NOUĂ FACTORI DE LUAT ÎN CONSIDERARE CÂND ALEGI PE CINEVA CA UCENIC

„Imaginează-ți doi membri de biserică. Hai să-i numim Bob și Bill. Bob este un studios al Bibliei. Lui îi place să știe ce spune Biblia despre orice lucru. El poate chiar să-ți explice doctrina Trinității, dacă i-ai cere asta. Unele dintre acțiunile sale pot să nu arate că este creștin. În fapt, viața lui pare prea puțin creștină. Dar el își cunoaște Biblia!

Apoi este Bill. Bill nu face mare tam-tam de faptul că nu-și citește Biblia prea mult. Cu siguranță că el vrea să fie „bun”. El încearcă să-i iubească pe ceilalți. Dar Bill ar găsi foarte dificil să formuleze o explicație biblică precisă asupra a cine este Isus sau ce este Biserica. Și nici nu s-ar descurca atât de bine la definirea atentă a problemelor etice. Dar el vrea să trăiască o viață diferită de cea egoistă, concentrată pe sine, pe care o vede în alții. Îi place să se gândească la sine ca la un tip sociabil mai degrabă decât a fi un tip doctrinar sau un om al Bibliei.

Care dintre acești indivizi se aseamănă mai mult cu tine?

Lui Bob ar trebui să-i pese mai mult de oameni, pe când lui Bill ar trebui să-i pese mai mult de adevăr. În realitate, ambilor ar trebui să le pese mai mult de Isus, pentru că Isus iubește adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu și viețile copiilor lui Dumnezeu.

Lucrarea de ucenicizare a unei biserici ar trebui să ajute ambele categorii de oameni să-L urmeze mai bine pe Isus. El a spus că oricine vrea „să vină după Mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea, și să Mă urmeze” (Marcu 8:34). Bob are nevoie să se lepede de sine și să-L urmeze pe Isus prin a-i iubi mai mult pe oameni. Bill trebuie să facă acest lucru prin a iubi mai mult Cuvântul lui Dumnezeu. Un ucenic nu este cineva care doar pretinde că Îl urmează pe Hristos. El chiar trebuie să Îl urmeze cu adevărat.

Acesta este locul în care trebuie să înceapă orice discuție despre ucenicizare – cu reamintirea a ceea ce înseamnă să Îl urmăm pe Isus. Ucenicizarea însemnă să-i ajutăm pe alții să Îl urmeze pe Isus. Ucenicizarea este o relație prin care noi căutăm să facem bine spiritual în folosul cuiva, prin inițiere, învățare, corectare, oferirea noastră drept modele, prin dragoste, prin smerirea de sine, prin consiliere și influențare.

Cum să ucenicizăm atunci? Cum îl ajutăm mai exact pe Bob să se preocupe mai mult de trăirea credinței sale, iar pe Bill să capete o grijă mai mare cu privire la înțelegerea credinței lui? Aceasta este întrebarea la care ne vom uita în capitolul de față și în următoarele capitole.

Aceasta nu este o întrebare doar pentru păstori. Biblia cere acest fel de lucrare de la noi toți. Ioan ne spune să ne iubim unul pe celălalt (2 Ioan 5). Pavel ne îndeamnă să ne încurajăm unii pe ceilalți și să ne zidim reciproc (1 Tes. 5:11). El ne spune în același timp să ne învățăm unul pe altul, întrucât vrem să ne înfățișăm cu toții maturi în Hristos (Col. 1:28). Autorul Epistolei către Evrei ne spune să luăm seama la felul în care ne încurajăm reciproc la dragoste și fapte bune (Evrei 10:24).

Primul aspect asupra căruia va trebui să te decizi este cu cine să petreci timpul în ucenicizare. Nu ai foarte mult timp la dispoziție în decursul săptămânii. Nu poți uceniciza întreaga biserică. Cum te decizi în cine să investești? Trebuie să alegi.

Cu Biblia în mână, cum ne hotărâm în cine să investim? Iată nouă factori pe care îi poți lua în considerare, probabil în această ordine.

