Membralitate & Disciplină

MEMBRALITATEA ȘI PARTICIPAREA REGULATĂ LA SERVICIILE BISERICII

De Garret Kell

Garrett Kell este păstorul principal al Del Ray Baptist Church din Alexandria, Virginia. Îl puteți găsi pe Twitter la @pastorjgkell.
Article
09.01.2015

Nota editorului: în cele ce urmează este redată o declarație a prezbiterilor de la Del Ray Baptist Church din Alexandria, Virginia, SUA. Recent, aceștia au demarat un studiu pe tema păstoririi, pentru a-și ajuta congregația să aibă o gândire corectă în legătură cu aspectele biblice importante care afectează viața bisericii lor. Această primă declarație a fost întocmită pentru a ajuta la stabilirea unei așteptări legate de ce înseamnă să participi în mod regulat la serviciile de închinare săptămânală ale bisericii. Acesta nu este un document obligatoriu, ci mai degrabă un studiu care caută să-i ajute pe cei din biserica lor să înțeleagă cum trebuie să trăiască viața împreună, în biserică.

*****

Tiparul Noului Testament pentru viața bisericii ține de faptul că cei credincioși vin alături în prima zi a săptămânii pentru închinare și slujire înaintea Domnului, și de faptul că ei se așază în mod regulat împreună la Masa Domnului pentru a-și reaminti de moartea Lui în locul lor (1 Corinteni 11; 1 Corinteni 16:2; Evrei 10:24-26). În conformitate cu acest tipar, membrii Del Ray Baptist Church (DRBC) se angajează voluntar să participe la serviciile bisericii, o responsabilitate și un privilegiu clar specificate atât în legământul bisericii cât și în statutul DRBC. Participarea credincioasă la viața bisericii nu o face pe acea persoană să câștige mântuirea, și nici nu acționează ca o măsură a vreunei superiorități spirituale. Totuși, acest lucru reflectă un angajament crescând față de Evanghelie, spre binele comunității bisericii și spre sănătatea spirituală a acesteia.

Noi înțelegem că acest angajament are sensul că membrii vor face orice efort pentru a fi prezenți la închinare și pentru a sluji în mod deosebit duminica, dar și în alte zile. De asemenea, înțelegem că acest lucru poartă cu el ideea că membrii se vor încuraja unul pe altul în acest privilegiu, și că ar trebui să se aștepte și să primească cu bucurie darea de socoteală spirituală ca parte din angajamentului lor ca membri ai bisericii. Evident, noi recunoaștem că pot exista situații când membrii sunt incapabili să împlinească aceste responsabilități din motive care nu pot fi evitate, precum obligația serviciului militar, studiile, perioadele de boală prelungită etc. Totuși, în afara acestor circumstanțe, noi înțelegem că orice membru care neglijează participarea regulată la serviciile bisericii și întâlnirile acesteia respinge Scriptura și cerințele calității de membru în biserică, inclusiv legământul bisericii și paragraful 3.3.1 al statutului bisericii.[1]

Participarea credincioasă la serviciile bisericii Îl onorează pe Hristos și zidește biserica Lui. Absența de la biserică reliefează o cu totul altă direcție a vieții, căci acel om ignoră Numele Lui și rănește biserica Lui în multe feluri și din multe motive.[2]

1. Credincioșii care participă regulat la serviciile bisericii confirmă puterea Evangheliei și susțin lucrarea de evanghelizare, în timp ce membrii absenți fac ca evanghelizarea să fie mai dificilă.

Isus a spus că „prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții” (Ioan 13:35). Isus s-a rugat pentru unitatea ucenicilor Lui, „pentru ca lumea să creadă” că Tatăl Și-a trimis Fiul în lume (Ioan 17:21). Noi trebuie să venim laolaltă în mod regulat, pentru ca lumea să poată vedea dragostea și unitatea noastră. Orice om care poartă Numele lui Hristos – confirmat de către o biserică locală și denumită „membru” – care alege totuși să trăiască separat de comunitatea credincioșilor uniți prin legământ, practică un furt de identitate. Astfel de persoane și-au asumat Numele lui Hristos, dar ei nu se asociază în mod onest trupului lui Hristos, biserica locală. Faptul că aceștia trăiesc vieți fără a da socoteală cuiva face ca evanghelizarea să devină mai dificilă pentru ceilalți creștini, întrucât, foarte adesea, astfel de oameni nu trăiesc vieți vrednice de numele de creștini.

