Predicare & Teologie

IMPOSTORI EXPOZITIVI (VERSIUNE EXTINSĂ)

De Mike Gilbart-Smith

Mike Gilbart-Smith este pastor la Twynholm Baptist Church din Fulham, Anglia. Îl puteți găsi pe Twitter la @MGilbartSmith.
Article
03.09.2020

Mark Dever descria în mod corect predicarea expozitivă ca fiind „predicarea care preia drept punct esențial al unei predici ideea unui anumit pasaj al Scripturii”.

Însă am auzit (și am predicat!) mesaje care intenționează să fie expozitive dar, cumva, eșuează. În cele ce urmează intenționez să identific 12 astfel de situații: cinci dintre ele nu fac din mesajul versetelor mesajul predicii și astfel abuzează textul; cinci eșuează să facă legătura între pasajul biblic și congregație, și două ratează să recunoască faptul că predicarea este, în ultimă instanță, lucrarea lui Dumnezeu.

La origine, niciuna din aceste observații nu îmi aparține. Pe multe dintre ele le-am învățat la Eden Baptist Church în Cambridge, la mijlocul anilor ’90. Pe altele le-am cules între timp. De la momentul când am scris un articol asemănător, în urmă cu mai mulți ani, am adăugat unele lucruri care mi-au fost sugerate de anumite persoane. Sunt sigur că poți să te gândești și la altele.

IMPOSTORI CARE EȘUEAZĂ SĂ VADĂ TEXTUL BIBLIC

1) „Predica fără fundament”: textul este înțeles greșit

În acest caz, predicatorul spune lucruri care pot fi adevărate, dar ele nu izvorăsc în niciun fel dintr-o interpretare corectă a pasajului. El este nepăsător atât în ce privește conținutul textului (de exemplu o predică despre „producția, motivația și inspirația” menționate în versiunea NIV a versetului din 1Tesaloniceni 1:3 [și parțial în BVA în română – n.trad.], deși niciunul din aceste cuvinte are vreun paralel în limba greacă) cât și în ce privește contextul (de exemplu, predica despre David și Goliat, care e urmată de întrebarea, „Cine este Goliatul tău, și care sunt cele cinci pietre netede de care ai nevoie pentru a fi pregătit să le folosești împotriva lui?”).

Dacă un predicator nu este profund preocupat să descopere adevărul Cuvântului lui Dumnezeu pentru a stabili mesajul predicilor sale, el va fi cel mai probabil dirijat de propriile sale idei, nu de cele ale lui Dumnezeu.

2) „Predica trambulină”: punctul central al textului este ignorat

În strânsă legătură cu aceasta este predica în care mesagerul devine concentrat pe un lucru care, în realitate, reprezintă o implicație secundară a textului, nu punctul ei central. Imaginează-ți o predică asupra textului din Ioan 2, care descrie nunta din Cana, dar care se concentrează pe libertatea creștinului de a consuma alcool, și nu spune nimic în legătură cu descoperirea slavei noului legământ al lui Hristos prin semnul schimbării apei în vin de către Isus.

Unul din marile avantaje ale predicării expozitive secvențiale [adică să predice verset cu verset, trecând prin tot textul unei cărți – n.trad.] este că predicatorul e „forțat” să vorbească despre subiecte pe care altfel le-ar evita, și să dea greutate potrivită acelor teme pe care altfel le-ar fi supraevaluat. Un predicator care are mesaje „neîntemeiate” sau de tip „trambulină” poate, fără să își dea seama, să rateze ambele dezavantaje, iar agenda lui Dumnezeu să ajungă astfel să fie redusă la tăcere sau pusă deoparte.

