PUTEREA PASTORALĂ SUBESTIMATĂ A UNEI DOCTRINE ADECVATE A CONVERTIRII

O doctrină adecvată a convertirii îți va da putere pastorală.

O ILUSTRAȚIE PERSONALĂ

Dă-mi voie să încep cu o ilustrație. Mi-am mărturisit cândva o dorință greșită față de un prieten, și i-am explicat că, frustrant, teologia mea era greșită, dar parțial eram ispitit să o justific pentru că „o simțeam țesută în însăși persoana mea”, ca și cum ar fi fost „parte din esența sufletului meu”. Acestea erau cuvintele pe care le-am folosit pentru a explica cât de mult mă caracteriza acea dorință.

Cu atenție și simplitate, prietenul meu a citat Efeseni 4: „cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare” (v. 4:22). Apoi a subliniat expresia „omul cel vechi”. Da, este adevărat că astfel de dorințe pot să fie parte din însăși persoana mea. Vechiul tău eu este corupt. Ce te așteptai, Jonathan? Acele dorințe, într-un sens, reprezintă persoana ta.

A, dar exista o veste bună chiar după colț. Prietenul meu și-a încheiat pasajul: „și să vă înnoiți în duhul minții voastre, și să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfințenie” (v. 23-24). Așteaptă o secundă, este adevărat că am o nouă persoană? Sigur, există un eu vechi, dar există și un eu nou. Iar acest nou eu este creat… ține-te bine, reține asta… în asemănare cu Dumnezeu.

Pe scurt, prietenul meu mi-a reamintit de convertirea mea, folosind câteva cuvinte alese din Scriptură. Și dacă atitudinea mea fusese melancolică în acea zi, alimentată de frustrarea că doream ceva ce nu puteam căpăta, reamintirea acestor cuvinte mi-a restaurat bucuria. Mi-a dat nădejde.

DOUĂ LOCURI POTRIVITE PENTRU PUTEREA PASTORALĂ

Poți vedea că există putere pastorală într-o înțelegere corectă a convertirii, în realitățile și promisiunile unei vieți în făptura cea nouă?

1. Doctrina biblică a convertirii îți oferă abilitatea de a-i încuraja și înviora pe frații și surorile tale în Hristos, care sunt zdrobiți de păcat. Poate că la mijloc este vorba despre o dependență. Poate este un sentiment de ură față de un alt frate sau o altă soră din biserică. Poate că este un simț nedescoperit al disperării. În multe dintre astfel de situații, păcatul – mincinos, cum este – pretinde să fie inevitabil. Își pune masca de „real” sau „autentic”, ori „așa mă simt eu”, „este natural” sau chiar „e drept”. Dar o doctrină corectă a convertirii demască minciuna din toate aceste pretenții. „Da, sentimentele tale pot fi naturale, dar nu ești legat de ele, pentru că creștinismul este supranatural. Ești liber.”

Oamenii se simt conduși de păcatele lor. Doctrina creștină a convertirii îi ajută pe creștini să știe că ei nu trebuie să fie conduși de păcat. Chiar și atunci când lupta este de lungă durată și când fiecare doi pași înainte par să fie urmați de un pas înapoi (sau chiar mai mulți!), puterea schimbării vine din recunoașterea a ceea ce Hristos a făcut prin a crea în noi o persoană nouă.

2. Doctrina corectă a convertirii îți dă abilitatea de a-i asigura pe creștini de felul nou și diferit de viață la care sunt chemați. Creștinismul ne dăruiește viața Fiului, în a Cărui asemănare suntem noi transformați. Este o viață de sfințenie, dragoste și unitate în poporul lui Dumnezeu. Este o viață de suferință, dar este o viață în cadrul căreia cunoaștem nădejdea și puterea învierii în ciuda acestor suferințe.

Mai apoi, aici se găsește un lucru uimitor. Astfel de asigurări țin nu doar de așa-zisele imperative ale Noului Testament: „mergeți și fiți sfinți și uniți unul cu celălalt”. Ele țin și de indicativele lui: „așa sunteți voi”. Există un nou eu, iar acel nou eu este parte din sfinți și sfânt după cum este Fiul.

PEISAJUL CULTURAL

Există însă un peisaj cultural care merită să fie identificat în toată această discuție. Cultura noastră romanticizată favorizează realul, naturalul, lucrurile autentice. Descoperirea de sine și exprimarea de sine reprezintă, în cultura noastră, cele mai deosebite acte morale. Iar aceste atitudini și-au făcut loc în biserici și au remodelat ideile noastre despre convertire, despre calitatea de membru în biserică și despre identitatea noastră nouă în Hristos. Astfel, păstorii vor spune că noi toți suntem doar niște căutători. Noi toți suntem într-o călătorie. Asta înseamnă că faci un pas, apoi un altul, după care un altul.

Dar ceea ce lipsește din logica acestor metafore pastorale populare este ideea unei rupturi decisive față de trecut – o eliberare din domeniul întunericului; o moarte și o înviere. O călătorie de descoperiri este un lucru complet diferit de o înmormântare și înviere, de un eu vechi și un eu nou.

Trebuie să recunoaștem faptul că și călătoriile ne schimbă. Noi evoluăm prin acestea. Este adevărat că, uneori, creșterea spirituală poate fi percepută mai degrabă asemenea unei hărți cu o progresie evolutivă decât unei treceri de la omidă de la fluture. Nu vreau să spun că un astfel de limbaj nu ar conține elemente spirituale. Dar trebuie să nu uităm ceea ce Noul Testament ne învață despre puterea transformării radicale ce se petrece acum. Acum, adică în noua creație de astăzi. Aceasta este convertirea.

FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU ALCOOLICUL

Așadar, iată-te stând față în față cu alcoolicul, cu victima infidelității în căsnicie, cu diaconul combativ care dă naștere unei dezbinări a bisericii, cu acel cuplu tânăr care nu poate suporta să cânte imnuri. Care este slujba ta? Este aceea de a le aminti că ei sunt creștini.

Poate că îi vei ajuta aducându-le aminte de botezul lor, așa cum face Pavel în Romani 6. Ei au fost îngropați și înviați – ce transformare! Își doresc ei cu adevărat să continue în viețile lor păcătuind sau să caute eliberarea, puterea de a ierta? Sau cumva vor insista să rămână pe calea lor, așa cum face lumea? Cum ar putea face asta? Ei au murit față de păcat și au fost înviați la viața cea nouă în Hristos.

Într-un fel sau altul, slujba ta pastorală este să găsești cuvintele și să pui întrebările care să-l facă pe sfântul încă păcătos capabil să înțeleagă ce înseamnă să fie… reține… un creștin născut din nou.

Esența este aceasta: predică, învață, cântă, laudă-L pe Dumnezeu în rugăciune și sfătuiește-i pe credincioși folosind o doctrină corectă a convertirii. Există o putere acolo ce e adesea subestimată. Cu cât înțeleg oamenii din biserica ta mai bine acest lucru, cu atât vei avea o putere pastorală mai mare pentru a te îngriji de ei. Și nu doar aceasta, ci ei înșiși vor căpăta această putere pentru convingerea și echiparea lor reciprocă.

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.