Predicare & Teologie

Cum să NU predicăm din Pentateuh

De David King

David King este păstorul Concord Baptist Church, din Chattanooga, Tennessee. Îl puteți găsi pe twitter la @dvdkng.
Article
01.29.2021

Pentateuhul, uneori denumit Tora sau Legea, se referă la primele cinci cărți ale Bibliei: Geneza, Exodul, Levitic, Numeri și Deuteronom. Dacă ai predicat vreodată din oricare dintre aceste cărți, știi foarte bine că a predica din ele este un lucru provocator. Și vreau să vorbesc despre cinci erori pe care să le evităm.

  1. NU PREDICA DOAR PĂRȚILE ATRACTIVE DIN PENTATEUH.

Bănuiesc că pentru majoritatea păstorilor, părțile atractive sunt cele narative. Adam și Eva, Noe și potopul, turnul Babel, narațiunile despre patriarhi, viața lui Iosif, ieșirea din Egipt, rătăcirile din pustie – și cui nu-i plac acestea? Ele nu sunt doar instructive, ci și plăcute.

Sau poate că părțile mai atractive sunt pentru tine profețiile și simbolurile care sunt evident mesianice. Îți place să predici despre zdrobirea capului șarpelui, despre Melhisedec, despre toiagul lui Iuda, despre șarpele de aramă, sau despre un proroc ca Moise.

Și poate că ocolești a predicarea din genealogii, din dimensiunile și detaliile cortului întâlnirii, ori din lucrurile care țin de codul etic de sfințenie. Fiecare cu preferințele lui, nu?

Ideea este că este ispititor, ca păstori, să predicăm doar acele părți ale Bibliei care ne interesează personal. Și trebuie să ne opunem acelei ispite. Dumnezeu a inspirat toată Scriptura, ceea ce înseamnă că a inspirat fiecare cuvințel al ei, și este folositoare pentru a ne modela pentru a ajunge creștini maturi care știu cum să trăiască pentru Isus (2 Tim. 3:15-17). Asta nu înseamnă că ar trebui în mod necesar să predici o expunere verset-cu-verset de a cărților Geneza până la Deuteronom, ci înseamnă că nu ar trebui să îți limitezi predicarea din Pentateuh doar la acele părți care îți plac, sau despre care crezi că sunt plăcute membrilor bisericii tale. De la relatarea măreției creației până la desemnarea bufniței ca fiind necurată în legământ, Dumnezeu a inspirat toate versetele spre binele poporului Lui. Ceea ce înseamnă că ar trebui să găsim modalitatea biblică de a predica totul.

  1. NU PREDICA PENTATEUHUL CA FIIND CĂRȚILELUI MOISE, CI CARTEA LUI MOISE.

Pentateuhul nu este în esență un grup de cinci cărți, ci mai degrabă una singură. Și trebuie să o înțelegem ca atare. Sunt multiple considerații care susțin unitatea Pentateuhului: împărțirea în cinci cărți a fost făcută cel mai probabil pentru a limita lungimea sulurilor; fiecare dintre cărți presupune cunoașterea celorlalte; pare de asemenea că există o structură literară generală care leagă patru secțiuni poetice majore; în plus, revelația biblică ulterioară privește în mod consecvent la Pentateuh ca la o unitate. În ce privește ultima observație, Pentateuhul nu este menționat niciodată ca fiind cărțile (la plural) lui Moise, ci întotdeauna ca fiind cartea (la singular) lui Moise (ex. 2 Cron. 25:4; Ezra 6:18; Neem. 13:1; Marcu 12:26).

Așadar, ce înseamnă unitatea Pentateuhului pentru predicarea noastră? Înseamnă că trebuie să deslușim nu doar mesajul fiecărei cărți, separat, ci să le privim în relație cu celelalte. Înseamnă că trebuie să ne gândim la cursul narațiunii și la sensul Pentateuhului ca întreg. Înseamnă că nu putem interpreta pasajul din care predicăm în izolare de întreaga narațiune în care Moise l-a așezat. Totul trebuie înțeles în contextul întregului.

Mare parte din părțile atractive din Pentateuh sunt destul de clare, și nu este scopul acestui articol să analizeze argumentele pro și contra predicării izolate sau nu. Dar cred că poate să fie de folos să subliniez trei observații cheie pe care am fi neînțelepți dacă le-am ignora.

În primul rând, narațiunea Pentateuhului urmărește un curs care ține de legământ. După căderea lui Adam, Dumnezeu promite să trimită un Răscumpărător – o sămânță a femeii care va zdrobi capul șarpelui. Această promisiune divină se desfășoară apoi printr-un legământ cu Noe, apoi cu Avraam, și în final cu Israelul. Trebuie să înțelegem felul în care pasajul din care noi predicăm se încadrează în acest șir narativ al legământului.

În al doilea rând, Pentateuhul se sfârșește într-o notă tristă: Dumnezeu profețește falimentul Israelului sub Lege, Moise moare, iar promisiunile legământului lui Dumnezeu ale unei Semințe răscumpărătoare, ale unei țări și a unei binecuvântări globale rămân neîmplinit. Dacă Pentateuhul ar fi fost un meci, ne-am fi aflat în mijlocul unei tragedii! Așa că, orice fel de predicare triumfalistă de genul „poți-reuși-dacă-faci-asta”, din Pentateuh, ar sări în afara peisajului general.

