Evanghelizare & Evanghelia

CE ESTE EVANGHELIA?

De Greg Gilbert

Greg Gilbert este păstor senior la Third Avenue Baptist Church din Louisville, Kentucky. Îl puteți găsi pe twitter la @greggilbert.
Article
06.13.2014

Au existat multe discuții în interiorul mișcării evanghelice din ultima vreme cu privire la felul în care creștinii ar trebui să definească Evanghelia – dacă ar trebui să spunem că Evanghelia este pur și simplu mesajul că păcătoșii pot fi iertați prin pocăința și credința în Hristosul răstignit, sau dacă este un concept mult mai larg. Uneori, discuțiile au ajuns să se încingă, mai ales atunci când cei dintr-o tabără au început să spună despre cealaltă tabără că sunt „reducționiști” în legătură cu Evanghelia, răspunsul taberei acuzate fiind că acuzatorii de fapt diluează Evanghelia și îndepărtează Biserica de la misiunea pe care Dumnezeu i-a dat-o.

Eu cred că putem să eliminăm cel puțin o parte din confuzie dacă facem unele observații atente. Cred că cele două tabere importante din această discuție – cei care spun că Evanghelia este vestea bună că Dumnezeu îi împacă pe păcătoși cu Sine prin moartea substitutivă a lui Isus (să-i denumim tabăra „A”) și cei care spun că Evanghelia este vestea bună că Dumnezeu înnoiește și creează din nou întreaga lume prin Hristos (tabăra „B”) – vorbesc în mare măsură despre lucruri diferite. Cu alte cuvinte, eu nu cred că A și B răspund aceleiași întrebări. Evident că ambele tabere afirmă că fiecare, la rândul ei, răspunde întrebării „Ce este Evanghelia?” Și, implicit, asta contribuie la tensiunea dintre cele două răspunsuri diferite. Dar dacă acordăm ceva mai multă atenție, eu cred că vom observa că cele două tabere de fapt răspund la două întrebări foarte diferite, dar la fel de biblice. Cele două întrebări sunt acestea:

Ce este Evanghelia? Cu alte cuvinte, care este mesajul pe care o persoană trebuie să îl creadă pentru a fi mântuită?

Și

Ce este Evanghelia? Cu alte cuvinte, care este întreaga Veste Bună a creștinismului?

Atunci când o persoană din tabăra A pune întrebarea „Ce este Evanghelia?”, o înțelege sub forma „Care este mesajul pe care o persoană trebuie să îl creadă pentru a fi mântuită?”, și răspunde la întrebare prin a vorbi despre moartea lui Hristos în locul păcătoșilor, ca și despre chemarea la pocăință și credință.

Când o persoană din grupul B aude întrebarea „Ce este Evanghelia?”, ea o înțelege cu sensul de „Care este întreaga Veste Bună a creștinismului?” și, în consecință, răspunde prin a vorbi despre scopul lui Dumnezeu de a înnoi lumea prin Hristos.

Acum cred că poți înțelege de ce există această tensiune între cele două tabere. Dacă vei răspunde întrebării (1) prin a vorbi despre noua creație, oamenii vor spune pe bună dreptate că răspunsul tău este prea larg și că deplasezi crucea de la locul ei central. Atunci când oamenii din Scriptură au pus întrebarea „Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?”, răspunsul pe care ei l-au primit a fost să se pocăiască de păcate și să creadă în Isus – nimic despre noua creație viitoare.

Dar este la fel de adevărat că uneori (ba chiar adesea) Biblia vorbește despre „Evanghelie” în termenii noii creații. Așa că, dacă răspunzi întrebării (2) prin a vorbi doar despre moartea lui Hristos în locul păcătoșilor și prin a spune că orice altceva este, prin definiție, ceva ce nu ține de Evanghelie, fără îndoială că ești perceput ca având o vedere prea îngustă. Este ca și cum ai spune că promisiuni precum învierea trupească, împăcarea iudeilor și a neamurilor, cerurile noi și pământul cel nou, și multe altele, cumva n-ar face parte din ceea ce Biblia afirmă că este „Vestea Bună” a creștinismului.

Ceea ce noi trebuie să înțelegem este că niciuna din aceste două întrebări nu este greșită și nici nu este una mai biblică decât cealaltă. Însăși Biblia pune aceste două întrebări și răspunde la ele. Dați-mi voie să vă arăt acum, din Scriptură, de ce cred eu că ambele întrebări pe care le-am menționat sunt legitime și biblice.

