Viața bisericii

CUM SĂ NE RUGĂM ÎN COMUN CELE PATRU MARI TIPURI DE RUGĂCIUNE

De John Onwuchekwa

John Onwuchekwa este păstor principal la Cornerstone Church în Atlanta, Georgia. Îl puteți găsi pe Twitter la adresa @JawnO.
Article
06.20.2016

Noi toți am fost parte din biserici unde rugăciunea este prezentă, dar nu este nici intențională și nici puternică. Din nefericire, foarte adesea rugăciunea din biserică se simte asemenea unei rugăciuni dinaintea unei mese – este obligatorie, toți respectă hotărârea noastră de a ne ruga, dar nimeni nu se alege cu prea mult de pe urma ei. Ea ajunge să fie redusă la cea mai bună metodă de a face tranziția de la o activitate la alta. „Haideți să închidem cu toții ochii și să ne plecăm capetele, așa încât trecerea echipei de închinare pe scenă sau de pe scenă să nu fie deranjantă”.

Rugăciunea a ajuns ca actul de deschidere pentru opera principală – predica de duminică. Totuși, E.M. Bounds, cunoscutul păstor din secolul al 19-lea, ne reamintește că „a le vorbi oamenilor despre Dumnezeu este un lucru deosebit, dar a-I vorbi lui Dumnezeu despre oameni este și mai măreț”.

Având acest gând în minte, am conștientizat aici, la Cornerstone, unde eu păstoresc, că rugăciunea este un lucru important pentru noi. Noi nu vrem ca membrii bisericii noastre și vizitatorii să audă doar lucruri despre Dumnezeu prin cântările și predicile rostite din față. Dacă așa ar sta lucrurile, ar fi ușor pentru oameni să se simtă asemenea unor spectatori, însă nu acesta este obiectivul închinării colective. Obiectivul celor care vin la slujbele noastre este atât personal cât și participativ. Noi dorim ca toți cei care vin în biserica noastră să aibă oportunitatea să intre personal în relație cu Dumnezeu, motiv pentru care considerăm că rugăciunea este o componentă critică în vederea atingerii acelui obiectiv.

Toți oamenii înțeleg că ar trebui să ne rugăm la biserică. Totuși, felul în care te rogi face diferența, motiv pentru care noi folosim rugăciunea comună ca pe o modalitate de a-i învăța pe membrii bisericii noastre cum să comunice cu Dumnezeu.

Prin această disciplină, sperăm că vor avea loc trei lucruri esențiale. În primul rând, noi dorim ca rugăciunile noastre să corecteze ideile greșite, în al doilea rând vrem să ne rugăm pentru lucrurile pe care mulți dintre noi le neglijăm, precum rugăciunea pentru autorități, și în al treilea rând vrem să arătăm că rugăciunea cu substanță nu trebuie în mod necesar să consume foarte mult timp. O mulțime de lucruri pot fi realizate în doar câteva minute.

Pe scurt, am învățat să nu presupunem că oamenii știu cum să se roage, motiv pentru care noi includem în mod specific cele patru tipuri esențiale de rugăciuni atunci când ne adunăm ca biserică.

ADORARE

Adunarea așază fundația timpului petrecut de noi cu Dumnezeu. Noi vrem să întărim în inimile și mințile noastre faptul că este o onoare deosebită să putem să Îi vorbim lui Dumnezeu. Majoritatea dintre noi suntem atât de familiarizați cu rugăciunea, încât uneori ne adresăm ușuratic lui Dumnezeu. De aceea, noi vrem să tăiem din primele minute ale slujbelor noastre acest mugure de atitudine nepotrivită. În schimb, vrem să ni se reamintească de caracterul măreț al lui Dumnezeu – cine este El și ce a făcut El în Hristos pentru cei lipsiți de merite. Datorită jertfei mărețe a lui Isus Hristos, noi putem să ne apropiem curajos de Dumnezeu. Cu toate acestea, rugăciunile de adorare ne reamintesc că trebuie să venim înaintea Lui cu o atitudine smerită.

MĂRTURISIREA PĂCATELOR

Dacă am abordat adorarea așa cum se cuvine, mărturisirea devine apoi un reflex al sufletului, următorul pas logic. Pe măsură ce reflectăm asupra sfințeniei lui Dumnezeu, păcătoșenia noastră devine evidentă, așa încât suntem conduși către mărturisire.

Este nădejdea noastră că, atunci când îl auzim pe un membru din biserica noastră mărturisindu-și păcatele, vom gândi în felul următor: „și eu am păcătuit astfel; și eu am nevoie de iertare”. Foarte adesea, noi avem tendința de a minimiza păcatul din viețile noastre, însă atunci când îi auzim pe alții mărturisindu-l, suntem încurajați să ne cercetăm inimile și să scoatem la iveală păcatele pe care le-am trecut cu vederea. Acest lucru nu ne conduce la disperare, ci la dependența de Dumnezeu și la bucurie, pentru că tocmai în astfel de momente ni se reamintește într-un mod special de credincioșia și bunătatea lui Dumnezeu (1 Ioan 1:9).

