Viața bisericii

IUBEȘTE BISERICA MAI MULT DECÂT SĂNĂTATEA EI

De Jonathan Leeman

Jonathan Leeman este directorul editorial al 9Marks și unul din prezbiterii Cheverly Baptist Church din Cheverly, Maryland. Îl puteți găsi pe Twitter la @JonathanDLeeman.
Article
02.26.2010

Acest articol este îndreptat în special către cei pasionați foarte mult de doctrină. Către cei cu opinii eclesiologice. Către păstorii și prezbiterii care cred că Biblia tratează cu prioritate practicile și organizarea bisericii. Stai o secundă, vorbesc despre mine însumi și despre noi toți, cei care simpatizăm cu 9Marks, poate chiar despre tine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tine și mă bucur să mă consider un participant alături de tine la lucrarea Împărăției lui Hristos.

Totuși, există o ispită pe care am observat-o că ne pândește pe noi toți: putem să iubim viziunea noastră cu privire la ce ar trebui să fie o biserică mai mult decât îi iubim pe oamenii care umplu aceea perspectivă. Putem fi asemenea acelui bărbat necăsătorit care iubește ideea unei femei, dar care se căsătorește cu o femeie reală și descoperă că este mai dificil să o iubească pe ea decât să iubească idealul de femeie. Sau ca o mamă căreia îi place să viseze la idealul de fiică, și care iubește mai mult acel vis decât chiar pe fiica ei.

Acesta este un pericol implicit pentru noi toți, cei care am învățat multe din cărți, conferințe și lucrări pe care Dumnezeu ni le-a dăruit în ce privește „bisericile sănătoase”. Noi începem să iubim ideea unei biserici sănătoase mai mult decât biserica în care Dumnezeu ne-a așezat.

Îmi amintesc auzindu-l pe un prezbiter văitându-se de niște părinți care le permiseseră copiilor lor nebotezați să primească Cina Domnului, când platoul pe care era așezată pâinea a trecut prin fața lor.

Ceea ce m-a surprins a fost tonul acelui prezbiter. Era atât de frustrat și întrucâtva răutăcios, ca și cum ar fi spus „Cum de și-au permis așa ceva? Ce oameni nebuni!” Dar acești oameni erau doar niște oi care nu fuseseră învățate. Evident că ei nu știau ceva mai bun. Dumnezeu nu dăduse aceste oi pe mâna acelui prezbiter ca el să se plângă de ele, ci ca să le iubească, învățându-le cum să trăiască mai sfânt. În acel moment, am simțit ca și cum acest prezbiter își iubea viziunea cu privire la biserica biblică mai mult decât îi iubea pe acei creștini.

Și cât de ușor este să ne raportăm la astfel de persoane asemenea acestui prezbiter.

CE ANUME NU SPUN

Nu spun prin asta că ar trebui să îi iubim pe oameni și să uităm absolut totul în legătură cu sănătatea biblică, ca și cum cele două lucruri sunt chestiuni separate. Nu, asta ar însemna să batjocorim dragostea lui Dumnezeu și să punem dragostea și Cuvântul Lui pe poziții antagonice. A iubi pe cineva înseamnă să-i dorești binele, însă doar Dumnezeu definește ce este binele. A iubi biserica ta înseamnă, în parte, să dorești ca ea să crească în orice lucru pe care Dumnezeu îl definește bun. Înseamnă să dorești ca biserica ta să crească într-o direcție biblică.

Exprimat în termeni simpli, dacă îți iubești copiii, vei dori ca ei să fie sănătoși.

Așadar, ce vreau să spun atunci când afirm că trebuie să iubim biserica mai mult decât sănătatea ei?

ÎNAPOI LA EVANGHELIE

Când Hristos a murit pentru Biserică, El a transferat-o în proprietatea Sa. El S-a identificat cu Biserica. Și-a pus Numele asupra ei. Acesta este motivul pentru care persecuția la adresa Bisericii înseamnă persecuția la adresa lui Hristos (F.A. 9:5), iar a păcătui împotriva unui creștin, la nivel individual, înseamnă să păcătuiești împotriva lui Hristos (1 Cor. 8:12; cf. 6:15). Noi Îl reprezentăm pe Hristos atât la nivel individual cât și la nivel colectiv, în biserică.

Gândește-te la ce poate să însemne asta. Înseamnă că Hristos Și-a pus Numele asupra creștinilor imaturi, asupra creștinilor care vorbesc prea mult la adunările generale, asupra creștinilor care greșesc permițând copiilor lor nebotezați accesul la Cina Domnului, ca și asupra creștinilor cărora le plac melodiile creștine superficiale. Hristos S-a identificat cu acei creștini a căror teologie este subdezvoltată și imperfectă. Hristos ne îndreaptă privirile către acei creștini care se împotrivesc în mod greșit modalității de organizare biblică a bisericii și practicii disciplinei bisericii, iar El spune: „Și ei Mă reprezintă. Păcătuiește împotriva lor, și vei păcătui împotriva Mea!”