În al treilea rând, falimentul Israelului și promisiunile neîmplinite par să fie gândite pentru a stârni credința și nădejdea în inimile celor care citesc Pentateuhul. Credința – pentru că poporul lui Dumnezeu nu trebuie să se încreadă în abilitatea lor de a împlini Legea. Chiar și în vremea Legii, ei trebuiau să calce pe urmele pașilor lui Avraam, care L-a crezut pe Dumnezeu și a cărui credință a fost socotită ca neprihănire. Nădejdea – pentru că Dumnezeu Își ține promisiunile, iar promisiunile legământului Lui încă nu s-au împlinit până la finele cărții Deuteronom. Unde este Sămânța răscumpărătoare? Avem nevoie de El! Cu siguranță că Dumnezeu Îl va trimite în curând.

Pe scurt, efectul general al Pentateuhului ar trebui să fie acela al erodării încrederii omului în sine, și al încurajării la încrederea în Dumnezeu, tânjind după sosirea Răscumpărătorului promis de El. Predicatorul care se apropie de Pentateuh privindu-l ca pe o colecție de cărți separate în loc să îl trateze ca pe „cartea lui Moise” probabil că va rata acest mesaj.

  1. NU PREDICA NARAȚIUNILE PENTATEUHULUI CA PE NIȘtE SIMPLE LECȚII MORALE.

Dacă ratăm mesajul esențial al Pentateuhului, vom rata să vedem cum părțile lui componente se conectează la întreg. În consecință, vom interpreta părțile lui componente în izolare față de firul narativ al legământului și vom rata total să vedem cum fiecare dintre părți fie înaintează, fie atacă promisiunile răscumpărătoare ale lui Dumnezeu. Tot ce ne va rămâne vor fi niște lecții moraliste despre ce să facem și ce nu.

De exemplu, este infertilitatea Sarei un simplu exemplu al felului cum să tratăm dezamăgirea în viață? Este rivalitatea dintre frații Iacov și Esau o simplă ocazie de a încuraja membrii familiilor să se înțeleagă bine între ei? Este trecerea Mării Roșii doar o oportunitate de a predica despre cum Dumnezeul făcător de minuni poate să ne treacă prin situații imposibile? Este raportul negativ al spionilor trimiși în Canaan doar o șansă se a-i provoca pe oameni să nu se îndoiască de destinul lor?

Trebuie să introduc niște încurajări pentru a stimula trăirea morală. A fi moral, așa cum definește Dumnezeu moralitatea, este un lucru bun. Trei urale pentru moralitate! Biblia însăși ne îndeamnă să învățăm din exemplul Israelului pe care îl vedem în Pentateuh (1 Cor. 10:1–11). Dar moralitatea nu este niciodată un scop în sine, iar evenimentele din Pentateuh nu ni se dau așa încât să fim doar niște oameni mai buni. În Biblia nu există conceptul de simplă moralitate.

Astfel, ca să răspund la întrebările ridicate mai sus: NU. Niciuna dintre întâmplările menționate – și niciuna dintre cele pe care nu le-am menționat – nu ne este dată ca niște lecții morale despre cum să trăim o viață bună. Înțelepciunea morală ni se va prezenta pe măsură ce interpretăm aceste evenimente și narațiuni, și, atâta timp cât ea este în acord cu viața în Hristos, putem să o predicăm. Dar nu trebuie să confundăm aceste gânduri secundare cu sensul principal. Pentru a deosebi sensul intenționat al narațiunii, trebuie să o interpretăm în lumina întregii narațiuni a Pentateuhului, așezată la rândul ei în contextul întregii Biblii.

Să luăm infertilitatea Sarei ca exemplu. Nu încape îndoială că infertilitatea ei era o sursă de dezamăgire pentru ea. Majoritatea oamenilor vor putea înțelege ușor dezamăgirea ei pentru că trec și ei prin tot felul de lipsuri în viețile lor. Iar când văd cum Dumnezeu a îngrijit de Sara, vor fi încurajați să se încreadă în Domnul. Aceasta nu este o lecție morală rea.

Totuși, chestiunea reală din acea situație este mult mai importantă pentru binele lor decât doar să vadă un exemplu încurajator al providenței lui Dumnezeu. Problema reală din acea circumstanță are de-a face cu faptul că infertilitatea Sarei era o amenințare pentru împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu în cadrul legământului Lui. El promisese că îl va face pe Avraam tatăl unei mari mulțimi de oameni, și că el și sămânța lui vor moșteni țara, vor binecuvânta popoarele și se vor bucura pe veci de Dumnezeu. Și totuși… nevasta lui Avraam era stearpă! Va împlini oare Dumnezeu promisiunile Lui? Și dacă da, cum? Dacă nu, mai există vreo nădejde a răscumpărării?

