DE LA PARTICIPANȚI LA MEMBRI

Una dintre provocările practice pe care noi, păstorii, le avem de înfruntat, ține de felul în care îl încurajăm pe participantul la serviciile bisericii să devină un membru activ al ei. Cum ar trebui să îi ajutăm pe acești oameni să înțeleagă necesitatea și bucuria apartenenței la o adunare locală de credincioși?

ȘASE SUGESTII PENTRU A DETERMINA PARTICIPANȚII SĂ DEVINĂ MEMBRI

Iată șase sugestii. Primele patru au ca obiectiv dezvoltarea unui mediu în care calitatea de membru să fie prețuită și înțeleasă bine. Ultimele două implică grija pentru acele persoane care au nevoie să facă tranziția de la simpla participare la statutul de membru activ.

1. Cunoaște-i pe membrii actuali.

Înainte de a-i putea convinge în mod eficient pe oameni să treacă din postura de simpli participanți la serviciile bisericii la cea de membri ai ei, trebuie să-i cunoaștem pe membrii actuali. Altfel, ideea de „membru” rămâne amorfă chiar și pentru păstorul care o promovează.

Imaginează-ți că inviți un vizitator la o cină cu tine și familia ta într-o sâmbătă seara. Vizitatorul sosește, așteptându-se să-ți întâlnească soția și copiii, dar tu faci un tur al casei alături de acel invitat. punând întrebări fiecăruia din familie cu privire la numele lor și întrebând dacă toți aceștia, care există deja în casă, sunt vizitatori sau pur și simplu locuiesc acolo. Așa numita „prezentare” a familiei tale anulează complet pretenția de a fi o familie.

În mod asemănător, când vorbim despre a aparține unei biserici locale, trebuie să avem în minte ideea de apartenență la o familie specifică – oameni reali, cunoscuți și iubiți. Ceea ce facem este să invităm un participant să devină parte din această familie vie. Invitația noastră are pe ea fețe și nume. Suntem astfel mult mai în măsură să introducem un invitat în familie.

2. Manifestă apreciere autentică față de membrii actuali.

Ca să fiu deschis, eu am ratat această oportunitate atunci când am devenit păstor senior la First Baptist Church din Grand Cayman. Ajun-sesem acolo plin de zel și gata să pun mâna pe plug. Am privit înainte către a-i iubi și sluji pe oameni, dar am ratat să recunosc suficient un lucru: oamenii din acea biserică fuseseră acolo cu mult înainte de sosirea mea. Ei deja Îl slujeau pe Domnul într-o mulțime de lucrări. Ei nu aveau nevoie doar de felul de dragoste pe care eu doream să o manifest față de ei, ci aveau nevoie de acel fel de dragoste care nu-și încetinește accelerația pentru a vedea slujirea lor, acel fel de dragoste care arată recunoștință și apreciere autentică pentru harul lui Dumnezeu care era deja la lucru în ei.

În locul acestei aprecieri, congregația m-a auzit mult prea des oferind sugestii de îmbunătățire și idei noi de lucrări. Acest lucru le-a sugerat credincioșilor o lipsă de mulțumire și de apreciere. I-am rănit pe unii și i-am împiedicat pe alții. Unii au manifestat mult har față de mine, presupunând că le vreau doar binele. Și asta și voiam. Totuși, calea mai bună de a exprima aceste intenții bune ar fi trebuit să fie aceea în care să arăt apreciere și recunoștință pentru orice lucru pozitiv pe care l-am văzut.

Îmi doresc acum să fi folosit primii doi sau patru ani ai lucrării mele pentru a încuraja, specific și autentic, pentru a oferi mulțumiri și aprecieri multor oameni minunați și multor acte de slujire din biserică. Aveam profesori de școală duminicală care au slujit vreme de 20 de ani fără întrerupere; persoane care au purtat de grijă, în tăcere, mamelor singure și sărace; lideri care au trecut prin furtuni dificile de-a lungul anilor de conducere a bisericii; supraviețuitori ai cancerului care s-au luptat cu boala, manifestând credință reală; soți și soții care au rămas credincioși partenerilor lor de viață necredincioși, uneori chiar când aceștia erau lipsiți de bunătate față de ei; membri care au dăruit cu bucurie și cu mult sacrificiu, și mulți alții care au trăit vieți cristocentrice.