Cât de lată, lungă, adâncă și înaltă este dragostea lui Hristos! Ea acoperă o multitudine de păcate și îl înconjoară pe păcătos! Ea plasează întreaga greutate a identității și slavei lui Hristos asupra păcătosului – ca și cum Hristos ar spune: „Numele Meu va fi asupra lor iar gloria Mea va fi a lor”.

Ar trebui să ne întoarcem întotdeauna la Evanghelie, nu-i așa?

DEDICĂ-TE, FRATE PĂSTOR – ÎNTRU TOTUL, NU PARȚIAL

A existat cândva un teolog care m-a ajutat să înțeleg un aspect important al dragostei evanghelice făcând deosebirea între a mă dedica cu totul și a mă dedica parțial. Atunci când dedic o parte din mine persoanei tale, îți dau ceva din ceea ce eu am, precum înțelepciunea mea, bucuria mea, bunurile mele sau ceva din atuurile mele, în general. Evident, mie nu-mi place în realitate să risc să pierd ceva în tot acest proces, pentru că, după ce ofer astfel de lucruri, eu sunt cel care primește lauda. Fără îndoială, pot să dau tot ceea ce eu am, pot chiar să îmi dau trupul să ardă în flăcări, și să nu manifest dragoste. Totuși, când mă dedic cu totul, eu nu îți ofer doar ceea ce am eu, ceva din persona mea, ci dedic întreaga mea persoană. Mă identific în persoana mea cu persoana ta. Încep să acord atenție persoanei și reputației tale pentru că le văd ca fiind asociate persoanei și reputației mele. Orice fel de laudă pe care aș putea să o primesc eu, devine a ta, și toată lauda pe care o ai tu este lauda de care eu mă bucur cel mai mult. Și fac asta știind că este deopotrivă a mea!

Iată felul în care noi ar trebui să ne iubim reciproc în interiorul unei biserici, pentru că acesta este felul în care Hristos ne-a iubit. Noi nu doar că ne acceptăm unul pe altul și ne odihnim identitățile reciproc unul pe celălalt. Suntem împreună părtași întristărilor și bucuriilor noastre. „Dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este prețuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el” (1 Cor. 12:26). Noi ne evaluăm reciproc în același fel în care Hristos ne-a tratat pe noi (Filip. 2:1-11). Fără îndoială, noi avem același nume de familie, așa că suntem acum frați și surori (Matei 12:50; Efes. 2:19). Dacă îl insulți pe fratele meu, mă insulți pe mine. Dacă o denigrezi pe sora mea, mă denigrezi pe mine. Nimic nu se întâmplă în biserică pur și simplu ca rezultat al șansei. Totul este personal pentru că Evanghelia este personală. El a murit pentru tine, creștine. El a murit pentru mine. El a murit pentru mine și pentru tine, așa încât noi să Îl reprezentăm și să ne asemănăm cu El. Da, El rămâne ținta centrală a dragostei noastre reciproce, așa cum dragostea Lui pentru noi ne-a fost arătată așa încât noi să-L iubim pe Tatăl – care este ținta dragostei Lui. Dacă toți creștinii ar iubi în felul acesta, noi, cei care suntem păstori și prezbiteri, ar trebui să fim modele în acest sens.

Ar trebui să iubim biserica mai mult decât sănătatea ei. Când spunem că ar trebui să iubim biserica mai mult decât sănătatea ei, asta înseamnă următorul lucru: ar trebui să-i iubim pe oameni pentru că ei sunt ținta Evangheliei, nu pentru că acești oameni ar fi păzit și împlinit legea unei biserici sănătoase, chiar dacă acea lege ar putea fi bună și biblică. Acest lucru înseamnă că ar trebui să îi iubim datorită a ceea ce Hristos a făcut pentru ei și a afirmat despre ei, nu datorită a ceea ce ei fac.

Dacă îți iubești copiii, vei dori ca ei să fie sănătoși. Dar dacă îți iubești copiii, îi vei iubi indiferent dacă sunt sănătoși sau nu.

