DACĂ TE AFLI ÎN COMUNITĂȚI SĂRACE, MAI CONTEAZĂ DOCTRINA?

În urmă cu câțiva ani mă aflam (eu, Mike) la o cafea cu un vechi prieten de facultate și îl ascultam cum îmi explica faptul că perspectiva lui de lucrare s-a schimbat de când am fost studenți. El conducea acum lucrarea cu studenții de la câteva campusuri universitare locale, și îmi explica faptul că decizia lor era una de a nu mai fi atât de „concentrați” pe Cruce, așa cum spunea el, așa cum fuseseră în urmă cu 15 ani: „vezi tu, Mike, noi preferăm să nu mai fim atât de… doctrinari. Crucea este importantă, evident. Dar nu vrem să rămânem în înțepeniți în argumentele din secolul al XVI-lea cu privire la ispășire. La urma urmei, Isus a folosit o multitudine de imagini pentru a descrie mântuirea Lui, lucruri asemenea seminței de muștar care crește. Noi vrem să răspândim Împărăția lui Dumnezeu prin a le proclama Vestea Bună celor săraci și libertatea celor înrobiți. Există o lucrare bună ce trebuie făcută, așa că nu vrem să rămânem înțepeniți în teologie.”

Dacă lăsăm deoparte pentru o clipă incertitudinea legată de faptul că apostolul Pavel ar putea sau nu să fie de acord cu prioritățile prietenului meu (întrucât el le-a spus corintenilor că nu voia să știe nimic altceva printre ei decât ca Împărăția lui Dumnezeu să se răspândească asemenea semințe de muștar… o, stai un pic, nu-i chiar așa [1 Cor. 2:2]), cum rămâne cu ideea lui mai largă? Perspectiva lui nu este lipsită de importanță.

Să zicem, de dragul ilustrației, că te afli pe un vapor care navighează către un oraș de departe pentru a-i avertiza pe oameni cu privire la o catastrofă iminentă. Dacă nu ajungi acolo la timp, toți vor muri. Nu mai este nevoie să spun că vei dori să ambalezi motorul ambarcațiunii tale așa încât să navigheze cu cea mai mare viteză. Vei evita orice fel de încărcare excesivă care ar putea să încetinească viteza de deplasare. Nu vei dori să irosești niciun moment preocupându-te de lustruirea lucrurilor de pe vapor. Urgența misiunii tale îți cere să operezi cu eficiență și claritate.

Oameni asemenea prietenului meu susțin că urgența misiunii creștine ne solicită să aruncăm peste bord vâslele teologice și să mai ciuntim din greutatea preciziei doctrinare. O astfel de încărcătură, zic ei, nu face decât să aducă lupte și conflicte între oamenii care, altfel, ar trebui să lucreze cot la cot. Dacă lumea asta suferă, dacă săracii sunt oprimați, dacă robii sunt încă în captivitate, de ce să scriem cărți și să ținem conferințe pentru a argumenta în ce privește sensul câtorva cuvinte?

Există o idee legitimă aici. Biserica s-ar descurca mai bine dacă cei ce sunt creștini și-ar cheltui mai puțin timp înroșind internetul cu teme precum infralapsarianismul și, în schimb, ar folosi mai mult din acest timp vorbindu-le vecinilor lor despre Isus. Totuși, asta nu înseamnă că bisericile care caută să răspundă nevoilor celor săraci și oropsiți ar trebui să ciuntească din convingerile și conversațiile lor pe teme teologice.

Doctrina nu este bagajul de pe un vapor. Ea este motorul și cârma ambarcațiunii. Doctrina unei biserici determină natura și calitatea mărturiei. Teologia ei creionează și modelează obiectivele ei și calea prin care caută să le atingă.

Așadar, întrebarea este următoarea: necesită lucrarea de facere a ucenicilor ca bisericile să cunoască și să predice teologie? Putem atinge aceste obiective gemene pur și simplu prin a demonstra dragostea lui Hristos și prin a ne strădui să revitalizăm comunitățile noastre prin acte de slujire socială? Cu siguranță că pare puțin probabil.

În schimb, ceea ce vedem în Noul Testament este că teologia este esențială pentru orice aspect al vieții de biserică. Haideți să luăm în considerare două dintre acestea: mântuirea și sfințirea.

