ȘASE BENEFICII ALE EVANGHELIZĂRII PENTRU UCENICIZARE

„Evanghelizarea mi-a schimbat viața.” John, șoferul meu de taxi, mi-a spus acest lucru pe când conducea pe autostrada ce ieșea din Orlando, pe drumul către conferința la care participam. Conversația noastră s-a îndreptat curând către credință, când el a descoperit că eu nu venisem la Orlando pentru parcul Disney, asemenea majorității clienților lui.

„Ce vrei să spui cu asta?”, l-am întrebat eu, așteptându-mă de la el să îmi explice cum cineva l-a condus la Hristos. Dar nu la asta se referea el. El voia să spună că practica evanghelizării a fost ceea ce i-a schimbat viața.

El a explicat apoi: „Atunci când am învățat să îmi mărturisesc credința, acest lucru a adus în atenția mea atât de multe lucruri importante. A făcut să fiu nevoit să tratez lucruri la care nici nu mă gândisem vreodată. Apoi, după ce conduci pe cineva la Hristos, nu uiți niciodată acel lucru. Este ca atunci când nu te mai poți opri! Nimic nu se aseamănă cu această experiență.”

Mărturia lui John cu privire la efectul spiritual revigorant al mărturisirii credinței a rezonat cu ceva ce eu însumi am experimentat în umblarea mea cu Hristos și în lucrarea de 22 de ani cu studenții și în conducerea bisericii.

Totuși, cât de des oare ne-am gândit noi la ucenicizare și evanghelizare ca fiind două aspecte separate, neconectate, ale vieții noastre în Hristos? Ba încă și mai dăunător, noi considerăm adesea ucenicizarea necesară, pe când evanghelizarea o vedem opțională. Sau ne gândim la faptul că evanghelizarea este rezervată doar celor mai zeloși și mai dăruiți spiritual credincioși din bisericile noastre.

FIECARE UCENIC TREBUIE SĂ EVANGHELIZEZE

Cu toate acestea, Noul Testament ne prezintă o imagine în care fiecare ucenic al lui Hristos este în mod normal și natural implicat în evanghelizare la fel de mult pe cât este în studiul Bibliei, în rugăciune și în închinarea comună. De la proaspătul credincios până la sfântul bătrân înțelept, împărtășirea Evangheliei este necesară și parte integrantă dintr-o viață crescândă în Hristos.

Mulți dintre noi am auzit și chiar am predicat mesaje care s-au concentrat în mod corect pe tema Marii Trimiteri de „a face ucenici” (Matei 28:18-20). De asemenea, i-am învățat pe cei din jurul nostru că ei trebuie să fie, la rândul lor, dintre cei ce fac ucenici. Totuși, trebuie să arătăm clar că facerea de ucenici necesită în mod clar ajutarea altor oameni care nu sunt încă ucenici să devină ucenici – anume evanghelizarea. Isus ne-a oferit un model în acest sens (Matei 1:14, 15; Matei 9:35) și i-a învățat pe apostolii Lui să facă același lucru (Marcu 6:7-13; Luca 10:1-12). La doar câteva zile după aceea, Isus le-a spus că ei urmau să Îi fie „martori… până la marginile pământului” (F.A. 1:8).

Parte din învățătura apostolilor care se referă la faptul că biserica umplută de Duhul Sfânt avea să se dedice lucrării (F.A. 2:42) trebuie să fi inclus mărturisirea normală și regulată a Evangheliei față de cei din familie, față de prieteni și față de străini. Începând de la acele prime săptămâni și luni de după Cincizecime, oamenii erau mântuiți în fiecare zi (F.A. 2:47). Evanghelizarea era în mod necesar parte din noua viață de ucenicizare înaintea Domnului Isus cel înviat.

Beneficiile evanghelizării

Există șase modalități prin care, dacă tratăm evanghelizarea ca o parte necesară a ucenicizării, acest lucru ne ajută la creșterea unor ucenici maturi.

1. Evanghelizarea ajută la păstrarea locului central al Evangheliei în viețile noastre și ale bisericilor noastre.

Evanghelia creează biserica (Col. 1:5, 6), este mesajul de bază al ei (1 Cor. 15:1-3) și puterea care îi crește pe credincioși în Hristos (Filip. 1:6). De aceea, ar trebui să facem tot ceea ce ne stă în putere ca să îi păstrăm locul central. Noi știm că lumea, firea pământească și diavolul vor face tot ceea ce pot ca să o îndepărteze dinaintea ochilor noștri.

