CUM SĂ CONECTEZI EVANGHELIZAREA ȘI BISERICA

Este oare evanghelizarea un sport individual sau unul de echipă? În realitate, și unul și altul.

Gândește-te la pescuit. Există momente când te-ai putea strecura până pe malul mării de unul singur, când ți-ai putea umezi picioarele în apa acesteia și ți-ai lansa undița. Dar întreabă-i pe bărbații care merg pe mare cu o ambarcațiune de pescuit, ce simt ei când tractează o tonă de pești macrou care se zbat pe măsură ce sunt scoși din apa mării. Acești pescari au nevoie disperată unul de celălalt.

Asemănarea aceasta cu pescuitul nu prezintă chiar tot ce am vrea să spunem în legătură cu relația dintre evanghelizare și biserica locală, dar ea este biblică și este un punct de plecare. Isus le-a spus ucenicilor să Îl urmeze, pentru că El avea să îi facă pescari de oameni, și apoi i-a trimis doi câte doi să predice înaintea oamenilor, chemându-i la pocăință (Marcu 1:17; 6:7, 13). Asemenea pescarilor de pe vas, avem nevoie de biserică pentru a face lucrarea de evanghelizare.

Totuși, există o imagine mai de ansamblu în care să privim pentru a vedea relația dintre evanghelizare și biserica locală. Gândește-te la primele capitole din cartea Faptelor Apostolilor, unde apostolii au propovăduit învierea, iar în spatele lor era biserica, trăind împreună și împărțind toate lucrurile în comun: „Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuți înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți” (Faptele Apostolilor 2:47; și 5:13). Viața bisericii, existând acolo ca un avanpost al proclamării Evangheliei, slujea drept mărturie a Evangheliei. Acest lucru i-a făcut pe mulți oameni din Ierusalim să-i privească cu admirație pe sfinți și a condus la mai multe convertiri.

Avea cumva Petru în minte aceste zile timpurii din Ierusalim, atunci când, mai târziu, a descris biserica drept un popor, o preoție și o națiune care aduce laude Aceluia care ne-a chemat de la întuneric, ca să trăim vieți atât de deosebite încât păgânii să vadă faptele noastre bune și „să slăvească pe Dumnezeu”? (1 Petru 2:9, 12)

Atât în primele capitole din Faptele Apostolilor, cât și în 1 Petru 2, poți observa biserica ilustrată ca un stup de albine, ca un conglomerat ocupat de albine, care produc acea miere dulce și unde există un „du-te – vino” continuu al albinelor lucrătoare. Stupul este esențial pentru lucrarea individuală albinelor și parte a acestei lucrări. Dar ce ar putea să ne spună acest lucru despre relația dintre evanghelizare și biserică?

Nicio analogie nu merge până la capăt și nu cuprinde totul. Haideți să vedem dacă am putea sumariza relația dintre biserică și evanghelizare, așa cum este ilustrată în Biblie, în patru afirmații sistematice, apoi să vedem ce lecții practice pot să decurgă din acestea pentru biserici.

1. EVANGHELIZAREA ÎNDREAPTĂ ATENȚIA CĂTRE DUMNEZEU, NU CĂTRE BISERICĂ.

Dacă ai încerca să convingi pe cineva să se alăture clubului tău, i-ai îndrepta atenția către toate beneficiile care decurg din calitatea de membru în acel club: colegi distractivi, campionatul anual de tenis de masă și așa mai departe. Dar lucrurile nu funcționează așa în ce privește evanghelizarea și biserica.

Evanghelizarea îndreaptă atenția către Dumnezeu, nu către biserică. Aceasta este prima afirmație.

Pavel le spunea corintenilor că Hristos i-a fost dat lui (și lor) ca o „slujbă a împăcării” și ca un „mesaj al împăcării”. El (și ei) erau „trimiși împuterniciți ai lui Hristos”. Și iar acest mesaj este simplu: „Împăcați-vă cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5:18-21).

Vestea Bună a evanghelistului nu este, „Împăcați-vă cu alți oameni!”, chiar dacă Vestea Bună va conduce și la împăcarea aceasta. Dimpotrivă, Vestea Bună a evanghelistului se referă la cum poate un om să fie împăcat cu Dumnezeu. Toate celelalte decurg din acest mesaj.

2. BISERICA ESTE UN REZULTAT AL EVANGHELIZĂRII

În același fel, primul rezultat al evanghelizării este împăcarea cu Dumnezeu. Dar există un al doilea rezultat: împăcarea cu poporul lui Dumnezeu, Biserica.