3) „Predica doctrinară”: bogăția textului este ignorată

Dumnezeu ne-a vorbit în mod intenționat „în multe feluri” (Evrei 1:1). Mult prea multe piedici ignoră genul literar al unui pasaj și predică din textele narative, poetice, epistolare și apocaliptice în mod absolut asemănător, ca și cum ar avea de-a face cu o serie de afirmații simple, declarative. Chiar dacă toate predicile trebuie să aibă adevăruri declarative, ele nu trebuie reduse la acestea. Contextul literar al pasajelor ar trebui să facă așa încât o predică din Cântarea Cântărilor să sune diferit de una din Efeseni 5. Pasajul poate să aibă același punct central, dar el este prezentat într-o modalitate diferită. Diversitatea Scripturii nu ar trebui aplatizată în predicare, ci ea trebuie prețuită și folosită într-o modalitate care să fie sensibilă la genul literar. Genul narativ ar trebui să ne ajute să empatizăm, cel poetic ar trebui să ne stârnească și să ne înalțe răspunsul emoțional, iar textele apocaliptice și profetice ar trebui să ne provoace uimirea.

4) „Predica de tip scurtătură”: textul biblic este rareori menționat

Fiind opusul predicii exegetice, acest fel de predicare nu demonstrează niciun fel de străduință exegetică. Chiar dacă Domnul Şi-a stabilit agenda prin Cuvântul Său, doar predicatorul este pe deplin conștient de acest fapt. Congregația poate foarte bine să sfârșească spunând, „ce predică minunată”, în loc să spună „ce pasaj minunat al Scripturii”.

Haideți să continuăm să încurajăm adunările noastre să audă vocea lui Dumnezeu, nu doar vocile noastre, îndreptându-le mereu privirile înapoi la textul Scripturii, şi spunându-le mai degrabă, „Iată ce vrea Dumnezeu să spună în versetul 5” decât „Ascultați cu atenție ce vă spun acum”.

5) „Predica fără Hristos”: mesajul Îl exclude pe Mântuitor

Isus i-a mustrat pe farisei astfel: „[voi] cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!” (Ioan 5:39-40). Dar cât de trist este ca până și noi, care am venit la Isus pentru a avea viața, să ajungem să adunăm o întreagă congregație pentru studiul unui pasaj al Scripturii, și totuși să refuzăm să o facem să vadă ce are de spus acel pasaj despre Hristos, transformând pasajele Vechiului Testament în predici moralizatoare, fără Hristos, și predicând mesaje fără Evanghelie chiar din textele Evangheliilor. Imaginați-vă oroarea unei predici din narațiunea legată de evenimentele din Grădina Ghetsimani care s-ar concentra pe oferirea unei lecții despre cum să tratăm stresul din viețile noastre.

Dacă ne-am imagina Cuvântul lui Dumnezeu ca o roată uriașă, atunci butucul este Hristos iar axa este Evanghelia. Nu am predicat cu credincioșie niciun pasaj al Scripturii până când nu ne-am străduit să mișcăm spițele așa încât ele să pună în mișcare butucul, și până când nu am comunicat ceea ce pasajul spune despre Hristos și despre felul cum el este relaționat la Evanghelie.

IMPOSTORI CARE EȘUEAZĂ SĂ VADĂ CONGREGAȚIA

6) „Predica exegetică”: textul rămâne fără aplicații

Dacă „predica fără fundament” ratează în totalitate textul, „predica exegetică” ratează totalmente congregația. Anumite predici asupra cărora se face pretenția că sunt expozitive sunt respinse de audiență drept plictisitoare și irelevante… și pe bună dreptate! Oamenii ar putea foarte bine să citească un text asemănător dintr-un comentariu exegetic. Orice s-a spus în legătură cu acel pasaj este adevărat, dar aceasta nu înseamnă predicare autentică, ci este ca o simplă lecție de la facultate. Multe lucruri pot fi învățate în legătură cu felul în care Pavel s-a folosit de genitivul absolut, dar puține lucruri învățăm astfel cu privire la caracterul lui Dumnezeu sau natura inimii omului. În mintea celor din adunare nu există nicio aplicație în niciun aspect. Adevărata predicare expozitivă va informa, evident, mintea, dar ea va încălzi și inima și va constrânge voința.

