărului și evanghelia amăgirii în același timp și prin aceleași mijloace. Întrucât America este o națiune atât de bogată, unde toți par să prospere, orice mesaj care vine de aici este considerat adevărat, în special acest mesaj al prosperității. Aceasta este gândirea multora din America Latină, și pot bănui că această gândire se regăsește în multe alte locuri.

Din nefericire, atunci când oamenii se uită la televizor, ei nu doar că visează să aibă stilul de viață pe care nu și-l pot permite, dar devin în același timp tot mai lacomi. Lăcomia este o trăsătură a inimii, care întunecă înțelepciunea și înrobește voința. Atunci când acea minte este expusă la evanghelia prosperității, găsește un teren fertil pentru această sămânță rea. Producătorii cunosc efectul televiziunii asupra vieților oamenilor, așa că ei cheltuie sume mari de bani pentru a ne livra imagini. Ei știu aceste lucruri foarte bine, dar consumatorii nu. Dacă un membru al bisericii adoptă aceleași obiceiuri de la televizor ca și persoana de pe stradă, în final, el ar putea sfârși prin a arăta mai degrabă ca un păgân, decât ca un creștin. Acest lucru ar putea să ne ajute în a explica de ce până și credincioși adevărați au căzut pradă acestor învățători mincinoși.

INDIFERENT DACĂ VOR ASCULTA SAU VOR REFUZA

Evanghelia prosperității este rezultatul dorințelor unei inimi căzute în păcat, care trăiește în mijlocul bogăției, într-o cultură care pune eul deasupra tuturor lucrurilor, care pune preț pe confort, pe bunuri materiale și pe supremația dreptului de a alege, în căutarea bucuriei din viața de aici și de acum. Odată ce această „evanghelie” non-evanghelică s-a născut, ea a ajuns să fie diseminată cu ușurință datorită globalizării. Toate mijloacele de comunicare și de transport au fost folosite pentru a duce Vestea Bună, dar și această veste rea. Astăzi, trebuie să spunem nu doar că ideile au consecințe, dar și că ideile călătoresc repede. De asemenea, avem nevoie să ne amintim că este mai ușor să răspândim o minciună, decât să reparăm stricăciunile ei.

Și, ca să fie și mai rău, toate acestea au fost însoțite de o secetă a Cuvântului lui Dumnezeu la amvon, de o lipsă a siguranței în Cuvânt, în puterea lui de a distruge idolii inimii și de a schimba gândirea oamenilor. În schimb, mulți au făcut ceea ce Aaron făcuse în pustie: le-au dat oamenilor ceea ce doreau – un vițel de aur înaintea căruia să se închine.

Așadar, ce avem noi de făcut? Să predicăm Evanghelia: „Da, copiii aceștia la care te trimit sunt nerușinați și cu inima împietrită. Tu să le spui: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu!’” (Ezechiel 2:4). Și să ne punem încrederea în puterea Cuvântului lui Dumnezeu de-a face din nou și din nou ceea ce el a făcut întotdeauna: convertirea sufletului, iluminarea minții, zdrobirea jugului păcatului, și producerea bucuriei autentice în întreaga persoană.

NOTE BIBLIOGRAFICE

[1] Gordon D. Fee, The Disease of the Health and Wealth Gospels (Vancouver: Regent College Publishing, 2006), ediția kindle, Loc 28.

[2] Ravi Zacharias, “An Ancient Message, Through Modern Means to a Postmodern Mind,” In Telling the Truth, editat de D.A. Carson (Grand Rapids: Zondervan, 2000), 28.

[3] Citat de Erwin Lutzer în 10 Lies about God and the Truth that Shatter Deception, (Grand Rapids: Kregel, 2009), 8 .

[4] Per Capita Income in World History, http://www2.econ. iastate.edu/classes/econ355/choi/rankh.htm; accesat la 15 Noiembrie 2013.

[5] The American Dream; Library of Congress, (www.loc.gov/teachers/classroommaterials/lessons/american-dream/students/thedream.html), accesat în 15 Noiembrie 2013.

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.