Dacă aș fi fost atent să cunosc congregația și să observ credința lor în acțiune, aș fi beneficiat de ani la rândul de ilustrații pentru predici, oportunități de a scrie bilete de încurajare și de a-L lăuda pe Dumnezeu pentru lucrarea Lui. Dacă aș fi folosit acele ilustrații, aș fi scris acele notițe și aș fi acordat acea laudă publică și personală, aș fi manifestat un ton de încurajare, har și recunoștință. Acest lucru i-ar fi zidit pe membrii actuali și ar fi făcut calitatea de membru să fie atractivă pentru simplul participant la slujbele bisericii. Oamenii vor să aparțină acelor grupuri care îi încurajează și zidesc. Bisericile și păstorii ar trebui să fie cei mai buni oameni în a face aceste lucruri.

3. Prezintă o viziune biblică a trăirii creștine sănătoase.

Un lucru pe care îl putem presupune în legătură cu acel creștin ce participă regulat la serviciile bisericii, dar nu se alătură ei, este că perspectiva lui asupra vieții creștine este greșită într-un anume punct.

Putem presupune acest lucru? Putem, întrucât Scripturile spun că biserica locală este planul lui Dumnezeu pentru ucenicizarea și maturizarea noastră spirituală (Efeseni 4:11-16; cf. Matei 28:18-20). Întrucât suntem ființe sociale, avem nevoie de comunitate. Dumnezeu se ocupă de acest lucru și ni-l oferă prin biserica locală, unde ne putem bucura alături de cei ce se bucură și putem plânge alături de cei ce plâng, arătând preocupare egală unul față de altul (1 Corinteni 12:12-27).

Din motive care țin de investigația pastorală, cel ce participă la serviciile bisericii nu a acceptat pe deplin o perspectivă asupra vieții creștine având în centru biserica. Responsabilitatea noastră, a păstorilor, este să predicăm și să aducem învățătură într-o modalitate care să creioneze o perspectivă biblică asupra bisericii locale, făcând ca biserica locală să fie frumoasă și de dorit pentru poporul lui Dumnezeu.

Avem nevoie să-l ajutăm pe cel ce participă la serviciile bisericii – și pe membrii actuali – să înțeleagă ce înseamnă să fie parte din biserică și de ce a te situa în afara bisericii este un lucru nesănătos. Dacă nu facem asta, îi lăsăm pe acești oameni să se lupte cu ideile lor incomplete legate de biserică. Ba chiar mai rău, am putea să îi facem să se gândească și să își imagineze că singurul „benefi-ciu” al calității de membru este disciplina bisericii, iar acest lucru este neplăcut.

Am putea răspunde la această nevoie prin a predica o serie de mesaje tematice pe tema bisericii sau a părtășiei spirituale. De asemenea, putem să parcurgem încetul cu încetul epistole precum Efeseni sau 1 Timotei, unde Biblia creionează imagini convingătoare ale vieții de biserică. Mai putem ca, în decursul predicării expozitive din alte cărți ale Bibliei, să facem aplicații în ce privește calitatea de membru, oriunde ne permite textul, așa încât membrii și participanții să vadă de-a lungul Bibliei necesitatea apartenenței și beneficiile comunității. În toate acestea, noi dorim să oferim o perspectivă înaltă și atractivă asupra bisericii locale, în toată gloria ei, dar și aspectele ei ce încă au nevoie de corecție.

4. Întărește frontierele bisericii.

