Gânduri despre 1 Tesaloniceni 2:13

De aceea mulțumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, așa cum și este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează și în voi care credeți.

1 Tesaloniceni 2:13

Predicatorii se gândesc la multe lucruri când se pregătesc. Ei se gândesc la oamenii cărora le vor vorbi – la mama de pe rândul al treilea care tocmai trece printr-un divorț, la prietenul ateu care vizitează biserica la invitația vecinului lui credincios. Ne gândim și la felul în care vom arăta. Nu ne dorim să fim cei acela care predică având hainele dezlânate pe noi. Ne gândim la ceas. Voi reuși să încadrez predica aceasta, pe care am scurtat-o deja drastic, în timpul care mai rămâne la finalul serviciului de închinare? Ne gândim la notițele noastre, întrebându-ne dacă ne voi ajuta bine sau dacă nu cumva ne-ar putea mai degrabă încurca, nu-i așa?

Predicatorii se gândesc la multe lucruri și, dacă nu am fi atenți, devenim pe neașteptate lipsiți de atenție față de principalul lucru – că, de la acel amvon, suntem chemați să împărtășim înseși cuvintele Dumnezeului cel viu. Apostolul Pavel era foarte conștient de aceasta: „De aceea mulțumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, așa cum și este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează și în voi care credeți” (1 Tes. 2:13).

Predicarea lui Pavel era la fel de afectată de slăbiciunile omenești ca și a noastră. El le reamintește tesalonicenilor de faptul că ei auziseră cuvintele „de la noi”. Ele veniseră de la niște bărbați obișnuiți – oameni cu limitări reale de timp, oameni care se gândesc la ei (nu încape îndoială că însoțitorii lui Pavel se gândeau că nu toți aveau daruri egale), oameni cu neputințe și boli (Pavel cu ochii, Timotei cu stomacul), oameni care, ocazional, încercau să împuște câți mai mulți iepuri (v. Efes. 3:1–21, și în special 2–14).

Cu toate acestea, Cuvântul pe care ei l-au spus nu era cuvânt al oamenilor. Deși el a venit prin intermediul oamenilor, el venea în ultimă instanță de la Dumnezeu. Fidel scopului lui, acest cuvânt de la Dumnezeu a venit cu rezultate puternice, schimbând vieți. El „lucrează” în cei credincioși (2:13). El dăduse naștere în ei credinței mântuitoare, dragostei lucrătoare și nădejdii neclintite în Isus Hristos (1:3). El i-a umplut de puterea Duhului Sfânt și de o convingere profundă (1:5). Atât de puternică era lucrarea lui Dumnezeu în ei, că a făcut ca lucrarea invizibilă a alegerii făcută de Dumnezeu să fie vizibilă în viețile lor (1:4). Acest cuvânt i-a făcut să „calce pe urmele Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Hristos Isus” (2:14), astfel că, în orice direcție s-a manifestat, a creat bărbați și femei care au „suferit” pentru Numele lui Hristos (2:14). Cuvântul pe care îl predicăm vine de pe buzele unor oameni foarte obișnuiți, dar el vine cu puterea care spune, „să fie lumină” și astfel „lumina slavei lui Hristos” strălucește în inimile multora dintre cei care ne aud (Gen. 1:3, 2 Cor. 4:6). Așa cum spunea Calvin, acest cuvânt produce în poporul lui Dumnezeu o astfel de „reverență, teamă și ascultare încât oamenii, fiind atinși de o conștientizare a măreției divine, nu își vor permite niciodată să se joace cu el”. Ce cuvânt avem de predicat!

Fraților, adeseori când mă ridic la amvon mă gândesc la lucrurile mărunte, precum microfonul încăpățânat care refuză să coopereze. Dar noi suntem chemați să ne gândim la ceva cu mult mai mare. Cuvântul pe care îl predicăm nu este al nostru. Este al lui Dumnezeu. El creează lumi. El dă credință. El dă pocăință. El nu va rata să producă în congregațiile noastre noi făpturi în Hristos, și să le crească! Acest gând mă umple de uimire și îmi dă încrederea să nu predic altceva decât Cuvântul Lui.

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.