Dacă doctrina convertirii, în gândirea ta, ratează să conțină elementul de comunitate, atunci îi lipsește o piesă esențială. Un Reprezentant și Cap al legământului trebuie să aibă un popor al legământului. Unitatea noastră de grup în Hristos nu este doar o implicație a convertirii, ci este parte a acesteia. A fi împăcat cu poporul lui Hristos este un lucru deosebit, dar inseparabil de împăcarea cu Dumnezeu.

Toate acestea sunt prezentate într-un fel minunat în Efeseni 2. Versetele 1 până la 10 explică iertarea și împăcarea noastră pe verticală, cu Dumnezeu: „Prin har ați fost mântuiți”. Versetele 11 până la 22 prezintă apoi împăcarea pe orizontală: „Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea” (Efeseni 2:14). Observați că acțiunea din versetul 14 este prezentată la timpul trecut. Hristos a făcut deja una din Evrei și Neamuri. Ei sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce Dumnezeu a făcut, și Dumnezeu a făcut acest lucru în exact același loc în care El a împlinit împăcarea pe verticală – la crucea lui Hristos (vezi și Efeseni 4:1-6).

Pe scurt, noi suntem mântuiți într-un popor.

Primele capitole din Faptele Apostolilor demonstrează felul în care acest lucru arată în practică: „Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete” (Faptele Apostolilor 2:41; vezi și 2:47; 4:4; 6:7). Oamenii își pun încrederea în Hristos și sunt adăugați „numărului” bisericii din Ierusalim. Ei sunt socotiți. Numele lor sunt adăugate. Dacă ar fi avut aparate de fotografiat, fără îndoială că fotografie după fotografie s-ar fi adăugat în registrul bisericii!

Viața de om convertit este o viață creionată congregațional. Creștinii aparțin bisericilor și acesta este locul unde evangheliștii îi vor trimite pe oameni.

3. EVANGHELIZAREA ESTE LUCRAREA BISERICII

În al treilea rând, evanghelizarea este lucrarea bisericii. Odată ce un om este împăcat cu Dumnezeu și (de aceea) cu poporul lui Dumnezeu, el primește o nouă slujbă: să împărtășească Evanghelia altora. Isus spune, „Veniți după Mine, şi vă voi face pescari de oameni” (Marcu 1:17; vezi și Matei 28:19). Orice creștin și membru al bisericii, cu alte cuvinte, are însărcinarea de a mărturisi Evanghelia.

Primele capitole ale cărții Faptelor Apostolilor subliniază predicarea făcută de către apostoli, dar atunci când persecuția s-a dezlănțuit în Ierusalim iar biserica s-a răspândit, „Cei ce se împrăștiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Cuvântul” (Faptele Apostolilor 8:4).

Bisericile locale există pentru a se închina lui Dumnezeu și pentru a mărturisi Vestea Bună a lui Isus Hristos. Iată de ce predicatorii predică, iar membrii învață. În fapt, Isus i-a dat bisericii pe așa-numiții evangheliști, păstori și învățători, cu scopul de a-i echipa pe membri să facă lucrarea (Efeseni 4:11), o lucrare care sigur include evanghelizarea.

Noi lucrăm împreună pentru a trage peștele în barcă.

4. BISERICA ESTE UN MARTOR ÎN EVANGHELIZARE

Viața unor oameni convertiți, adunați împreună în congregații, ar trebui de asemenea să încurajeze răspândirea Evangheliei care i-a mântuit. Ray Ortlund scria că „Doctrina Evangheliei creează o cultură a Evangheliei”. Iar acea cultură, întruchipată în bisericile noastre, ar trebui să fie atractivă pentru cei din afară, cel puțin pentru o parte a acestora (vezi 2 Corinteni 2:15-16).

Acest lucru ne conduce înapoi la imaginea bisericii ca un stup de albine plin de miere și zumzet. Vedem acest lucru în Faptele Apostolilor și 1 Petru 2. Îl vedem de asemenea în Matei 5, acolo unde Isus vorbește despre biserică și spunând că ea este sare și lumină (v. 13-16). Acest lucru este zugrăvit remarcabil în Ioan 13, unde Isus observa: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți şi voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” (Ioan 13:34-35).

Faptele noastre bune, făcute față de cei din afară, alături de dragostea față de membrii din biserică, îndreaptă atenția vecinilor și colegilor noștri către Isus!

