Evanghelizare & Evanghelia

DE CE ESTE IADUL PARTE INTEGRANTĂ DIN EVANGHELIE

De Greg Gilbert

Greg Gilbert este păstor senior la Third Avenue Baptist Church din Louisville, Kentucky. Îl puteți găsi pe twitter la @greggilbert.
Article
08.20.2010

Tema Iadului ne face adesea să ne dorim să dăm ochii peste cap și să ne gândim imediat la cu totul altceva.

Pentru unii, oroarea provocată de învățătura creștină privind Iadul – anume că acesta este un loc al chinului veșnic, conștient, unde vrăjmașii lui Dumnezeu sunt pedepsiți – i-a condus nu doar la a-și rostogoli ochii și mințile, ci și la a respinge în totalitate această învățătură. „Cu siguranță”, spun ei, „Iadul este o construcție fictivă, folosită pentru a oprima pe oameni prin frică. Un Dumnezeu al dragostei nu ar permite niciodată existența unui astfel de loc”. Trebuie să recunoaștem că există o forță emoțională atașată acestui argument. Nimănui nu-i place ideea de Iad, și cu siguranță niciunui creștin.

În același timp, această doctrină nu este ceva secundar, ca un aspect decorativ al gândirii creștine, ceva care să nu aibă nicio relevanță față de însăși esența credinței. Pe de altă parte, doctrina Iadului nu este nici o chestiune primitivă, deranjantă și non-necesară, pe care noi o credem doar pentru că ni s-a spus că așa trebuie să facem.

În realitate, doctrina și realitatea Iadului conturează gloria Evangheliei mai degrabă în culori mai vii. Ea ne ajută să înțelegem cât de măreț este Dumnezeu cu adevărat, cât de păcătoși și ticăloși suntem noi în realitate, și cât de uimitor este El, pentru că ne dă harul Său, după toate acestea. Mai mult, realitatea Iadului – dacă nu o izgonim din mințile noastre – ne va concentra, mai presus de orice, pe lucrarea de propovăduire a Evangheliei față de cei care sunt în pericolul de a petrece veșnicia acolo.

Având aceste lucruri în minte, iată cinci afirmații biblice cu privire la Iad, care, luate împreună, demonstrează că Iadul este parte integrantă a Evangheliei.

DE CE ESTE IADUL PARTE INTEGRANTĂ A EVANGHELIEI

  1. Scriptura ne învață că există un loc real denumit Iad.

Nu voi elabora prea mult asupra acestui punct, au făcut alții acest lucru foarte clar. Este suficient să spun că nu episcopii din perioada Evului Mediu au inventat doctrina Iadului ca pe o modalitate de a-i speria pe țăranii din acea vreme, ci ei au preluat-o de la apostoli. La rândul lor, apostolii nu au inventat-o pentru a-i speria pe păgâni, ci ei au preluat-o de la Isus. Iar Isus n-a împrumutat-o de la religia zoroastriană pentru a-i speria pe farisei. El era Dumnezeu, așa că El știa că Iadul este real, și aceasta a și afirmat. Dincolo de asta, realitatea Iadului fusese revelată încă din Vechiul Testament.

De aceea, gândindu-ne la cel mai elementar nivel, dacă pretindem că suntem creștini și că noi credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să recunoaștem că Biblia ne învață despre realitatea Iadului. Dar trebuie să știm mai mult decât atât.

  1. Iadul ne arată cât de ticălos este păcatul nostru în realitate.

Ai auzit vreodată pe cineva argumentând că niciun păcat al omului n-ar putea să merite chinul veșnic în Iad? Este un argument interesant, unul care vorbește foarte mult despre starea inimii omului. De ce vedem că, atunci când oamenii se gândesc la Iad, ei concluzionează întotdeauna că Dumnezeu trebuie să greșească cu ceva, și nu noi? Iată cum această doctrină dezvăluie ce se găsește în inimile noastre: când ne uităm la păcatele noastre, prima tentație este întotdeauna să le minimizăm, apoi să protestăm că ele nu sunt atât de rele, și în final să spunem că Dumnezeu greșește când afirmă că aceste păcate merită să fie pedepsite.