2. Credincioșii care participă regulat la serviciile bisericii confirmă viețile centrate pe Hristos înaintea noilor credincioși, în timp ce membrii care practică absenteismul mai degrabă seamănă confuzie în aceștia.

Proaspeții credincioși au nevoie de modele bune (Faptele Apostolilor 18:24-26; 1 Corinteni 11:1; Tit 2:2-6). Atunci când învățătura pe care o pretind nu se potrivește modelelor pe care ei le văd în cei ce absentează de la biserică, proaspeții credincioși devin confuzi. Ei sunt înclinați să creadă că cineva poate fi „creștin” și totuși să nu aibă mai deloc legături cu trupul lui Hristos. Absenții nu doar că sunt niște martori adverși, ei sunt niște modele contrare. Ei resping și trăiesc în neascultare față de numeroase pasaje ale Scripturii, și ratează să reflecte caracterul lui Dumnezeu în cele mai elementare modalități, chiar dacă se pretind copiii Lui.

3. Participanții credincioși îi încurajează pe ceilalți membri, care participă regulat, în timp ce absenții îi descurajează.

Unul dintre motivele în sprijinul adunărilor regulate este acela al încurajării personale: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie” (Evrei 10:24-25). Când o biserică permite absenților să rămână membri, aceștia afectează felul în care este înțeleasă calitatea de membru, lucru care îi rănește și descurajează pe cei credincioși.

4. Participanții credincioși aduc mângâiere liderilor lor prin alipirea lor de adevăr, în timp ce absenții le aduc întristare.

Evrei 13:17 spune, „Ascultați de mai marii voștri, și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele.” În lumina acestui verset, un păstor sau prezbiter credincios ar trebui să se simtă responsabil pentru starea spirituală a fiecărui membru al turmei lui. La fel cum un tată se îngrijorează pentru fiul său care n-a ajuns acasă într-o seară târzie, tot așa un păstor bun nu-și găsește odihna până când toate oile turmei sale sunt în staul. Absenții fac ca împlinirea acestei responsabilități să fie aproape imposibilă.

5. Participanții credincioși se află în situația de a putea oferi îndemnuri, corecții și încurajări celorlalți membri, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, în timp ce absenții nu pot face asta.

Din cauza absenței lor, membrii bisericii care nu frecventează regulat adunarea nu pot ști când sau cum sunt împovărați de păcat sau de suferință ceilalți membri din comunitatea credinței. Pe de altă parte, când membrii bisericii sunt prezenți și implicați, ei pot spune adevărul în dragoste unul altuia, exact cum i-a îndemnat Domnul prin apostolul Pavel: „ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat și strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei, și se zidește în dragoste” (Efeseni 4:15-16).

6. Participanții credincioși vor crește constant în maturitate, spre mântuirea lor, în timp ce absenții nu.

„Ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire” (1 Petru 2:2). Întrucât Dumnezeu a rânduit mijloace specifice prin care creștinii să crească în credința lor, neglijarea acestor mijloace va pune piedici sănătății spirituale și creșterii în maturitate creștină. Auzirea Cuvântului lui Dumnezeu prin predicare, cântarea Cuvântului lui Dumnezeu în închinarea colectivă și slujirea trupului lui Hristos conform Cuvântului lui Dumnezeu sunt doar câteva exemple de haruri care sunt date spre sfințirea noastră. Ele sunt disponibile în primul rând acelora care se alătură bisericii cu credincioșie.

7.  Participanții credincioși vor fi ajutați să persevereze în credință, în timp ce absenții își vor pune în pericol sufletele.

