PROBLEMA PROGRAMELOR EVANGHELISTICE

Nu-ți trebuie mult efort pentru a-i convinge pe mulți creștini că evanghelizarea în comunitate este ceea ce trebuie să facem. Nu este nici măcar dificil să găsești oameni care să se alăture într-o lucrare evanghelistică.

Dar, în mod uzual, atunci când ne gândim la evanghelizarea în comunitate, ne gândim la programe evanghelistice, ceea ce nu este tocmai același lucru. Prin „program” mă refer la acel eveniment mare și ocazional la care este invitat un vorbitor foarte cunoscut sau care are un subiect incitant. La un anume moment în decursul evenimentului, se face o prezentare a Evangheliei. Sau poate că programul este conceput în așa fel încât să îi țintească pe eventualii căutători, cum ar fi un proiect de slujire socială sau un program de sport, acestea fiind concepute cu speranța că ar putea deschide o ușă pentru o conversație spirituală.

Dumnezeu poate folosi programele. Cunosc oameni care au venit la credință în timpul unor evenimente evanghelistice. Ca să nu existe dubii, eu adesea promovez și vorbesc la programe evanghelistice. Dar eu nu cred că programele sunt cea mai eficientă și nici măcar principala cale prin care noi ar trebui să facem evanghelizare.

Așadar, atunci când privești rece la programe, lucrurile pur și simplu nu se aliniază. De exemplu, există un efect economic invers al acestora: cu cât sunt cheltuiți mai mulți bani pe programe, cu atât mai puțină este roada evanghelizării. Așadar, de exemplu, atunci când oamenii sub vârsta de 21 de ani (când majoritatea vin la credință) sunt întrebați cum au ajuns să fie născuți din nou, doar 1% au spus că acest lucru s-a petrecut prin intermediul emisiunilor TV sau a altor programe media, în timp ce 43% o spus că au venit la credință printr-un prieten sau un membru de familie. Gândește-te doar la comparația costului dintre o ceașcă de cafea și cel pentru producere unei emisiuni TV. Sau gândește-te la efect: mamele conduc pe mai mulți oameni la Isus decât o fac programele.

Deși poate părea ciudat, se pare că programele evanghelistice fac alte lucruri mai bine decât evanghelizarea: ei produc o comunitate printre creștini, care ia parte la acestea, îi încurajează pe credincioși să fie curajoși pentru Hristos și pot să facă bisericile capabile să pătrundă în noi zone de lucrare.

Totuși, noi dăm impresia că avem o sete nestăvilită după programe care să facă evanghelizare. De ce? Programele sunt ca zahărul. Ele sunt gustoase, chiar creează dependență. Totuși, acestea pot să fure de la noi dorința după mâncarea mai sănătoasă. Chiar dacă zahărul furnizează un plus rapid de energie, în timp el te face să fii molcom, iar o dietă constantă cu zahăr te va ucide.

O dietă strictă formată din programe evanghelistice va produce o evanghelizare subnutrită. Întocmai cum consumul de zahăr poate să ne facă să ne simțim ca și cum am mâncat, când de fapt nu am mâncat, programele pot adesea să ne facă să ne simțim ca și cum am făcut evanghelizare, când, în realitate, nu am făcut asta. De aceea, ar trebui să avem un sentiment sănătos de îngrijorare față de programe. Ar trebui să le folosim strategic, dar cu moderație, amintindu-ne că Dumnezeu nu a trimis un eveniment în lume, ci L-a trimis pe Fiul Său.

Ce ar trebui să facem? Noi vrem să facem evanghelizare în comunitate. Tânjim să îi vedem pe prietenii noștri alături de noi, atunci când ne mărturisim credința. Dar, în același timp, vedem limitările, chiar pericolele legate de programe. Există oare alternative?

Aș vrea să construiesc un argument în favoarea unui lucru complet diferit, ceva care este atât comun cât și personal: o cultură a evanghelizării centrată pe biserica locală.

BISERICA ȘI EVANGHELIZAREA

Isus a spus, „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții” (Ioan 13:35). Un pic mai târziu, în aceeași scenă, fiind alături de ucenicii lui, El s-a rugat ca ei să fie uniți: „Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17:20-21). Înțelegeți lucrul acesta: Isus spune că dragostea pe care o avem unul pentru celălalt în biserică este o modalitate de confirmare a faptului că suntem convertiți cu adevărat. Iar atunci când suntem uniți în Trup, noi arătăm înaintea lumii că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Dragostea confirmă ucenicia noastră. Unitatea confirmă dumnezeirea lui Hristos. Ce mărturie puternică!

Există multe pasaje care caracterizează și conturează eforturile noastre evanghelistice, dar aceste versete reprezintă fundamentul biblic care ne arată că biserica este chemată să fie o cultură a evanghelizării.

