Predicare & Teologie

FUNDAMENTUL BIBLIC AL PREDICĂRII EXPOZITIVE

De Mike Bullmore

Mike Bullmore este pastor senior al CrossWay Community Church din Kenosha, Wisconsin, SUA.
Article
02.25.2010

Ce este predicarea expozitivă? O predică este expozitivă atunci când conținutul și intenția sa sunt controlate de conținutul și intenția unui anumit pasaj al Scripturii. Predicatorul spune ceea ce pasajul spune, iar intenția predicii sale este de a împlini în ascultătorii lui exact ceea ce Dumnezeu caută să împlinească prin pasajul acela din Cuvântul Său.

Dragă frate predicator, imaginează-ți cum Dumnezeu stă în adunare atunci când tu predici. Care va fi expresia feței Lui? Va sugera ea, „Ce spui tu aici nu reprezintă deloc ceea ce Eu am vrut să transmit prin acel pasaj”? Sau va spune, „Da, este exact ceea ce Eu am intenționat să transmit”?

Predicarea expozitivă biblică începe cu legătura între darul pe care Hristosul înălțat l-a dat Bisericii prin pastori-învățători (Efes. 4:11) și porunca biblică adresată acestora de a „propovădui Cuvântul” (2Tim. 4:2). Cei care predică, trebuie să predice Biblia.

Probabil că cel mai bun loc pentru a începe să demonstrăm legitimitatea predicării și a predicării Cuvântului este cartea Faptele Apostolilor. În această carte, expresia „Cuvântul lui Dumnezeu” este o prescurtare folosită în mod obișnuit pentru a exprima esența predicării apostolice. De exemplu, în Fapte 6:2, apostolii spun, „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese” (v. și F.A. 12:24; 13:5, 46; 17:13; 18:11). Această expresie apare frecvent și sub forma „Cuvântul Domnului” (F.A. 8:25; 13:44; 15:35-36 etc.), dar la fel de des ea este folosită și prin termenul „Cuvântul” (cf. F.A. 4:29; 8:4; 11:9). În cartea Faptele Apostolilor există o asociere clară și consecventă între predicarea apostolică și expresia „Cuvântul lui Dumnezeu”.

Deși esența predicării apostolice a constat în Vestea Bună a împăcării cu Dumnezeu, prin Isus Hristos, acel mesaj a fost prezentat și explicat aproape invariabil prin intermediul expunerii Scripturii Vechiului Testament. Astfel, predicarea din vremea Noului Testament a implicat predicarea „Cuvântului lui Dumnezeu”, iar o componentă esențială a acestei predicări a constituit expunerea Vechiului Testament. La rândul lui, acest lucru ne conduce la concluzia că Scripturile Vechiului Testament trebuie să fie incluse în ceea ce noi denumim drept „Cuvântul” care trebuie predicat, concluzie confirmată deopotrivă de pretențiile directe (de ex. 2Tim. 3:26; Rom. 3:2) și indirecte (de ex. Rom. 15:4) ale Noului Testament.

Așadar, acest „Cuvânt” este Cuvântul despre Isus, așa cum el a fost anticipat în Vechiul Testament și explicat acum în predicarea apostolilor. Acesta este Cuvântul „vestit” (F.A. 4:29), „predicat” (13:5, NTR) și care trebuie „primit” (17:11) ca fiind „Cuvântul lui Dumnezeu”. Şi această identificare este menținută de-a lungul epistolelor lui Pavel. Fără ezitare, el denumește mesajul pe care îl propovăduiește drept „Cuvântul lui Dumnezeu” (2Cor. 2:17; 4:2; 1Tes. 2:13) sau, mai simplu, „Cuvântul” (Gal. 6:6).

Confirmarea acestei echivalențe între predicare și predicarea Cuvântului lui Dumnezeu se găsește chiar și în contextul însărcinării lui Timotei de către Pavel să „predice Cuvântul”. Timotei avea să știe imediat ce voia Pavel să spună prin acel termen „Cuvântul”. După cum subliniază biografia lui Timotei, acesta a inclus cu siguranță în predicarea sa atât „scrierile sfinte”, cât și mesajul apostolic – „pe care le-ai învățat şi de care ești deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai învățat” (2Tim. 3:10-17).

Concluzia pe care trebuie să o tragem din toate acestea este că acest „Cuvânt”, pe care noi suntem chemați să îl predicăm, constă din adevărul prezentat în Scripturile Vechiului Testament și din învățătura apostolică cu privire la Hristos – adică Noul Testament. Astfel, echivalarea „Cuvântului” ca fiind Biblia pe care noi o avem este un lucru adecvat. Iar acesta este mesajul pe care cei însărcinați cu slujba de „pastor-învățător” sunt chemați să îl predice. Slujba noastră este să propovăduim „Cuvântul” pe care Dumnezeu l-a spus, l-a păstrat în Scriptură și ni l-a încredințat. Viața spirituală a poporului lui Dumnezeu depinde de acest Cuvânt (Deut. 8:3). Iată de ce orice tânăr pastor este chemat să „ia seama bine la citire, la îndemnare, şi la învățătura pe care o dă altora” (1Tim. 4:13). Dacă această însărcinare are vreo aplicabilitate față de noi, cei din vremea aceasta – și are – atunci sursa predicării noastre trebuie să fie toată Biblia.

Dar cum va arăta aceasta în slujire? În pregătirea predicilor noastre, aceasta va însemna să luăm pasaje clare ale Cuvântului lui Dumnezeu și să le studiem cu atenție astfel încât să „împărțim drept Cuvântul adevărului” (2Tim. 2:15). Când ne aflăm la amvon, va trebui să fie ca în imaginea în care îl vedem pe Neemia – „Ei citeau deslușit în cartea Legii lui Dumnezeu, şi-i arătau înțelesul, ca să-i facă să înțeleagă ce citiseră” (Neem. 8:8). Dumnezeu a hotărât și a promis deopotrivă să folosească acest fel de predicare pentru a împlini unul din marile Sale scopuri – să Își adune și să Își zidească poporul.

 

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.

Altele etichetate ca: articles