Mântuirea cere doctrină

Criticii necesității doctrinare remarcă uneori cu oarecare sarcasm faptul că este evident că Dumnezeu nu le deschide mințile oamenilor în ultima zi pentru a Se asigura de faptul că formulele doctrinare corecte se află în interiorul acestora. Nu, probabil că nu se va întâmpla asta. Cu toate acestea, El îi va întreba pe oameni ceva de genul: „v-ați pus încrederea în Mine, adică în Mine, cel adevărat și real, nu într-o versiune contrafăcută a Mea?” Cu alte cuvinte, Dumnezeu este foarte interesat ca noi să ne punem credința în anumite adevăruri, pentru că, din perspectiva lui Dumnezeu, adevărul doctrinar este adevăr cu implicații la nivel personal.

Pentru a experimenta mântuirea pe care Hristos o oferă, o persoană trebuie să creadă și să-și pună încrederea în adevăruri reale în legătură cu un Dumnezeu real. Dacă cineva nu și-a întors întreaga inimă față de Dumnezeu și nu și-a pus toată încrederea în El, acea persoană nu poate fi mântuită (Rom. 10:13-17). Doctrina este necesară pentru mântuire!

Iată de ce, atunci când apostolii au progresat în lucrare, făcând ucenici, ei nu s-au rușinat și n-au făcut pasul înapoi în predicarea mesajelor doctrinare. Priviți la mulțimea subiectelor doctrinare pe care ei și alții le-au prezentat înaintea mulțimilor de necredincioși în cartea Faptelor Apostolilor:

• Duhul Sfânt (2:14–21)
• Providența suverană a lui Dumnezeu (2:23; 17:26)
• Învierea lui Hristos (2:24–32; 3:15)
• Răstignirea lui Hristos (8:32–35; 13:28–29)
• Modalitatea în care Vechiul Testament ne îndreaptă privirile către Isus (3:22–24; 7:2–53; 28:23)
• Realitatea judecății viitoare (10:42; 17:31; 24:25)
• Exclusivitatea lui Hristos ca Mântuitor (4:12; 19:26)
• Dumnezeu în calitate de Creator (14:15–17; 17:24)
• Suficiența de Sine a lui Dumnezeu (17:24–25)
• Împărăția lui Dumnezeu (19:8; 28:23).

Apostolii au înțeles că, pentru ca necredincioșii să vină la pocăință și la credința în Hristos, ei aveau nevoie să înțeleagă anumite adevăruri despre Dumnezeu și despre mântuirea pe care El o oferă prin Hristos.

În fapt, când Isus Și-a făcut apariția înaintea lui Pavel, într-un vis, pe când acesta era descurajat și deznădăjduit, El i-a spus: „Îndrăznește, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot așa trebuie să mărturisești și în Roma” (F.A. 23:11). Isus a însumat întreaga lucrare evanghelistică a lui Pavel, atât către Evrei cât și către Neamuri, prin a spune că el avea să aducă mărturie cu privire la anumite realități despre Isus. Și exact asta a făcut Pavel. El a mers din cetate în cetate, prezentând realități despre cine era Isus și ce anume a făcut El.

Este dificil să împăcăm această imagine a lucrării evanghelistice a Bisericii cu pretenția că mărturia noastră ar trebui să fie motivată în primul rând de acte de dragoste și milostenie față de cei nevoiași. Realitatea este că lumea poate să-i vadă pe creștini 1000 de ani la rând oferind o supă sau vopsind un perete murdar de grafitti, dar nu va ajunge vreodată la concluzia că Isus a murit pentru păcatele lor și că a înviat. Va trebui să ne deschidem gurile și să verbalizăm conținutul Evangheliei înaintea lumii, altfel nimeni nu va fi mântuit.

Sfințirea necesită doctrină

Unii ar putea să fie ispitiți să creadă că o persoană are nevoie de o cantitate elementară de doctrină pentru a deveni creștin, dar că „majoritatea doctrinei” nu este necesară pentru a crește, odată ce ai devenit creștin. Dimpotrivă, noi trebuie să ne apucăm de lucrarea de a trăi asemenea lui Isus în comunitățile noastre. Cel puțin așa zic ei.