Aceasta înseamnă că biserica locală este Evanghelia vizibilă. Dacă ar fi să ilustrăm Evanghelia în dragostea noastră reciprocă, acest lucru trebuie să aibă loc într-o congregație locală, în care oamenii au ajuns să se unească într-un legământ al dragostei, pentru a fi o biserică. Nu avem de-a face cu o dragoste abstractă, ci cu o dragoste reală, pentru oameni reali, aflați într-o lume reală. N-aș putea să vă spun cât de des am auzit din partea necredincioșilor faptul că biserica li se părea stranie, dar ceea ce i-a atras în părtășie a fost dragostea manifestată între membrii ei.

Dar Evanghelia nu este ilustrată doar prin dragostea noastră. Te-ai gândit vreodată la cât de multe învățături biblice a așezat Dumnezeu în această țesătură a bisericii și care, dacă ar fi împlinite corect, ar sluji drept propovăduiri ale Evangheliei?

În dorința noastră de a promova o cultură sănătoasă a evanghelizării, noi nu recreăm biserica pentru asta. Dimpotrivă, permitem lucrurilor pe care Dumnezeu le-a zidit deja în cadrul bisericii să propovăduiască Evanghelia. Isus nu a uitat de Evanghelie atunci când El Și-a zidit biserica.

De exemplu, botezul simbolizează moartea, îngroparea și învierea lui Isus. El arată felul în care moartea Lui este moartea noastră și viața Lui viața noastră. Cina Domnului proclamă moartea lui Hristos până când El se va întoarce și ne îndeamnă să ne mărturisim păcatele și să experimentăm iertarea din nou. Atunci când ne rugăm, ne rugăm adevărurile lui Dumnezeu. Atunci când cântăm, cântăm lucrurile mărețe pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, prin Evanghelie. Atunci când dăruim financiar, dăruim pentru înaintarea mesajului Evangheliei. Și, desigur, predicarea Cuvântului înalță Evanghelia.

În fapt, predicarea Cuvântului este ceea ce formează biserica, acesta fiind punctul de plecare. Apoi, odată formată, biserica primește responsabilitatea de a face ucenici, care sunt trimiși apoi să predice Evanghelia pentru a forma noi biserici. Acest ciclu s-a petrecut începând din momentul în care Isus s-a înălțat la cer, și va continua până când El se va întoarce.

O cultură a evanghelizării este rădăcina, nu acoperișul. Într-o cultură a evanghelizării, oamenii înțeleg că principala îndatorire a bisericii este să fie biserică. Putem vedea că practicile bisericii sunt o mărturie în și prin ele însele și cu siguranță că biserica susține și se roagă pentru oportunități evanghelistice, dar rolul ei nu este să deruleze programe. Biserica ar trebui să cultive o cultură a evanghelizării. Membrii sunt trimiși din biserică pentru a face evanghelizare. Știu că acest lucru poate părea un pic ciudat, dar el este cu adevărat important. Dacă nu înțelegi corect acest lucru, poți să subminezi biserica – și să fii mânios, dar greșit, pe conducerea bisericii.

Astfel, într-o cultură sănătoasă a evanghelizării, se înțelege faptul că există o prioritate diferită acordată bisericii față de cea acordată individului. Noi avem nevoie de biserici care să trăiască Evanghelia în felul în care Biblia descrie acest lucru, și avem deopotrivă nevoie de creștini prietenoși cu cei necredincioși, nu invers. Aceasta înseamnă că un anume lucru pe care tu ar trebui să îl faci în evanghelizarea personală ar putea să nu fie cel mai bun lucru pe care biserica să îl facă, în calitate de comunitate de credincioși.

Într-o cultură a evanghelizării, obiectivul tuturor credincioșilor este să mărturisească, să se roage și să fructifice oportunitățile evanghelistice – nu doar păstorul și prezbiterii. Responsabilitatea noastră este să fim martori credincioși – împreună.

Cred că, dacă membrii ar petrece jumătate din timpul pe care l-au petrecut cu programe, folosindu-l în discuții evanghelistice prietenoase cu vecinii, colegii de muncă sau colegii studenți, ar vedea un răspuns mai bun față de Evanghelie și ar ajunge chiar cu Evanghelia la mai multe persoane. Dacă te gândești bine, nu există niciun fel în care ai putea să înghesui vreodată în clădirea bisericii tale pe toți necreștinii cu care se află în contact membrii bisericii tale – indiferent cât de mare ar fi clădirea.

Adevărul este că majoritatea oamenilor ajung la credință prin influența membrilor de familie, a grupurilor de studiu biblic sau a conversațiilor cu un prieten, după serviciul de închinare al bisericii: creștinii vorbesc în mod intenționat despre Evanghelie.

NOTA EDITORULUI

Acest articol este o prescurtare ușor adaptată a cărții lui Mack din seria Zidind Biserici Sănătoase, intitulată Evangelizarea: Întreaga Biserică Vorbește despre Isus (în curs de apariție în limba română).

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.