Una dintre implicațiile predicării legate de aspectele membralității ar trebui să fie întărirea frontierelor dintre biserică și lume, în sensul de a restricționa anumite activități ale bisericii la membrii acesteia.

De-a lungul Scripturii, comunitatea legământului lui Dumnezeu este separată de lume. El le dă membrilor acestei comunități anumite activități, precum circumcizia sau Paștele, lucruri care, dincolo de celelalte scopuri ale lor, îi separau pe aceștia de lume. Granița între Israel și lume trebuia să fie una clară, iar apartenența la comunitatea legământului trebuia să creioneze în mod clar viața celui ce aparținea poporului lui Dumnezeu. Era un lucru groaznic să fii „fără drept de cetățe-nie în Israel, străin de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume” (Efeseni 2:12).

Până și organizațiile și firmele din lumea seculară își au reguli pentru cine aparține și cine nu aparține lor. De Crăciun, unul dintre prezbiterii din biserica mea a participat la o petrecere a firmei unde este angajat, la un restaurant din localitate. El a observat o masă unde angajații firmei consumau ceva băuturi. Din când în când, unul dintre aceștia avea să întindă mâna pe fereastră și să dea o cană cu băutură unui alt om, care stătea afară. Mai târziu, el a descoperit că acel bărbat de afară nu avea permisiunea să intre în restaurant din cauza unor tulburări pe care le cauzase anterior. Colegul meu prezbiter a râs cu glas tare, recunoscând că până și oamenii din lume au standarde cu privire la cine aparține și cine nu aparține acelor comunități sau organizații, și că doar acelora care sunt membri le sunt rezervate anumite beneficii.

În același fel, pentru ca simplii participanți să conștientizeze importanța calității de membru, și pentru ca cei ce nu au credința să vadă că sunt „separați de Hristos”, granițele dintre biserică și lume trebuie să fie întărite. În acest scop, păstorii și congregațiile trebuie să identifice acele activități și oportunități care sunt restricționate membrilor bisericii. Ar putea oamenii care nu sunt membri ai bisericii să predea la școala duminicală? Se pot alătura aceștia corului bisericii? Pot să se alăture grupurilor mici sau pot să călătorească alături de alți membri ai bisericii în călătorii de misiune? Vei putea invita creștinii care nu sunt membri în nicio biseri-că locală să participe la Cina Domnului?

Atunci când hotărâți care sunt privilegiile și responsabilitățile care aparțin doar membrilor bisericii, acest lucru ajută la a demonstra de ce a fi membru contează și ce anume pierd oamenii care stau în afara calității de membru în biserica locală.

5. Fă lucrarea personală de a răspunde obiecțiilor și de a-i încuraja pe oameni să se alăture bisericii.

După ce am lucrat vreme de câțiva ani pentru a crea un mediu în care calitatea de membru este prețuită și are sens, putem face o lucrare personală mult mai eficientă în ceea ce îi privește pe cei ce doar participă. În fapt, sperăm ca, după ce am crescut în apreciere față de biserica locală, congregația însăși să facă majoritatea acestei lucrări la nivel personal.

Această lucrare personală implică cel puțin două lucruri:

• Dezvoltarea unei modalități de a-i identifica și cunoaște pe cei ce sunt doar participanți.
• Oferirea de răspunsuri față de obiecțiile celui ce participă, dar nu dorește să fie membru al bisericii.

Când am lucrat într-o organizație care definea politici publice, foloseam un instrument simplu denumit „harta mutărilor”. O astfel de hartă era ca un tabel în care pe coloană erau trecuți formatorii de opinie și pe linie poziția lor actuală asupra unei anumite idei. Într-o formă simplă, noi etichetam luările lor de poziție de la „ferm împotrivitor” la „neutru”, apoi la „ferm susținător”. Pe măsură ce lucram cu acești formatori de opinie, aveam să observăm felul cum ei treceau de la o convingere la alta.

