UCENICIZAREA ESTE NORMALITATEA ÎN CREȘTINISM

Care este slujba ta, creștine? Dacă Dumnezeu ți-ar fi dat o fișă de post pentru viața creștină, ce ar pune El pe acea fișă?

În miezul responsabilității creștinului se găsește lucrarea de ucenicizare. Citim acest lucru clar în cuvintele Domnului nostru, rostite înaintea înălțării Lui:

„Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, și le-a zis: ‚Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului’” (Matei 28:18–20)

Ce înseamnă să faci ucenici? Un ucenic este cineva care învață de la Domnul Isus și care Îl urmează. Când facem ucenici, ne străduim să facem tot ce putem ca să îi vedem pe cei ce nu Îl urmau pe Hristos venind la El (convertire), apoi îi învățăm să Îl urmeze pe Isus cu credincioșie în orice domeniu al vieților lor (maturizare).

Mulți creștini aud acest lucru și îl închid într-un sertar al idealismului. Evident, zic ei, ne-ar plăcea să ucenicizăm pe cineva, dar în realitate nu putem face acest lucru. Ei își imaginează că ucenicizarea este peste puterile lor. Este oare acest lucru adevărat? Este ucenicizarea ceva ce doar păstorii, prezbiterii sau credincioșii „maturi” pot face? Sau este ea o lucrare accesibilă tuturor?

Iată esența ideii mele: ucenicizarea este parte din normalitatea creștină. Ea ține de esența creștinismului. Este ca atunci când ai învățat să socotești și să citești alfabetul. Tot așa, cu greu poți găsi vreo parte a vieții creștine care să nu implice ucenicizare. Întrucât creștinismul este o credință comunitară, el presupune ucenicizare.

Pot exista multe paradigme care să-ți vină în minte atunci când auzi termenul ucenicizare. Unii oameni insistă pe citirea unei cărți, pe o întâlnire la o cafea, o masă luată împreună, o întâlnire la sala de gimnastică și așa mai departe. Toate acestea pot ajuta lucrarea de ucenicizare, dar ele nu sunt o condiție necesară sau esența indispensabilă a ei. Isus nu ne-a dat niciodată un program al ucenicizării, dar ne-a dat exemplul Lui și o poruncă largă, care atinge multe aspecte când o împlinim. Drept rezultat, avem o mare libertate și o mare povară atunci când vorbim de ucenicizare.

Cum trebuie să arate asta? Când Isus să ne poruncește să facem ucenici, El intenționează ca noi să ne trăim viețile în ascultare față de El, în prezența altor oameni, credincioși și necredincioși. Această trăire intențională caută să le arate altora valoarea și puterea lui Hristos. Pe scurt, noi îi lăsăm pe oameni să se apropie de noi pentru a vedea felul în care ne trăim credința creștină.

Dați-mi voie să vă dau câteva exemple:

Ucenicizarea are loc atunci când un credincios vrea să se căsătorească, dar pur și simplu nu știe ce anume trebuie să facă. El cere ajutorul unui alt frate, care să îl călăuzească. Acest frate îl scoate la un prânz și discută anumite principii biblice și practice. Apoi se angajează să se roage pentru el, să fie disponibil când se ridică alte întrebări și să se întâlnească ocazional pentru a discuta despre progresul pe care fratele lui l-a făcut.

Ucenicizarea are loc atunci când o mamă cu doi copilași înapoiază un lucru pe care l-a împrumutat de la o soră din biserică. În decursul discuției, ele ating diverse subiecte, iar tânăra mamă își exprimă sentimentele de oboseală și eșec în a se ridica la înălțimea standardelor percepute de ea cu privire la calitatea de mamă. Cealaltă femeie o ascultă, îi aduce aminte de Scriptură, se roagă cu ea, apoi continuă să stea alături de ea, încurajând-o în Evanghelie.

Ucenicizarea are loc atunci când un tată arată cu degetul către o domnișoară îmbrăcată sumar și le spune băieților lui adolescenți că ceea ce ei văd nu este frumusețe. El le explică ce este frumusețea adevărată și cum aceasta izvorăște din caracterul și voința lui Dumnezeu. El continuă să le spună, să le arate și să accentueze ce este adevărata frumusețe care Îi place lui Dumnezeu (1 Petru 3:3-4).

Ucenicizarea are loc când un frate îl observă pe un alt frate alergând disperat la locul lui de muncă, neglijându-și familia și lucrarea. El se apropie de acest frate amintindu-i de comoara adevărată și durabilă, ca și de perspectiva corectă asupra muncii.

Ucenicizarea are loc când o mamă merge în parc cu copiii ei. La un moment dat, copiii devin nestăpâniți iar ea, cu răbdare, cu dragoste dar cu credincioșie, își disciplinează copiii. Există multe priviri îndreptate asupra ei. Atât femeile credincioase cât și cele necredincioase sunt intrigate. Încep conversațiile și, în curând, roada Duhului le îndreaptă tuturor atenția către valoarea neprețuită a lui Hristos.

Ucenicizarea are loc când o mamă care își educă copiii acasă își folosește puținul timp liber pentru a merge la aceeași cafenea sperând să-și facă noi prietene și să deschidă astfel uși noi pentru mărturisirea Evangheliei.

Ucenicizarea are loc când o femeie necăsătorită simte nemulțumirea unei alte femei în aceeași situație cu ea, și se apropie de aceasta, încurajând-o cu pacea Evangheliei.

Acestea sunt pur și simplu circumstanțe de zi cu zi, lucruri obișnuite. În fapt, le-am cules din viețile obișnuite ale oamenilor din biserica noastră. Tocmai această lucrare obișnuită, normală, este ceea ce împinge biserica înainte către maturitate, protejând-o în același timp de faliment spiritual.

„Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: ‚Astăzi’, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început” (Evrei 3:13–14)

Ucenicizarea este practica normală a credincioșilor. Ai putea spune că, la urma urmei, creștinismul este mai mult decât ucenicizare, dar cu siguranță că nu este mai puțin. Noi suntem păzitorul fratelui nostru. Această lucrare se găsește în fișa noastră de post.

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.