1. MEMBRUL DE FAMILIE

Pavel scria: „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință, și este mai rău decât un necredincios” (1 Tim. 5:8).

Biblia arată în acest pasaj, și în altele asemănătoare lui, că fiecare dintre noi avem o responsabilitate specială față de membrii familiilor noastre. În familie, Dumnezeu oferă relațiile pe termen lung și terenul natural pentru afecțiune și grijă. Iar aceste sentimente și responsabilități naturale ar trebui folosite către scopuri creștine. Asta se aplică în mod special în cazul în care trăiești cu membrii familiei. Este chiar situația mai potrivită, dacă Scriptura îți dă responsabilități speciale pentru ei, ca în cazul părinților față de copiii lor sau a celor doi soți, unul față de celălalt. Aceste relații constituie cea mai importantă responsabilitate de ucenicizare pe care o ai.

2. STAREA SPIRITUALĂ

Ar trebui să îți evanghelizezi prietenii necreștini, dar este fără sens să-i ucenicizezi, ca și cum ei ar fi niște creștini. Pavel ne spune că: „omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește” (1 Cor. 2:14). Vei dori să ucenicizezi un creștin.

3. MEMBRALITATEA ÎN BISERICĂ

În capitolul 6, am analizat următoarele responsabilități din Epistola către Evrei:

„Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire, și urmați-le credința!… Ascultați de mai marii voștri, și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci așa ceva nu v-ar fi de niciun folos” (Evrei 13:7, 17).

Cu siguranță că aceste versete ne cheamă să luăm aminte în mod particular la liderii bisericilor noastre. Totuși, o implicație imediată constă în faptul că modalitățile obișnuite de ucenicizare lucrează cel mai bine în contextul relațional al bisericii, după cum am arătat în capitolele anterioare.

Noi avem o responsabilitate mai mare față de propria noastră congregație – să-i ajutăm și să fim ajutați de ei. Membrii aceleiași biserici urmează și se supun aceluiași grup de prezbiteri. Ei afirmă aceeași mărturisire de credință și același legământ al bisericii. Ei experimentează aceeași învățătură în aspectele primare și în cele secundare. Ei se întâlnesc unii cu alții cel puțin săptămânal. Din toate aceste motive, este normal să construiești relații de ucenicizare în contextul bisericii locale.

Mai mult, dacă un prieten participă la o biserică nesănătoasă, i-ai putea produce mai mult rău vieții spirituale, prin a-l uceniciza. Cum oare? Ironic, susținerea ta spirituală îl face capabil să rămână într-o biserică ce nu predică Biblia. Nu este o regulă absolută, dar poate fi mai bine să-l încurajezi pe prietenul tău să se alăture unei biserici sănătoase. Creștinii au nevoie de întreg trupul, nu doar de tine.

4. SEXUL

Scriptura ține cont de aspectele de sex în ucenicizare. De exemplu, Pavel îi spune lui Tit: „Spune că femeile în vârstă … să învețe pe alții ce este bine, ca să învețe pe femeile mai tinere să-și iubească bărbații și copiii; să fie cumpătate, cu viața curată, să-și vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaților lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu” (Tit 2:3-5).

În adunările publice, eu le predic deopotrivă bărbaților și femeilor. În plus, toți avem un tată și o mamă, iar unii avem surori și frați sau soț ori soție. Prin aceasta vreau să spun că ucenicizarea sexului opus este pusă acolo, în interiorul familiilor noastre. Iar în biserică, noi facem legământ împreună, bărbați și femei, și tot acolo avem prieteni de familie.

Totuși, atunci când ajungem la o relație de ucenicizare normală și intențională, este înțelept ca bărbații să ucenicizeze bărbați și femeile să ucenicizeze femei. Noi recunoaștem faptul că sexul este o realitate dată de Dumnezeu și vrem să tratăm acest aspect cu realism și respect. Trebuie să îi iubim pe toți membrii din biserică, dar în același timp să ne străduim să evităm intimitățile greșite.