1. A. Carson spunea că una dintre modalitățile prin care noi păstrăm Evanghelia în locul ei central stă în aceea că ne străduim din răsputeri să o transmitem altora. Evanghelizarea ne ajută să menținem mesajul Evangheliei în funcția lui de motor al unei vieți crescânde în Hristos.

2. Evanghelizarea adâncește înțelegerea de către noi a celor mai fundamentale adevăruri ale Scripturii.

Conversațiile evanghelistice cu necredincioșii ne forțează să înțelegem mai bine adevărurile centrale ale Cuvântului lui Dumnezeu. Chestiuni precum caracterul lui Dumnezeu, sfințenia și mânia Lui, creația omului după chipul lui Dumnezeu, păcatul, harul, crucea lui Hristos și judecata – ajung să devină mult mai clare. Trebuie să ne gândim la felul în care le explicăm aceste concepte oamenilor diferiți în circumstanțe diferite. Și învățăm mai bine felul în care aceste adevăruri se întrețes împreună în întreaga Scriptură, de la Geneza până la Apocalipsa.

Unul dintre cele mai clare versete cu privire la beneficiile ucenicizării venind din evanghelizare se găsește în Filimon 1:6: „Te rog ca această părtășie a ta la credință să se arate prin fapte, care să ai deplina înțelegere a oricărui lucru bun pe care îl avem în Hristos” (cf. ESV).

A cunoaște un lucru și a-l explica altcuiva care nu îl înțelege sau nu îl crede sunt două lucruri distincte. Aceste adevăruri prețioase devin mai clare pentru noi pe măsură ce le explicăm altora.

3. Evanghelizarea motivată adecvat crește dragostea noastră pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru.

Toți oamenii sunt chemați să Îl iubească pe Dumnezeu din toată inima și să îi iubească pe semenii lor (Marcu 12:28-31). Atunci când mărturisim credința pentru că Îl iubim pe Dumnezeu și îi iubim pe oameni, acest lucru înflăcărează dragostea noastră tot mai mult. N-am văzut niciodată evanghelizarea corect motivată făcând opusul.

Dacă n-ai condus pe nimeni la Hristos, nu pot decât să îți descriu bucuria de a vedea puterea transformatoare a Evangheliei la lucru într-un fel proaspăt într-o persoană. Când vezi inima ei zdrobindu-se datorită păcatului, inima ta ți se zdrobește tot mai mult pentru propriul păcat. Atunci când văd acele persoane bucurându-se de libertatea iertării, asta mă face să beau eu însumi tot mai mult din această libertate a iertării. Atunci când trăim privilegiul de a conduce pe cineva la Hristos, acest lucru ne amintește cât de puternic, sfânt și îndurător este Dumnezeu, cu mult mai puternic, sfânt și îndurător decât ne imaginăm noi adeseori.

În mod asemănător, când le mărturisim altora mesajul nădejdii Evangheliei, Hristos ne promite că uneori ei îl vor respinge, și probabil că ne vor respinge și pe noi (Ioan 15:18-20). Când acest lucru se petrece, inima mea este tot mai frântă și zdrobită văzând orbirea și robia pe care păcatul le produce. Mă gândesc la judecata viitoare cu o urgență tot mai mare. Mai apoi, mă minunez din nou de ce m-a mântuit pe mine Dumnezeu, din moment ce sunt un păcătos la fel ca persoana care m-a respins pe mine și a respins mesajul Evangheliei.

4. Evanghelizarea dă naștere unor întrebări și obiecții neașteptate din partea necreștinilor, lucruri care adâncesc credința noastră.

Trăiesc în Orientul Mijlocul de aproape 10 ani, iar interacțiunile mele cu musulmanii și cu alți necreștini au întărit în mod consecvent credința mea pe măsură ce m-am îndreptat către Dumnezeu, cerându-I răspunsuri înțelepte la întrebările venite din partea acestora.

Am petrecut nenumărate după-amiezi la cantina de lângă birourile companiei noastre, împrietenindu-mă cu musulmani. Conversațiile noastre se îndreaptă adesea în mod natural către credință, și am avut astfel oportunitatea de a explica ce anume cred creștinii. Nu pot să răspund întotdeauna întrebărilor lor imediat, dar, întorcându-mă la Dumnezeu și la Cuvântul Lui în căutarea răspunsurilor, credința mea este întotdeauna întărită. Împărtășirea credinței mele mă pune în situații în care aud obiecții și descopăr răspunsuri la întrebări pe care niciodată nu mi le-aș fi pus pentru propria persoană.