Într-un fel miraculos, Dumnezeu a deschis pântecele Sarei la 90 de ani și i l-a dat pe Isaac. Amenințarea infertilității a fost eliminată în chip minunat, iar promisiunile legământului lui Dumnezeu au continuat către împlinire în Israel și, în final, în Sămânța lui Avraam, Hristos Isus însuși. Când înțelegem această întâmplare în lumina Pentateuhului și a întregii Biblii, descoperim sensul ei real: dacă Dumnezeu nu rezolvă problema infertilității Sarei, promisiunile Lui vor eșua, Isus nu vine niciodată în lume, iar noi nu putem fi mântuiți.

Dacă vrem să predicăm Evanghelia, nu o simplă moralitate, trebuie să conectăm părțile componente ale narațiunii biblice la întreg. Trebuie să interpretăm fiecare eveniment și fiecare situație individuală la firul narativ de ansamblu al Pentateuhului și al întregii Biblii.

  1. NU PREDICA LEGEA CA ȘI CUM AM FI ÎNCĂ SUB VECHIUL LEGĂMÂNT.

Nu poți vorbi despre predicarea din Pentateuh fără a vorbi despre cum să predicăm legile date în legătură cu vechiul legământ. Este vital să înțelegem că, astăzi, creștinii nu sunt „sub Lege” (Gal. 5:18). Vechiul legământ este „vechi”, făcând loc unui legământ nou și mai bun, legământul în Hristos (Evrei 8:13). Rezultatul este că acum Îi slujim lui Dumnezeu „într-un duh nou [pe calea cea nouă a Duhului, lit. ESV], iar nu după vechea slovă [nu după calea cea veche a codului scris de legi, lit. ESV]” (Rom. 7:6).

Totuși, noi nu suntem niște antinomieni. Chiar dacă legea-ca-legământ a fost făcută învechită, poruncile, în ele însele, continuă să modeleze într-un fel ascultarea noastră. De exemplu, când le-a dat învățăturile etice credincioșilor dintre Neamuri, conciliul de la Ierusalim, a condensat poruncile despre jertfe, închinarea la idoli și imoralitatea sexuală (F.A. 15:28-29). Pavel citează mai multe dintre Cele 10 Porunci ca fiind exemple ale dragostei creștine (Rom. 13:8-10), și chiar folosește porunca despre legarea gurii boului pentru a încuraja congregațiile să își plătească păstorii (1 Cor. 9:9). Isus, Pavel și Iacov subliniază fiecare, într-un fel, sumarul vieții etice a credinciosului în jurul marii porunci a Legii: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Marcu 12:31; Gal. 5:14; Iacov 2:8). Petru citează din Lege când încurajează la sfințenia creștinului (1 Petru 1:15-16). Chiar dacă legile sunt împlinite și date deoparte, ele continuă să fie instructive, chiar și legile legate de mâncăruri, care ne ajută să înțelegem că noi suntem adevărata sursă a necurăției și ne îndeamnă astfel să mergem cu Evanghelia la toate popoarele (Marcu 7:18-23; F.A. 10:9-29). Deși legea-ca-legământ a fost dată deoparte, legea-ca-Scriptură rămâne de ajutor pentru creștini.

Unele tradiții împart vechiul legământ în părțile morale, civile și ceremoniale, susținând că legea așa-zis morală ar fi încă în vigoare. O astfel de împărțire a Legii nu este, în ultimă instanță, necesară. Ca un legământ, nimic din Lege nu mai rămâne în vigoare. Isus a împlinit totul – moral, civil și ceremonial. Dar ca învățătură practică în lucrurile etice și în înțelepciune, toată legea rămâne utilă pentru modelarea vieții creștine, nu doar Shema și Cele 10 Porunci! Doar că noi suntem chemați să predicăm fiecare poruncă în lumina împlinirii ei în Hristos!

  1. NU PREDICA NICIO PARTE DIN PENTATEUH CA ȘI CUM ISUS N-AR FI VENIT.

Acest fel de greșeală este cel mai dificil și mai crucial de evitat. Aproape tot ce am spus în acest articol se rezumă la aceasta. Nu predica nicio parte din Pentateuh ca și cum Isus nu ar fi venit. Ia fiecare bucățică din cărțile de la Geneza până la Deuteronom, interpreteaz-o în lumina întregului, și arată cum ea îndreaptă privirile către Hristos și își găsește împlinirea în El.

Cred că ai văzut acel slogan care spunea „Ai avut un singur lucru de făcut”. Fiind predicatori creștini, avem un singur lucru de făcut: să Îl predicăm pe Hristos! Suntem chemați să Îl predicăm pe Hristos din profeți, să Îl predicăm pe Hristos din cărțile înțelepciunii, să Îl predicăm pe Hristos din Evanghelii, să Îl predicăm pe Hristos din epistole, și să Îl predicăm pe Hristos din Apocalipsa. Și suntem chemați să Îl predicăm și din Pentateuh! Ceea ce nu ar trebui să fie prea greu de făcut fiindcă, așa cum spunea Isus, „Moise… a scris despre Mine” (Ioan 5:46).

 

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.

Altele etichetate ca: articles