O dietă regulată a predicării exegetice îi va face pe oameni să simtă că doar predicarea anumitor subiecte poate fi relevantă, și va influența citirea Bibliei în viața privată care presupune că putem citi Cuvântul lui Dumnezeu cu credincioșie și totuși să rămânem neprovocați și neschimbați.

7) „Predica irelevantă”: textul este aplicat unei alte congregații

Mult prea multe predici se manifestă azi într-un fel mândru în adunare, prin a arunca cu pietre peste zid, în grădinile altora. Fie esența pasajului este aplicată doar celor necredincioși, sugerând faptul că textul biblic nu are nimic de spus bisericii, fie este aplicată problemelor care sunt rareori întâlnite în congregația căreia i se predică.

Astfel, acea adunare începe să se mândrească și, ca și fariseul din pilda lui Isus, sfârșește mulțumitoare pentru faptul că ei nu sunt ca ceilalți. Răspunsul adunării nu constă în credință și pocăință, ci „O, dacă doamna Smith ar auzi această predică!” sau „Biserica metodistă de peste drum ar fi trebuit cu adevărat să aibă parte de această predică!”

O astfel de predicare va crește o congregație în auto-neprihănire, nu în evlavie.

8) „Predica personală”: textul este aplicat doar predicatorului

Este ușor pentru un predicator să se gândească doar la felul cum un pasaj biblic se aplică propriei persoane, apoi să predice adunării ca și cum congregația s-ar afla în întregime în aceeași situație cu a lui. Pentru mine, este cu certitudine cel mai ușor să observ cum se aplică un pasaj al Scripturii unui bărbat englez alb, în vârstă de circa 40 de ani, cu soție și șase copii, care lucrează ca pastor al unei mici congregații din partea de vest a Londrei. Acest lucru poate suna minunat pentru timpul personal de meditație, dar nu va fi de mare folos bisericii mele, întrucât nimeni nu se potrivește acestei situații.

Care sunt implicațiile textului pentru un tânăr sau pentru o mamă singură? Dar pentru femeia care a trecut de 40 de ani și care tânjește să se căsătorească? Dar pentru acel emigrant? Dar pentru cel fără serviciu, pentru ateul care tocmai ne-a vizitat, ori pentru acel musulman? Dar pentru congregație în întregime, pentru șoferul de autobuz, pentru funcționarul de la primărie, studentul de facultate sau acea mamă casnică?

Predica personală poate să determine adunarea să se gândească că Biblia este relevantă doar creștinilor „profesioniști” și că singura vocație validă pentru viețile lor ar fi să lucreze cu normă întreagă pentru biserică sau o altă organizație creștină. Ea poate determina congregația să-și idolatrizeze pastorul și să își trăiască viețile creștine prin intermediul lui. Aceasta îi fură congregației posibilitatea de a vedea cum să aplice Cuvântul lui Dumnezeu oricărui aspect din viețile lor și cum să îl comunice acelora ale căror vieți sunt destul de diferite de ale lor.

9) „Predica ipocrită”: textul este aplicat tuturor, cu excepția predicatorului

Eroarea opusă „predicii personale” este predica în care mesagerul este considerat ca acela care învață pe ceilalți Cuvântul, dar el nu trăiește în practică ce înseamnă să te afli sub autoritatea Cuvântului.

Există momente când predicatorul trebuie să spună „voi” și nu „noi”. Dar un predicator care întotdeauna spune „voi” și niciodată „noi”, nu oferă modelul asupra felului în care el este doar o portavoce a Marelui Păstor, și care, înainte de toate, nu este decât una din oi care, ea însăși, trebuie să audă vocea Marelui Păstor, trebuie să-L cunoască și să-L urmeze, punându-și credința în El în ce privește viața și siguranța sa veșnică.

Un predicator care vorbește în felul acesta poate să facă eroarea exact opusă celei în care congregația trăiește prin pastorul ei: el va trăi prin congregația lui. El va presupune că ucenicia lui este în întregime legată de lucrarea sa și va sfârși prin a nu umbla ca un ucenic aflat sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, ci ca unul care îi pune pe alții sub autoritatea unui Cuvânt față de care el rămâne la distanță.