Realitatea Iadului se află înaintea noastră ca o respingere masivă a acelei justificări de sine. Necreștinii vor vedea mereu ororile Iadului ca pe o răutate din partea lui Dumnezeu, în timp ce creștinii vor ști că Dumnezeu este perfect drept și neprihănit; noi trebuie să înțelegem că ororile Iadului sunt de fapt o pedeapsă pe care noi o aducem asupra noastră. Am putea dori să minimizăm păcatele noastre, să le scuzăm cumva, sau să încercăm să le argumentăm, reducând la tăcere conștiințele noastre. Dar faptul că Dumnezeu a declarat că noi merităm pedeapsa veșnică pentru acele păcate ar trebui să ne reamintească că ele nu sunt deloc niște lucruri mărunte. Păcatele sunt un rău enorm.

  1. Iadul ne arată cât de drept este Dumnezeu cu adevărat, într-un fel de neatacat și neschimbat.

De-a lungul istoriei, oamenii au fost ispitiți să creadă că Dumnezeu este un judecător corupt, unul care lasă deoparte cerințele dreptății, pentru simplul motiv că îi place de cei acuzați. „Noi suntem toți copiii lui Dumnezeu”, sună argumentul. „Cum ar putea Dumnezeu să dea o sentință atât de groaznică unora dintre copiii Lui?” Răspunsul la această întrebare este simplu: Dumnezeu nu este un judecător corupt. El este un judecător absolut drept și neprihănit.

Iar Biblia subliniază acest lucru cu consecvență. Atunci când Dumnezeu se descoperă lui Moise, El afirmă despre Sine că este plin de compasiune și dragoste, dar El spune în același timp, „nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat” (Exod 34:7). Psalmistul afirmă că, „dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie” (Psalmii 89:14). Ce afirmație uluitoare! Dacă Dumnezeu continuă să fie Dumnezeu, El nu poate pur și simplu să lase deoparte dreptatea Lui și să ascundă păcatul sub preș. El trebuie să se ocupe de păcat – într-un mod decisiv și punând în aplicare în mod precis dreptatea Sa. Atunci când Dumnezeu judecă în final, nici măcar un păcat nu va primi mai multă pedeapsă decât merită. Și niciun păcat nu va primi mai puțin decât merită.

Biblia ne spune că, în acea zi, când Dumnezeu va condamna pe vrăjmașii săi la Iad, întreg universul va recunoaște și va afirma faptul că ceea ce El a decis este drept și corect într-un mod inatacabil. Isaia 5 subliniază acest aspect cu o claritate inatacabilă: „De aceea își și deschide Locuința morților gura și își lărgește peste măsură gâtlejul, ca să se coboare în ea măreția și bogăția Sionului, cu toată mulțimea lui gălăgioasă și veselă” (Isaia 5:14). Este o imagine groaznică, cu un mormânt care-și cască gura pentru a-i înghiți pe locuitorii Ierusalimului. Și totuși, prin aceasta, Isaia afirmă că, „Domnul oștirilor va fi înălțat prin judecată și Dumnezeul cel sfânt va fi sfințit prin dreptate” (Isaia 5:16). În mod asemănător, Romani 9:22 ne arată că, prin chinurile Iadului, Dumnezeu Își va arăta mânia și Își va face cunoscută puterea.

Am putea să nu înțelegem acest lucru pe deplin acum, dar într-o zi, Iadul însuși va proclama gloria lui Dumnezeu. El va mărturisi, chiar prin ororile lui, alături de psalmist, că „Dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie” (Psalmii 89:14).

  1. Iadul ne arată cât de groaznică a fost crucea în realitate și cât de măreț este harul lui Dumnezeu cu adevărat.

Romani 3 ne spune că Dumnezeu L-a dat pe Isus drept jertfă de ispășire, „ca să-Și arate neprihănirea Lui” (Romani 3:25). El a făcut acest lucru, pentru că, „lăsase nepedepsite păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu” (Romani 3:35, lit. ESV).