Totuși, se pare că autorii Scripturii nu împărtășesc aceeași perspectivă. Biblia ancorează în mod repetat acțiunile, comportamentele și atitudinile corecte ale copiilor lui Dumnezeu în doctrina sănătoasă.

Iată următoarele exemple:

• Cele 10 Porunci. Acestea sunt un fel de bunic al tuturor celorlalte – cea mai importantă listă care descrie felul de a trăi. Totuși, ce anume vine chiar înainte de aceste învățături despre trăirea evlavioasă? O piesă de teologie: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei” (Exod 20:2). De ce trebuiau evreii să nu aibă alți dumnezei? Pentru că Domnul îi eliberase din sclavie.
• Iubește-ți vrăjmașii. Iată o poruncă ce face ca transformarea produsă de Evanghelia noastră să curgă din noi către ceilalți. Dar observați că Isus înrădăcinează o dragoste activă în acest fel în teologie: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5:44-45). De ce să ne iubim vrăjmașii? Pentru că Dumnezeu, Tatăl nostru, este un Dumnezeu care Și-a iubit vrăjmașii!
• Fii sfânt. Creștinilor li se cere să fie sfinți. De ce? Din nou, unul dintre apostoli ne conduce la doctrină: „Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați târâți în poftele, pe care le aveați altădată, când erați în neștiință. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră” (1 Petru 1:14-15). Noi nu ne conformăm patimilor care anterior ne stăpâneau, tocmai datorită sfințeniei lui Dumnezeu.
• Epistolele lui Pavel. În final, structura epistolelor lui Pavel înrădăcinează poruncile în adevăruri doctrinare. Pavel dorește ca destinatarii scrisorilor lui să-și aducă trupurile ca jertfe vii (Rom. 12:1), să se îmbrace cu făptura cea nouă (Efes. 4:24) și să umble în Hristos Isus (Col. 2:6). Totuși, astfel de porunci vin doar după discuții îndelungi pe teme doctrinare. Pavel educă aceste biserici în lucruri precum justificarea și glorificarea, tipologia și reprezentarea federală (Rom. 5:12-17; 8:30), alegerea și predestinarea (Efes. 1:4-6), depravarea omului (Efes. 2:1-3) și teologia despre Hristos (Col. 1:15-20).

Ascultarea creștină, inclusiv ajutorarea jertfitoare a celor nevoiași, trebuie să fie ancorate și motivate de caracterul și acțiunile lui Dumnezeu. Îndepărtează acea ancoră, și ai putea rămâne câtva timp în același loc, dar în curând vântul și valurile te vor îndepărta de la țărm. Nu după mult timp, o astfel de acțiune jertfitoare se va opri.

Cu cât cunoaștem mai multe despre Dumnezeu, cu atât mai mult vom fi îndreptați către ascultare. Câți oameni s-au rugat într-o biserică sau într-un centru de misiune, dar n-au făcut niciodată un pas înainte, pentru că ei n-au fost învățați și n-au primit acea carne reală, doctrinară, a credinței? Oare câți creștini sunt blocați în feluri de viață egoiste, în lenevie și păcat, pentru că ei n-au fost provocați să ia în considerare caracterul lui Dumnezeu și implicațiile acestuia pentru viețile lor?

Dar, așteaptă un pic…

Una dintre obiecțiile pe care o aud din când în când este că, în mod obișnuit, comunitățile mai sărace au mai puțin acces la educație de calitate, ceea ce înseamnă că oamenii din acele comunități nu dețin instrumentele necesare pentru a învăța și pentru a asimila doctrina. Dacă oamenii nu trăiesc într-un mediu în care citirea și studiul sunt parte din viața normală, sau dacă analfabetismul este răspândit, nu poți să îi înveți concepte teologice complicate. Dacă vei încerca asta, cuvintele tale vor zbura peste capetele lor, iar oamenii își vor pierde interesul.

Onest vorbind, astfel de atitudini mă șochează și le consider paternaliste și condescendente. Oamenii săraci sunt săraci, dar nu sunt proști. Ei sunt la fel de capabili să înțeleagă caracterul și căile lui Dumnezeu, ca orice altă persoană. Pavel nu și-a scris epistolele către oameni de la facultate sau de la seminarul teologic. Cititorii lui nu se aflau în general printre cei bogați, privilegiați sau cu educație aleasă. Mai apoi, evreii care au părăsit Egiptul n-aveau titluri academice în teologie, dar Dumnezeu n-a ezitat să le prezinte tot felul de lucruri profunde și complicate despre Sine.