Ca urmare a tuturor acestor lucruri, putem spune că biserica locală este un martor în evanghelizare. Viața bisericii este un argument în favoarea Evangheliei. Credincioșii care trăiesc în comunitate, unul lângă celălalt, sunt o mărturie a puterii lui Dumnezeu în mântuire. Stând săptămână de săptămână alături, sub predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, și pe măsură ce Duhul ne face tot mai asemănători chipului lui Hristos, puțin câte puțin, noi exemplificăm ceea ce poate face Evanghelia în noi atât la nivel individual, cât și de congregație.

Puțin câte puțin, noi devenim un nou om, umblând după modelul Aceluia care este cel dintâi din noua zidire (Coloseni 1:15). Iar această nouă umanitate slujește ca un martor minunat sau ca o întruchipare publică în evanghelizarea noastră. Ea oferă o cultură contrastantă față de cea a lumii acesteia.

APLICAȚII PRACTICE

Care sunt câteva dintre lecțiile practice pe care le putem extrage din aceste patru principii sistematice? Adesea, păstorii încearcă să întărească lucrarea evanghelistică a unei biserici prin a-i îndemna pe oameni să mărturisească Evanghelia. Sigur, aceasta este o piesă. Dar este la fel de critic să creștem biserica în a fi o cultură contrastantă, care acționează ca un martor atractiv pentru evanghelizare.

1) Evanghelizarea ar trebui să conducă la botez și membralitate.

Bisericile nu fac evanghelizare și apoi îi lasă pe noii convertiți să se descurce de unii singuri. Ele nici n-ar trebui să evanghelizeze, să boteze și apoi, cândva mai târziu, să se gândească să aducă pe cineva în postura de membru al bisericii. Cu excepția circumstanțelor excepționale (de exemplu famenul etiopian), bisericile ar trebui să facă ceea ce biserica din Ierusalim a făcut: să-i boteze pe oameni și să-i socotească drept membri (Faptele Apostolilor 2:42). Botezul, dincolo de orice, este semnul autorizat și de grup prin care o biserică îl confirmă în mod oficial pe cineva drept credincios. Această confirmare ar trebui apoi să fie protejată și hrănită prin supravegherea constantă ce are loc prin membralitate și prin Cina Domnului. Noi nu-i lăsăm pe peștii prinși în afara năvodului, ci îi aducem în barcă.

2) Învață-i pe membri să își contopească viețile în mod reciproc.

Pentru a întări puterea mărturiei bisericii, membrilor ar trebui să li se amintească în mod constant, prin predicarea Cuvântului și prin celebrarea Cinei Domnului, faptul că suntem un singur trup (de exemplu, 1 Corinteni 10:16-17; 1 Corinteni 12). Cu greu ar trebui să treacă o duminică fără ca membrilor să li se amintească să construiască relații unii cu ceilalți așa încât să poată fi încurajați, să se zidească, să se întărească, să își spună adevărul, să se avertizeze și să se iubească unul pe celălalt (de ex. Romani 12:9-13; Efeseni 4:11-32). Ei ar trebui îndemnați să practice ospitalitatea (Romani 12:13; 1 Petru 4:9). Toate acestea creează o mărturie atractivă a Evangheliei înaintea oamenilor.

3) Învață-i pe membrii bisericii să se sacrifice unul pentru celălalt.

Chiar mai specific, creștinii ar trebui să se gândească la felul în care ei ar putea să se sacrifice mai mult unul pentru celălalt, fie financiar, fie în orice alt mod (de ex. Faptele Apostolilor 2:42-46; 2 Corinteni 8-9; 1 Petru 4:10). Mai ales într-o nație consumeristă, exemplul generozității dintre credincioși reprezintă un puternic contrast cultural. Amintiți-vă că Isus a spus creștinilor să se iubească unul pe altul așa cum El ne-a iubit (Ioan 13:34) – mai presus de orice, cu o dragoste jertfitoare.

4) Practică disciplina Bisericii.

Ipocriții și ereticii din mijlocul nostru compromit mărturia bisericii. Atunci când membrii bisericii dintr-o comunitate sunt cunoscuți drept mincinoși, bârfitori sau curvari, lucrarea evanghelistică a acelei biserici nu va merge bine. Asta nu înseamnă că biserica ar trebui să disciplineze pe fiecare sfânt care se luptă cu păcatul. Atunci n-ar mai exista nicio biserică. Dimpotrivă, bisericile trebuie să confrunte și să disciplineze păcatul față de care nu există pocăință. Ironic, acest lucru slujește la evanghelizarea membrului care nu se pocăiește (vezi 1 Corinteni 5:4), ca și la oferirea unei mărturii înaintea comunității în care se află biserica (vezi 1 Corinteni 5:1-2).