10) „Predica nepotrivită”: esența pasajului este aplicată greșit congregației de față

Uneori distanța hermeneutică între pasajul original și congregația care aude predica poate fi înțeleasă greșit, astfel încât aplicația făcută la contextul original este transferată direct și în mod greșit contextului prezent. Astfel, dacă predicatorul nu are o teologie biblică corectă cu privire la închinare, pasaje legate de detaliile vechi-testamentare ale templului pot să fie aplicate în mod greșit clădirilor bisericii din Noul Testament, în loc ca acestea să fie prezentate ca fiind împlinite în Hristos și poporul Său. Predicatorii evangheliei prosperității ar putea să pretindă că promisiunile de binecuvântări materiale date Israelului credincios din vechiul legământ se aplică în mod egal poporului noului legământ al lui Dumnezeu.

IMPOSTORI CARE EȘUEAZĂ SĂ ÎL VADĂ PE DOMNUL

Lecțiile de predicare adesea se referă la două orizonturi ale acesteia: textul biblic și congregația. Dar predicatorii creștini trebuie să recunoască faptul că, în spatele amândurora, stă Domnul, care a inspirat textul și care este la lucru în congregație.

11) „Predica fără viață”: esența pasajului este vorbită, nu predicată

Este posibil să avem de-a face cu un predicator care înțelege foarte bine pasajul și care vorbește despre implicațiile lui pentru congregația prezentă într-o modalitate competentă și chiar profundă. Și totuși, predicatorul își rostește mesajul ca și cum ar citi dintr-o carte de telefoane. Nu există niciun simțământ că, atunci când el prezintă mesajul Cuvântului lui Dumnezeu, Dumnezeu Însuși comunică poporului Său. Atunci când predicatorul eșuează să recunoască faptul că Dumnezeu Însuși, prin Cuvântul Lui, este Cel care pledează, încurajează, mustră, instruiește, îndeamnă, cioplește și rafinează poporul Său, prin aplicarea de către Duhul a acelui Cuvânt, adesea nu va exista niciun fel de pasiune, reverență, solemnitate, nicio bucurie evidentă, niciun simț al lacrimilor întristării – ci doar cuvinte.

12) „Predica fără putere”: mesajul textului este predicat fără rugăciune

Uneori atât de mult timp este dedicat studiului pasajului și creionării predicii, încât rămâne foarte puțină vreme pentru rugăciune, pentru a cere fie înțelegerea corectă, fie aplicațiile adecvate ale textului.

Predicatorul care se străduiește din greu dar se roagă puțin, se încrede mai mult în propria persoană decât în Domnul. Aceasta este probabil una din cele mai mari ispite în care poate să cadă un predicator expozitiv, și ea este cu atât mai mare cu cât congregația este mai capabilă să discearnă și să identifice exegeza falsă sau aplicațiile inadecvate. Dar diferența pe care rugăciunile predicatorului au făcut-o în ceea ce privește impactul mesajului său va fi clară doar Domnului și se va vedea doar în ziua când toate lucrurile vor fi date pe față. Așteptarea Domnului și prevederea eternității trebuie să fie în ultimă instanță mai importante pentru predicator. În fapt, lui trebuie să îi pese cu adevărat doar de pasajul său și de congregație pentru că Domnul și veșnicia sunt invizibile, dar de importanță infinită.

CONCLUZIE

Predicarea expozitivă este foarte importantă pentru sănătatea bisericii, pentru că ea permite ca întreg sfatul lui Dumnezeu să fie aplicat întregii Biserici a lui Dumnezeu. Fie ca Domnul să echipeze în așa fel pe predicatorii Cuvântului Său, încât vocea Lui să se facă auzită și să fie ascultată.

 

Nota editorului: acest articol reprezintă o versiune revizuită și extinsă a unui articol pe care Mike l-a scris cu mai mulți ani în urmă.

 

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.

Altele etichetate ca: articles