5. VÂRSTA

La fel cum Scriptura este atentă cu privire la aspectele ce țin de sex, tot așa ea ține cont și de vârstă. În pasajul menționat mai devreme din Epistola către Tit, femeile mai tinere învață de la cele mai în vârstă. În altă parte, Pavel îi spune lui Timotei să nu permită ca tinerețea lui să fie disprețuită, și totuși în aceeași epistolă el îl încurajează pe Timotei să îi respecte pe bărbații mai în vârstă (1 Tim. 4:12; 5:1).

În mod normal, vei dori să îl ucenicizezi pe cineva mai tânăr decât tine. Chiar dacă am spus acest lucru, vedem că Scriptura este plină de exemple excepționale ale unor tineri care îi învață pe cei mai în vârstă. Și, pe măsură ce avansăm în vârstă, noi avansăm și în smerenia de a învăța de la cei care sunt de vârsta noastră și chiar de la cei mai tineri decât noi. Altfel n-am mai avea niciun fel de învățători! Personal, am descoperit că învăț de la prieteni care se află în a treia și a patra decadă a vieții la fel de bine cum învăț de la cei din a opta și a noua.

6. CEI DIFERIȚI DE TINE

Există puține lucruri care ilustrează vizibil puterea Evangheliei mai bine ca unitatea dintre membrii bisericii, altfel oameni împărțiți în diverse categorii ale acestei lumi. Cartea Efeseni observă că „prin El (Hristos) și unii și alții (și Evreii, și Neamurile) avem intrare la Tatăl, într-un Duh” (Efes. 2:18). Zidul de despărțire dintre Evrei și Neamuri a căzut la cruce.

Acum, înțelepciunea lui Dumnezeu este manifestată prin unitatea acestor popoare, anterior divizate. Și evident că unitatea pe care biserica o experimentează acum, dincolo de barierele etnice, economice, de educație și de orice alt fel, anticipează acea zi când va exista „o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă” (Apoc. 7:9-10), stând în unitate perfectă în închinare, înaintea tronului lui Dumnezeu.

Ce înseamnă acest lucru din punct de vedere practic?

Atunci când cauți pe cineva pe care să-l ucenicizezi, mamele aflate în floarea vârstei ar trebui să se împrietenească prin orice mijloace unele cu altele, cuplurile proaspăt căsătorite ar trebui să petreacă timp împreună, iar bărbații necăsătoriți ar trebui să se întâlnească unii cu alții. Astfel de grupuri de credincioși au lucruri în comun, pe care Dumnezeu le poate folosi pentru creșterea lor.

Dar trebuie în același timp să iei în considerare faptul că poți învăța o mulțime de lucruri prin a petrece timp cu studenții de facultate, prin a lucra cu copiii și tinerii, prin a-i ajuta pe străinii ce vin în țara ta din Anglia, Brazilia și Coreea sau, dacă ești un proaspăt soț din Europa, să te întâlnești cu un soț mai în vârstă care provine dintr-o familie afro-americană.

Și cât de multe lucruri nu are Dumnezeu să ne învețe despre Sine de la oameni care sunt diferiți de noi! Cât de frumos este ilustrată Evanghelia în unitatea noastră – nu doar unitatea celor care avem aceleași preocupări, ci și unitatea care survine din faptul că învățăm unii de la alții!

7. DISPONIBILITATEA LA ÎNVĂȚARE

În mod repetat, cartea Proverbe îl laudă pe fiul care se lasă învățat și îl repudiază pe nebunul care batjocorește mustrarea, învățătura și sfatul. Mai mult, ea spune că Dumnezeu îi „face pe cei smeriți să umble în tot ce este drept. El învață pe cei smeriți calea Sa” (Ps. 25:9; cf. Prov. 11:2). De aceea, Petru ne învață: „Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci, Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har” (1 Petru 5:5).

Nu vei dori să îți pierzi vremea încercând să înveți pe cineva care crede nu ai nimic de oferit și că nu are nimic de învățat. Învață-i pe cei ce se lasă învățați. Și încearcă să te lași tu însuți învățat.