Indiferent dacă păstorii folosesc că o astfel de hartă pe hârtie sau în mintea lor, ei au nevoie găsească o modalitate de a descoperi dacă cei ce doar participă la slujbele bisericii sunt „ferm împotrivitori” ideii de deveni membri, dacă „nu s-au gândit niciodată” la asta, sau dacă „își plănuiesc să se alăture bisericii săptămâna viitoare”. Din fericire, predicarea și comunitatea creștină vor împlini această lucrare personală în multe cazuri, în special printre cei ce sunt participanți și care sunt deja motivați să se alăture bisericii. Totuși, este nevoie de mai multă grijă printre acei participanți care au întrebări și ezitări.

Acesta este domeniul unde porunca de a arăta ospitalitate îi ajută pe oameni să se dedice bisericii locale (Romani 12:13; 1 Petru 4:9). Deschiderea caselor noastre tinde să producă inimi deschise – sau cel puțin guri deschise! Putem trece de la conversațiile de după serviciile de închinare ale bisericii la discuții mult mai directe, în jurul unei mese. Dacă suntem răbdători și atenți în aceste conversații, putem păstori un simplu participant ajutându-l să treacă peste dureri, dezamăgiri, întrebări și temeri legate de ideea de apartenență la biserică. Scopul nu este de a câștiga o discuție legată de calitatea de membru, ci de a arăta dragoste practică față de persoana aceea, în cuvânt și faptă, până când Domnul îi va da lumină.

6. Încurajează-l pe participant să se alăture unei alte biserici locale, dacă nu dorește să se alăture bisericii tale.

În final, trebuie să ne amintim că Domnul are și alți păstori și alte congregații credincioase. Și trebuie să ne bucurăm de acest fapt. Noi nu ne aflăm în competiție cu acele biserici, ci dorim să fim parteneri cu ei în Evanghelie.

Din când în când, putem fi în situația de a încuraja un participant ale cărui obiecții de a se alătura bisericii noastre par să fie insurmontabile. Poate că el are un dezacord față de noi în privința vreunei doctrine sau practici importante. Poate că persoana respectivă locuiește mai aproape de o altă congregație credincioasă, și se poate implica mai mult acolo. În astfel de cazuri, atunci când ajutăm astfel de oameni să treacă de la statutul de vizitatori la cel de membri, acest lucru poate presupune să-i ajutăm să se alăture unei biserici locale, chiar dacă nu bisericii noastre.

Acest lucru poate fi stresant pentru unii – în special pentru cei care au dezvoltat un atașament față de biserică, dar nu i s-au alăturat niciodată ca membri. Astfel de situații necesită răbdare și delicatețe pastorală. Totuși, noi vrem să facem acest lucru spre binele acelei persoane, dorind ceea ce știm că Dumnezeu cere de la acea persoană – calitatea de membru activ – un lucru de departe mai bun. Noi încercăm să propovăduim Evanghelia, nu bisericile noastre. Noi încercăm să creștem creștini, nu să creștem numărul membrilor. Uneori, asta înseamnă să-i ajutăm pe oameni să se alăture unei alte biserici, în timp ce noi continuăm să păstorim turma pe care Dumnezeu a pus-o în grija noastră (1 Petru 5:1-4).

ÎNCHEIERE

Este ispititor pentru păstori să se simtă deranjați de acei credincioși care participă la serviciile bisericii, dar nu par să aibă intenția de a se alătura vreodată. Putem fi frustrați atunci când lucrurile care ni se par elementare sunt neglijate de alții. Trebuie să ne păzim inimile împotriva nerăbdării și a auto-neprihănirii. Chiar dacă ne dedicăm majoritatea timpului în slujirea membrilor noștri, pentru că pentru ei vom da socoteală într-un fel special, vizitatorii din biserica noastră au nevoie la rândul lor de slujirea noastră. Atunci când îi ajutăm să treacă de la stadiul de vizitatori la cel de membri, avem oportunitatea de a-i iubi. Într-un sens real, asta presupune slujirea.

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.