Mărturisirea făcută corect stârnește închinarea. Totuși, întrucât ea ne provoacă să explorăm părțile întunecate ale vieților noastre, noi uităm adesea de această componentă și, în consecință, ratăm experimentarea bucuriei pe care Dumnezeu ne-o oferă. Evident, orice rugăciune de mărturisire ar trebui să fie serioasă, marcată de remușcare, însă acest moment ar trebui să sfârșească întotdeauna cu bucurie, asemenea lui David în Psalmul 32:

„Ferice de cel cu fărădelegea iertată, și de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul, căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea, și în duhul căruia nu este viclenie!”

MULȚUMIRE

Noi toți recunoaștem atotputernicia lui Dumnezeu. Totuși, da-că nu suntem atenți, această recunoaștere poate să submineze dorința noastră după închinare înaintea lui Dumnezeu cu o atitudine de mulțumire care să izvorască din inimă.

În această lume există o mulțime de lucruri care nu funcționează corect, lucruri pe care dorim ca Dumnezeu să le repare. Cu toate acestea, fiind creștini, noi cunoaștem că, de cele mai multe ori, antidotul cel mai bun față de nemulțumire este recunoștința. În adunările noastre de duminică, noi folosim un timp special pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru felul în care El este și pentru ceea ce El face, lucru care este considerat vital. La urma urmei, un duh zdrobit dar nemulțumit poate fi o piedică importantă în calea auzirii cuvintelor pline de har ce ne sunt adresate de Dumnezeu (Exod 6:9). De aceea, în rugăciunile noastre de mulțumire, noi vrem să ne reamintim reciproc că trebuie să fim recunoscători, și avem nevoie adeseori de altcineva care să ne îndrepte în acea direcție. Pe scurt, dorim să fim conștienți și de lucrurile rele din această lume, și totuși să nu fim orbiți așa încât să nu mai vedem bunătatea lui Dumnezeu. Așa cum spunea Pavel, noi suntem întristați într-un fel adecvat, și totuși ne bucurăm întotdeauna (2 Cor. 6:10).

CERERI

Dacă membrii bisericii ne conduc în rugăciuni de adorare, mărturisire și mulțumire, noi, ca păstori, am decis să conducem rugăciunile noastre de cereri. Vrem să lărgim orizontul legat de lucrurile pe care congregația noastră crede că le poate cere din partea lui Dumnezeu.

Oamenii sunt în general foarte înguști în felul în care ei se roagă lui Dumnezeu. Când se gândesc la rugăciune, ei își imaginează în mod uzual că doar trebuie să vină la Dumnezeu, cerându-I diverse lucruri. Noi sperăm să tratăm această concepție în felul în care ne folosim de rugăciunile menționate mai devreme.

În mod asemănător, am descoperit că oamenii tind să fie destul de înguști chiar și în ce privește lucrurile pe care I le cer lui Dumnezeu. Noi vrem să comunicăm în mod clar că este perfect în regulă să Îi cerem lui Dumnezeu vindecarea unei persoane bolnave, că este perfect normal să ne rugăm în mod repetat acel lucru și că este în regulă să-I cerem lui Dumnezeu diverse lucruri fără a atașa în mod regulat expresia „dacă este voia Ta”. Evident, ascultând de modelul lui Isus din Rugăciunea Domnească, noi dorim ca voia lui Dumnezeu să se împlinească mai presus de orice altceva.

Totuși, trist este că mulți dintre noi ne îndoim de abilitatea și dorința lui Dumnezeu de a face lucruri mari în viețile noastre. Ca biserică, noi vrem să ilustrăm măreția lui Isus cerând lucruri mari în Numele Lui! Frumusețea acestui lucru este că uneori Dumnezeu ne răspunde negativ, așa încât noi învățăm să creștem împreună ca familie, punându-ne încrederea în Dumnezeu în acest drum. Pe de altă parte, Dumnezeu trece cu mult peste ceea ce noi ne-am așteptat sau mi-am imaginat. El răspunde afirmativ, așa încât credința noastră este întărită.

Ca biserică, noi dorim ca închinarea să fie congregațională, nu doar privată. Noi dorim ca femeile și bărbații să participe în închinarea noastră în felurile în care Scriptura ne încurajează și ne permite, și vrem să manifestăm acea diversitate a poporului lui Dumnezeu care Îi vorbește lui Dumnezeu în modalități diverse.

Toate aceste lucruri sunt posibile datorită rugăciunii comune și a faptului că ea este un element cheie în adunările noastre, duminică de duminică. Comunitatea noastră și chiar vizitatorii pot să se vadă pe ei înșiși în persoana care se roagă, în timp ce le este reamintit că rugăciunea cu sens poate să aibă loc în forme variate într-o perioadă scurtă de timp. Întrucât includem elementele adorării, mărturisirii, mulțumirii și cererii în adunarea noastră, avem astfel oportunitatea de a manifesta acea larghețe emoțională care ar trebui să fie parte din relația cu Dumnezeu.

ÎNCHEIERE

Atunci când vorbești cu un chelner la restaurant, pur și simplu îți prezinți cererile. Dacă ești în prezența cuiva pe care îl admiri, te vei concentra pur și simplu pe a complimenta acea persoană. Ambele reacții vorbesc totuși despre o relație superficială. Dumnezeu dorește însă o relație profundă cu poporul Său, și cu cât mai profundă este acea relație, cu atât mai variată este comunicarea.

 

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.

Altele etichetate ca: articles