8. CREDINCIOȘIA ÎN ÎNVĂȚAREA ALTORA

Am menționat deja de câteva ori cuvintele adresate lui Timotei de către Pavel: „Și ce-ai auzit de la mine, în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții” (2 Tim. 2:2).

Noi dorim să ucenicizăm pe oricine, și în special vrem să îi ucenicizăm pe cei care, la rândul lor, îi vor uceniciza pe cei ce îi vor uceniciza pe alții. Dacă va trebui, vom face operații de adunare, dar cu siguranță că ne-ar plăcea să facem înmulțiri. Noi nu mentorăm doar următoarea generație, ci încercăm să ajungem la toate generațiile viitoare!

9. PROXIMITATEA ȘI CALENDARELE

În final, îți vine să crezi sau nu, Biblia este atentă și la chestiuni legate de timp și calendare aglomerate. Pavel scria: „Așadar, cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință” (Gal. 6:10). Vei descoperi o mulțime de versete asemănătoare care ne cheamă să ne folosim bine de timpul nostru (de ex. Efes. 5:16).

Această trăsătură finală, despre care vorbesc acum, ține de înțelepciune. Dar, în general, eu aș recomanda să-i găsești pe cei ale căror calendare se potrivesc cu al tău. Ai putea, de asemenea, să iei în considerare locul în care trăiești și muncești, ca și timpul necesar pe care trebuie să-l dedici familiei tale, slujbei și bisericii. Pleacă de la prezumția că Dumnezeu nu te cheamă să faci ceva imposibil.

Evident, în toate acestea, Dumnezeu pregătește dinainte faptele bune pentru noi (Efes. 2:10). Și, asemenea bunului samaritean, uneori El așază oameni pe calea noastră, oameni la care nu ne-am gândi în mod obișnuit că ar fi cei cu care să petrecem timp. Poate că este vorba despre un membru al bisericii tale, care se întâmplă să lucreze în biroul tău sau ai cărui copii participă la aceleași evenimente sportive, alături de copiii tăi. Sau poate că o soră este părăsită de soțul ei, iar ea se îndreaptă îndurerată către tine, sora ei în credință.

Acestea fiind spuse, fii înțelept și gândește-te la persoanele pe care le alegi pentru a petrece timp cu ele, dar fii în același timp conștient de faptul că providența lui Dumnezeu răstoarnă uneori toate planurile noastre. Slavă lui Dumnezeu, această providență a Lui ne păstrează dependenți de El!

RECAPITULARE

Îți amintești de Bob și Bill. Să zicem că orarul tău îți permite să petreci timp doar cu Bob sau cu Bill, dar nu cu amândoi. Cum vei alege? Cu siguranță că ar trebui să te rogi în legătură cu acest lucru și, pentru că nu există în mod necesar un răspuns corect, nu trebuie să te simți vinovat dacă nu vei avea timp să petreci cu niciunul dintre ei. De aceea există trupul lui Hristos.

Ai putea alege să petreci timp cu Bob, pentru că programul lui de lucru se potrivește mai bine cu al tău sau pentru că locuiește în apropierea ta, iar soțiile voastre sunt deja bune prietene. Ai putea decide să te dedici ucenicizării lui Bill, pentru că el se va muta în vara următoare înapoi în Bogota, Columbia, și manifestă o dorință pentru învățarea altora și, de aceea, vrei să îl echipezi pentru a-i echipa pe alții, la rândul lui, odată ajuns în Bogota. Oricare ar fi motivația, roagă-te, cere înțelepciune, și apoi pune-te pe treabă.

În toate acestea, indiferent dacă ucenicizezi în mod conștient o persoană sau patru, asigură-te că tu însuți crești spiritual și apoi ajută-i pe cei din jurul tău să crească. Ambele sunt importante și una contribuie la cealaltă.

Nota editorului: acest articol este un fragment adaptată din cartea lui Mark Dever, intitulată: „Ucenicizarea: Cum să-i ajutăm pe alții să Îl urmeze pe Isus”, publicată în limba română de Asociația Magna Gratia. Folosit cu permisiune.

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.