5) Echipează-i pe membrii bisericii să știe cum să mărturisească Evanghelia.

Liderii bisericii ar trebui să caute modalități variate pentru a se asigura că fiecare membru poate să explice elementele de bază ale credinței. Acest lucru poate fi făcut de la amvon, din sala de clasă a școlii duminicale, în cadrul interviurilor pentru acceptarea ca membru sau în orice alt fel.

6) Încurajează-i pe membri să trăiască vieți care îi binecuvântează pe cei din afară.

Din fericire, membrii bisericii sunt cunoscuți drept oameni blânzi, prietenoși și gata să întindă o mână de ajutor. Noi ar trebui să fim gata să sărim în ajutor pentru a curăța frunzele din grădina vecinului, pentru a oferi ajutorul unui coleg de birou, pentru a apăra o victimă a abuzului; gata să ne străduim să păstrăm slujbelor angajaților ce lucrează din greu în perioade dificile, gata să îi binecuvântăm pe toți în orice mod posibil. Faptele bune ar trebui să împodobească cuvintele noastre evanghelistice.

7) Invită-i pe oameni la adunările oficiale și la cele mai de casă ale bisericii.

S-ar putea relata nenumărate situații ale felului cum necredincioșii au auzit Evanghelia și apoi au observat biserica în mișcare, atât în adunările oficiale cât și în cele de casă, și astfel au ajuns la credință. Viața de grup a bisericii i-a convins. Le-a îndreptat atenția către ceva ce n-au mai văzut niciodată în familiile lor, în școlile lor sau la locurile de muncă. Cu alte cuvinte, invitarea celor din afară să participe la viața bisericii trebuie să constituie în mod sigur o componentă a evanghelizării noastre.

8) Fii un exemplu în evanghelizare.

Oriunde prezbiterii bisericii sunt cunoscuți pentru implicarea lor în evanghelizare, poți să te aștepți să vezi o biserică evanghelistică. Acolo unde ei nu fac acest lucru, nu te aștepta la așa ceva.

9) Prezintă lucrarea de evanghelizare și mărturiile de convertire.

Liderii bisericii ar trebui să adauge relatări ale discuțiilor evanghelistice în predicile și lecțiile lor. Membrii bisericii ar trebui să împărtășească cereri de rugăciune în legătură cu oportunitățile evanghelistice. Candidații la botez ar trebui să primească șansa să-și prezinte experiența convertirii. Lucruri ca acestea ajută la a face din evanghelizare o parte „normală” a vieții creștine și a experienței bisericii.

10) Laudă-te cu biserica ta.

Uneori, apostolul Pavel s-a lăudat cu bisericile lui ca un fel de a se lăuda cu Hristos (vezi 2 Corinteni 9:2; 2 Tesaloniceni 1:4; cf. Filipeni 2:16). Într-un fel asemănător, creștinii ar trebui să caute modalități de a vorbi pozitiv și mulțumitor – nu într-un fel mândru și deranjant – despre bisericile lor atunci când stau de vorbă cu prietenii lor necreștini. Când un coleg te întreabă cum îți petreci sfârșitul de săptămână, menționează felul în care biserica ta v-a binecuvântat cu o celebrare frumoasă a faptului că soția ta a rămas însărcinată. Menționează ceva încurajator pe care predicatorul l-a spus duminică. Menționează ceva despre lucrarea pe care congregația ta o face la adăpostul pentru săraci, atunci când subiectul oamenilor străzii își face loc în discuțiile voastre. Pentru a face acest lucru bine, evident, e nevoie de practică.

ÎNCHEIERE

Relaționarea corectă a bisericii și evanghelizării în gândirea și practica noastră cere mai mult decât să îi îndemnăm pe oameni să evanghelizeze. Ea implică să ne ocupăm de chestiuni precum conducerea și teologia bisericii, membralitatea și disciplina. Ea cere zidirea unei biserici sănătoase care stă sub predicarea Cuvântului lui Dumnezeu și cunoașterea însărcinării pe care El a dat-o bisericii.

Aceasta implică existența unor lideri evlavioși care predică și sunt ei înșiși exemple. Și implică membri care Îl iubesc pe Isus și care, tot mai mult, nu pot să nu cânte laude Aceluia care i-a adus de la moarte la viață – în interiorul și în exteriorul clădirii bisericii.

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.