5. Evanghelizarea ne protejează ca nu cumva să greșim, presupunând că cei din jurul nostru sunt mântuiți.

Oamenii nemântuiți nu pot uceniciza niciodată într-un sens biblic. Ei nu cresc și nici nu pot crește în evlavie (Rom. 8:5-8).

Un mare pericol pentru biserica din zilele noastre constă din a presupune că oamenii care pur și simplu pretind că sunt creștini sau spun că s-au implicat în activități bisericești sunt, prin definiție, mântuiți. Când nu suntem atenți la cine anume sunt cei pe care îi considerăm „născuți din nou”, adesea acest lucru ne arată că rădăcinile acestui fel de gândire stau în perspective nebiblice ale convertirii. Alteori, frica de oameni ne împiedică să ne asumăm riscul de a-i ofensa pe unii pretinși credincioși dacă sugerăm că ei ar putea să nu fie cu adevărat dintre cei ce își pun credința în Hristos.

Totuși, atunci când facem ca Evanghelia să fie parte din conversațiile noastre de zi cu zi, acest lucru va conduce adesea la situații și circumstanțe în care creștinii nominali ajung să fie persoane născute din nou din Duhul Sfânt.

Semănătorul împrăștie sămânță din belșug, în aparență fără a lua seama unde cade această sămânță (pe drum, pe teren stâncos, în mijlocul spinilor sau pe un teren fertil; Marcu 4:2-8). Tot așa, noi ar trebui să mărturisim Evanghelia din belșug, fără discriminare, lăsând apoi ca Dumnezeul nostru suveran să o folosească în orice fel găsește potrivit, pentru mântuirea celor pierduți și pentru încurajarea sfinților.

6. Evanghelizarea crește probabilitatea de a fi persecutați din cauza Evangheliei, ceea ce duce la creșterea noastră spirituală.

Există un motiv pentru care n-am început cu acest „beneficiu”! Totuși, haideți să ne uităm la textul din Romani 5:3-5:

„Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înșeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.”

Chiar dacă n-ar trebui să căutăm să suferim de dragul suferinței, ar trebui să fim pregătiți să acceptăm suferința de dragul Evangheliei (2 Tim. 1:8; Rom. 8:17). În fapt, suferința datorată lucrării de evanghelizare ar trebui să fie o încurajare pentru noi așa cum a fost pentru biserica primară (F.A. 5:41). Mărturisirea credinței noastre ne ajută în a ne asigura că vom suferi datorită Evangheliei și nu atâta datorită faptului că am luat noi niște decizii înțelepte sau că am ofensat sau jignit pe cineva, și nu trebuia să facem asta. Suferința cauzată de propovăduirea Evangheliei de către noi poate aprofunda credința noastră atunci când noi ne uităm la Mântuitorul nostru care a suferit.

Un avertisment și o încurajare

Aș vrea să aduc aici un cuvânt de avertizare: pe măsură ce vei înainta în evanghelizare și o vei considera parte din ucenicizarea ta, fii atent la programele evanghelistice. Am descris evanghelizarea ca fiind nevoie să fie „naturală și normală“. Când facem acest lucru doar pentru că participăm la un program, atunci nu ne conformăm felului în care Scriptura descrie evanghelizarea în viața credincioșilor. Tratarea evanghelizării ca pe un program poate să o separe de ucenicizare și de viețile noastre zilnice.

Roțile de sprijin vor trebui la un moment dat scoase de la bicicletele copiilor noștri. În același fel, programele sunt bune atâta vreme cât le considerăm forme sau structuri care vor ajunge în final să fie eliminate în favoarea unei integrări naturale și normale a Evanghelizării în viețile noastre zilnice.

În final, cea mai mare încurajare pentru congregația ta și pentru prietenii tăi creștini de a vă implica în mod activ în mărturisirea credinței este ca păstorul senior și prezbiterii să fie văzuți și auziți mărturisindu-și credința. Oamenii vor învăța cel mai bine din lucrurile față de care te văd cel mai pasionat. Dacă tu, ca păstor, ești pasionat de mărturisirea credinței tale, congregația va învăța să fie și ea pasionată. Astfel, membrii ei vor crește ca ucenici ai lui Isus, făcând acest lucru ei înșiși.

Isus le-a spus ucenicilor Lui în Marea Trimitere: „faceți ucenici … învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:19-20). Atunci când facem ucenici, haideți să ne asigurăm că urmăm exemplul lui Isus și că suntem modele în practică și învățătură, învățându-i tot ceea ce El ne-a poruncit – inclusiv marea bucurie și binecuvântare a unei vieți îmbibată în evanghelizare.

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.