Oamenii săraci pot să înțeleagă adevăruri profunde. Am văzut acest lucru demonstrat în biserica în care eu slujesc în Statele Unite, și am văzut același lucru în circumstanța socială în care Mez slujește, în Edinburgh.

Gândește-te la Gordon. Este un bărbat puțin peste 40 de ani. El nu și-a terminat niciodată liceul și n-a citit niciodată vreo carte în viața lui, înainte de convertire. N-a avut niciun fel de experiență anterioară legată de biserică sau de creștinism. El putea citi, dar doar la nivelul care îi permitea să răsfoiască un ziar. Când Gordon a venit pentru prima dată la biserica lui Mez, el spunea că învățătura i se părea peste nivelul lui. Îl voi lăsa să explice acest lucru cu propriile cuvinte:

Înainte de a fi mântuit, nu puteam înțelege ce scrie în Biblie. Acum, este ca și cum văd numele meu scris peste tot și mă atrage către ea. Eu cred că aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Mă regăsesc gândindu-mă la întrebări profunde ale vieții într-o modalitate în care nu m-am gândit niciodată până acum. Vreau să citesc în orice clipă liberă pe care o am. Chiar dacă m-am pierdut cândva în noianul termenilor teologici deosebiți, am fost hotărât să vreau să îi înțeleg. Voiam să-L iubesc pe Dumnezeu mai mult. Voiam să-L cunosc mai mult. Ceea ce m-a ajutat a fost că am avut în jurul meu oameni buni, care mi-au explicat totul fără a se lăuda față de mine. La școală, dacă un lucru mi se părea dificil, pur și simplu renunțam. Acum, chiar dacă a învăța unele lucruri de acest gen îmi forțează mintea, am învățat să perseverez și să am răbdare cu mine însumi.

Înainte de a avea credință în Hristos, Gordon nu putea nici măcar să reziste la o slujbă cu normă întreagă. El era dependent de droguri grele și trăia o viață haotică. Spunea că nu putea să stea liniștit nici măcar două minute. Acum, el stă așezat și ascultă o predică de 40 de minute fără să se streseze câtuși de puțin, și îi place studiul Scripturii oridecâteori se ivește oportunitatea.

Nu ar trebui să îi scurtcircuitezi pe oameni doar pentru că ei nu sunt educați sau nu au citit suficient. Da, va trebui să îți ajustezi metodele pedagogice dacă lucrezi cu oameni care sunt complet analfabeți sau care au probleme mentale. Cu toate acestea, toți învățătorii buni își ajustează materialul pe care îl predau la nivelul celor care îi ascultă. Experiența noastră ne arată faptul că n-am ajuns încă la un subiect doctrinar care să fie pur și simplu prea complicat pentru ca oamenii mai săraci să nu îl înțeleagă. Dacă predici doctrina în mod clar și o faci bine, bazându-te pe lucrarea Duhului Sfânt, poporul lui Dumnezeu va dori să o asimileze și să crească în felul acesta.

Încheiere

Împiedică oare cu ceva dedicarea față de învățătură și credința în doctrină răspândirea Evangheliei în locurile dificile? Deloc. De fapt, trimiterea noastră de a face ucenici și de a-i învăța să asculte de Domnul Isus Hristos nu poate fi împlinită fără o astfel de dedicare. Nu este suficient să demonstrăm dragostea lui Isus față de o comunitate aflată în nevoie doar prin acte de caritate socială. Nu este suficient să lucrăm din greu pentru a vedea structurile sociale revitalizate și reparate. Trebuie să verbalizăm adevărurile reale ale Evangheliei, altfel ne vom aduce glorie în nouă înșine, iar pe oameni îi vom abandona în păcatul și vinovăția lor.

Nota editorului: acest articol constituie un fragment adaptat din cartea scrisă de Mike și Mez, intitulată Church in Hard Places ©2016.  Folosit cu permisiunea Crossway, o lucrare publicistică a Good News Publishers, Wheaton, IL 60187, www.crossway.org.

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.