Cu siguranță că te poți bucura atunci când un frate sau o soră crește în înțelegere teologică. Te bucuri atunci când vezi o unitate mai profundă a adevărului la care ești părtaș (v. 2 Ioan 1). Dar dragostea ta înrădăcinată în Evanghelie – acea atitudine care provine din personalizarea dragostei lui Hristos, care „a murit pentru noi în timp ce noi eram încă păcătoși” – ar trebui să nu fie condiționată în relația cu fratele tău de considerente teologice, eclesiologice sau dacă el este imatur din timpul de vedere moral, întrucât o astfel de dragoste este bazată pe perfecțiunea și adevărul lui Hristos, nu pe perfecțiunea și adevărul fratelui tău.

Frate păstor, dacă biserica ta este plină de credincioși slabi, ar trebui să te identifici cu ei ca și cum ar fi puternici. Poate că ție ți se pare că te potrivești mai bine – o atitudine mai răspândită printre reformați – cu acel frate matur, care îți împărtășește teologia. Bun. Dar dacă acel frate cu care te potrivești teologic îți cere să îi împărtășești disprețul față de un frate mai imprecis teologic sau mai imatur, atunci ar trebui să îi spui: „Fiule, tu întotdeauna ești cu mine, și tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, și a înviat, era pierdut și a fost găsit” (Luca 15:31-32).

Frate prezbiter, iubește-ți turma ca și cum ar fi fiicele și fiii tăi. Implică-te în viețile lor chiar și în zilele când ei se manifestă în mod deschis imatur, și fă asta fără a fi selectiv. Tratează aceste situații ca și cum tu însuți ai fi în persoanele lor. Însușește-ți temerile și bucuriile lor ca și cum ți-ar aparține. Suportă-le nebuniile. Nu te simți jignit când îți vorbesc lipsit de respect. Răspunde unui blestem cu o binecuvântare. Amintește-ți că izgonirea păcatului din inimă este un proces lent și că membrii bisericii tale nu pot reuși întotdeauna de unii singuri acest lucru. Fii răbdător ca Acela care a avut răbdare cu tine.

Dacă ar fi să folosesc o metaforă biblică diferită, dragostea pentru biserica ta ar trebui să fie o dragoste de genul „la bine și la rău, în bogăție și sărăcie, în boală și în sănătate”, chiar dacă nu este o dragoste de genul „până când moartea ne va despărți”. Nu-i așa? N-ar trebui să fii dedicat bisericii tale așa cum ești dedicat trupului tău, pentru că acesta este felul în care Hristos m-a iubit pe mine și te-a iubit pe tine?

FELUL ÎN CARE PAVEL A IUBIT

Iată felul în care Pavel a iubit bisericile. El s-a dat pe sine în totalitate, nu doar parțial. El le-a spus filipenilor că ei constituiau „bucuria și cununa” lui (Filip. 4:1). El le-a spus celor din Tesalonic același lucru (1 Tes. 2:19-20).

Frate păstor, îi privești pe cei recalcitranți și naivi teologic din biserica ta ca fiind bucuria și cununa ta? Te identifici cu ei în felul acesta? Pavel se referea la biserici ca fiind motivul lui de laudă (2 Cor. 1:14; cf. 2 Tes. 1:4). Dar tu?

Pavel le-a spus credincioșilor din Corint că ei erau „copiii lui” și că el era față de ei ca un tată „prin Evanghelie” (1 Cor. 4:14-15). La fel s-a exprimat și față de Galateni, față de Timotei și față de Tit (Gal. 4:19; 1 Tim. 1:2; Tit 1:4).

Frate prezbiter, ți-ai unit numele și reputația cu biserica ta așa cum un tată se identifică cu fiul său?

Cât de adesea auzim cuvinte de dragoste din partea lui Pavel! El își deschide larg inima și dorește ca bisericile să facă același lucru (2 Cor. 6:12-13). El tânjește să îi vadă și să fie alături de ei (Rom. 1:11; Filip. 4:1; 1 Tes. 3:6; 2 Tim. 1:4). El îi iubea „pe toți cu o dragoste nespusă în Isus Hristos” (Filip. 1:8). El știe că necazurile prin care el trece au ca țintă mângâierea și mântuirea bisericilor, iar mângâierea lui este mângâierea lor (2 Cor. 1:6). Pavel nu a dat ceva din propria persoană spre beneficiul bisericilor, ținând pentru sine unele lucruri, așa cum Anania și Safira au încercat să procedeze. El s-a dedicat întru totul.

Pavel nu i-a iubit doar pe creștinii maturi în felul acesta. Citiți epistolele lui, și vă veți aminti repede cât de nesănătoase erau multe dintre aceste biserici.

Fie ca Duhul lui Dumnezeu să crească dragostea noastră așa încât să îl imităm pe Pavel, așa cum Pavel Îl imită pe Hristos.

 

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.

Altele etichetate ca: articles