Chiar dacă este adevărat că suntem mântuiți numai prin har, doar prin credință și doar în Hristos, este la fel de adevărat faptul că Dumnezeu folosește biserica locală pentru a ne ajuta să perseverăm în credința mântuitoare. În Epistola către Evrei, descoperim că una dintre principalele modalități prin care Dumnezeu ne păzește de apostazie este întărirea spirituală ce vine din partea celorlalți credincioși (Evrei 3:12-14; 10:19-31, 12:25-13:17). Așa cum s-a arătat cu claritate în toate afirmațiile anterioare, avem nevoie de ceilalți credincioși pentru a ne ajuta să luptăm cu păcatul și să Îl urmăm pe Isus. Acest lucru înseamnă că, chiar dacă participarea la serviciile bisericii nu îți câștigă mântuirea, ea este un lucru pe care Dumnezeu îl folosește pentru a te ajuta să perseverezi în credință și să intri în odihna finală care a fost pusă înaintea noastră în Hristos (Evrei 4:6-16).

Aceste preocupări sunt de primă importanță pentru prezbiterii DRBC, așa cum ar trebui să fie pentru întreaga congregație. Noi suntem chemați de Dumnezeu să ne iubim unii pe alții, asigurându-ne că ne achităm de angajamentele noastre față de Domnul și unul față de celălalt (Galateni 6:1-2; 1 Tesaloniceni 5:11; Evrei 3:12-13). Și facem acest lucru întrucât, prin harul lui Dumnezeu, ne pasă profund de onoarea Domnului și de binele sufletelor.

Din toate aceste motive, nu putem sta nepăsători atunci când un membru nu participă în mod regulat la viața bisericii (1 Petru 5:1-3). În astfel de situații, prezbiterii vor cere congregației să facă cercetări cu privire la starea acelui membru și, dacă este necesar, îl vor încuraja să își onoreze responsabilitatea de a participa la serviciile bisericii. Dacă acel membru nu răspunde la apelurile prezbiterilor sau nu aduc explicații adecvate în sprijinul absenței lor, suntem nevoiți să urmăm porunca Domnului Isus, așa cum este reflectată în documentele statutare ale DRBC și să aducem numele acelui membru înaintea congregației pentru a fi șters de pe lista membrilor, ca un act de disciplină a bisericii (Matei 18:15-18).

Semnat de prezbiterii DRBC

 

NOTE EXPLICATIVE

[1]  Expresiile folosite în statutul DRBC se întemeiază pe poruncile biblice enumerate mai sus și formează baza pentru felul în care noi, în calitate de biserică, punem în practică ideea de membru în adunarea locală. În acest sens, paragraful 3.3.1 statuează, în parte, că: „În acord cu responsabilitățile enumerate în legământul membrilor, fiecare membru va avea privilegiul și este de așteptat să participe și să contribuie la lucrarea și viața bisericii prin participarea regulată la întâlnirile acesteia din ziua Domnului, prin respectarea credincioasă a rânduielilor botezului și Cinei Domnului, prin supunerea față de disciplina și învățătura bisericii, și prin participarea și votul asupra tuturor aspectelor aduse înaintea bisericii, în adunările generale, atunci când se cere votul congregației.” A se vedea Del Ray Baptist Church Constitution and Bylaws, Section 3.3.1 (Duties and Privileges of Membership) (August 11, 2013).

[2]  Au existat mulți autori și păstori care au tratat fundamentul biblic al pericolelor absenteismului din adunare, dar unele dintre cele mai clare și concise materiale care au fost produse sunt cele ale păstorilor Mark Dever și Matt Schmucker, scrierile acestora fiind folosite pentru pregătirea acestei declarații. Pentru mai multe informații, recomandăm lectura următoarelor materiale: Mark Dever, „A Biblical Understanding of Church Membership” în 9 Marks of a Healthy Church. (Wheaton, IL: Crossway, 2004), 147-66; Matt Schmucker, Why Should Churches Discipline Members Who Consistently Do Not Attend? (9Marks, 2010).

 

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.