De ce a trebuit ca Isus să moară pe cruce? Pentru că aceasta era singura cale prin care Dumnezeu putea, într-un mod drept, să nu ne trimită pe noi toți în Iad. Isus a trebuit să ia asupra Lui ceea ce noi eram datori, și asta înseamnă că El a trebuit să îndure echivalentul Iadului, atunci când a fost atârnat pe cruce. Aceasta nu înseamnă că Isus a mers în realitate în Iad. Ci înseamnă că acele cuie și acei spini au fost doar începutul suferinței lui Isus. Adevărata dimensiune a suferinței Sale a venit atunci când Dumnezeu Și-a revărsat mânia asupra Lui. Atunci când s-a făcut întuneric, ceea ce s-a petrecut nu era că Dumnezeu pur și simplu acoperea în întuneric suferința Fiului Său, așa cum au spus unii. Acela era întunericul blestemului, al mâniei lui Dumnezeu. Era întunericul Iadului, iar în acel moment, Isus îndura deplina Sa furie – furia mâniei Dumnezeului Atotputernic.

Atunci când înțelegi crucea din această perspectivă, atunci înțelegi mai bine cât de minunat este harul lui Dumnezeu față de tine, dacă ești creștin. Misiunea răscumpărării pe care Isus a făcut-o a implicat o dedicare în a îndura mânia lui Dumnezeu în locul tău, în a lua asupra Lui Iadul pe care tu îl meriți. Ce manifestare minunată a dragostei și îndurării! Totuși, nu vei putea vedea și nu vei putea înțelege cu claritate această manifestare a dragostei decât atunci când vei înțelege, vei accepta și vei tremura la conștientizarea ororii Iadului.

  1. Iadul ne concentrează mințile asupra lucrării de propovăduire a Evangheliei.

Dacă Iadul este real și dacă oamenii sunt cu adevărat în pericol de a-și petrece veșnicia acolo, atunci nu există nimic mai urgent și mai important decât să facem tocmai ceea ce Isus a spus ucenicilor Săi să facă, înainte de înălțarea Sa la cer – anume să propovăduiască lumii întregi Vestea Bună a iertării de păcate oferită prin Isus Hristos!

Cred că John Piper a exprimat foarte bine acest lucru într-un interviu acordat The Gospel Coalition: „Este foarte dificil să uiți de Evanghelie atunci când crezi că există Iadul, că după această viață există o suferință fără sfârșit pentru cei care nu au crezut în Evanghelie”. Există tot felul de lucruri bune pe care creștinii le pot face – și chiar ar trebui să le facă. Dar dacă Iadul este real, merită să avem proaspăt în minte – nu, este imperativ acest lucru – că singurul lucru pe care creștinii îl pot face și pe care nimeni din întreaga lume nu-l va putea face vreodată, este să spună oamenilor cum să fie iertați de păcatele lor și cum pot să evite să își petreacă o veșnicie în Iad.

ÎNCHEIERE

Nu avem nicio îndoială asupra faptului că doctrina Iadului este groaznică. Și este așa pentru că realitatea ei este îngrozitoare. Dar acesta nu este un motiv să ne dăm ochii peste cap și să o ignorăm, și cu atât mai puțin să o respingem.

Există unii care gândesc în felul acesta și care cred că, respingând sau cel puțin ignorând această doctrină în predicarea lor, Îl fac pe Dumnezeu să pară mai glorios și mai iubitor. Dar departe de noi asta! Ceea ce fac ei în realitate este să fure în mod voit din gloria Mântuitorului Isus Hristos, ca și cum lucrul de care El ne-ar fi salvat n-ar fi fost… n-ar fi fost atât de rău.

În fapt, natura îngrozitoare a stării de la care noi am fost mântuiți intensifică slava aceleia pentru care am fost mântuiți. Și nu e vorba doar de aceasta, ci în măsura în care noi vom conștientiza mai clar oroarea Iadului, vom privi cu tot mai multă dragoste, cu tot mai multă recunoștință și cu tot mai profundă închinare către Acela care a îndurat acel Iad pentru noi, mântuindu-ne.

 

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.

Altele etichetate ca: articles