Citind Biblia, eu văd că ea pare să folosească termenul „Evanghelie” în două modalități diferite, dar puternic legate una de cealaltă. Uneori ea folosește termenul „Evanghelie” într-un sens foarte larg, adică descriind toate promisiunile pe care Dumnezeu intenționează să le împlinească în Hristos, și incluzând aici nu doar iertarea de păcate, ci și orice altceva care decurge din aceasta – stabilirea Împărăției, cerurile noi și pământul cel nou etc. Dar există altă situație în care termenul „Evanghelie” este folosit într-un sens foarte restrâns, anume pentru a descrie în mod specific iertarea de păcate prin moartea substitutivă și învierea lui Hristos. În acele pasaje, promisiunile mai largi nu par să fie avute atât de mult în vedere.

Iată câteva din cele mai clare pasaje unde, cred eu, Biblia folosește termenul „Evanghelie” într-un sens restrâns:

  1. Faptele Apostolilor 10:36-43: „El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel și le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor… Toți prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”

Apostolul spune că Evanghelia pe care el o predică este Evanghelia „păcii, prin Isus Hristos”, expresie prin care el se referă în mod specific la vestea bună că „oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor”.

  1. Romani 1:16-17: „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.””

Pavel definește Evanghelia în termenii „mântuirii” și a neprihănirii lui Dumnezeu care este descoperită prin credință. Devine clar de-a lungul restului cărții Romani că el vorbește aici despre iertarea păcatelor – justificarea – care vine prin credință, nu prin fapte. Concentrarea sa în Epistola către Romani nu este pe împărăția viitoare, ci pe felul cum omul devine parte a ei. Și asta este ceea ce el denumește „Evanghelie”.

  1. 1 Corinteni 1:17-18: „De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” Evanghelia pe care Pavel a fost trimis să o predice este „propovăduirea crucii”.
  2. 1 Corinteni 15:1-5: „Vă fac cunoscută, fraților, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care ați primit-o, în care ați rămas și prin care sunteți mântuiți, dacă o țineți așa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba ați crezut. V-am învățat înainte de toate, așa cum am primit și eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi, și că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.”

Evanghelia pe care Pavel a predicat-o acestor oameni și care ei au primit-o consta din aceea că „Hristos a murit pentru păcatele noastre… a fost îngropat… și a înviat”. Referințele repetate la aparițiile lui Isus n-ar trebui să fie luate în considerare ca parte din „Evanghelie”, ca și cum ar trebui să spunem cuiva că Isus a apărut lui Petru, celor 12 și lui Iacov, și implicit, dacă n-am spune asta, nu le-am spus oamenilor Evanghelia. Acele referiri au ca scop să dovedească învierea ca pe un fapt real și istoric.

Dar iată și unele dintre cele mai clare pasaje despre care eu cred că Evanghelia este folosită într-un sens mai larg:

  1. Matei 4:23: „Isus străbătea toată Galileea, învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind orice boală și orice neputință care erau în norod.”

Aici se găsește prima mențiune a cuvântului „Evanghelie” din relatarea lui Matei, așa că ar trebui să ne așteptăm ca ea să contureze cumva definiția termenului. Pentru a umple de conținut expresia „Evanghelia Împărăției” pe care Isus a predicat-o, trebuie să ne uităm ceva mai devreme, la versetul 17, unde găsim prima menționare a termenului „împărăție”. Acolo, Isus predica astfel: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape!”

Evanghelia Împărăției, pe care Isus a predicat-o, era mesajul că a) Împărăția s-a apropiat și b) cei ce se pocăiesc pot să intre ea.

  1. Marcu 1:14-15: „După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.””

Cu excepția primului verset din capitol, aceasta este prima utilizare a termenului în Evanghelia după Marcu. Expresia „Evanghelia lui Dumnezeu”, pe care Isus a proclamat-o, avea următoarea semnificație: „S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.”

Evanghelia lui Dumnezeu este mesajul că a) Împărăția s-a apropiat și b) cei care se pocăiesc și cred pot să intre în ea.

  1. Luca 4:18: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați”.

Acesta este pasajul vechi-testamental din care Isus și-a lansat lucrarea publică. Expresia „veste bună”, așa cum este folosită în Isaia 61, se referă la stabilirea, într-un cadru mult mai larg, a Împărăției lui Dumnezeu.

  1. Faptele Apostolilor 13:32: „Și noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduința făcută părinților noștri Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus…”

Versetul 38 arată foarte clar că Vestea Bună pe care Pavel o aducea se referea la iertarea păcatelor ce venea prin „acest Om”. Dar, de asemenea, în versetul 32, despre „vestea bună” se spune că este „făgăduința făcută părinților noștri [pe care] Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus…” Cu siguranță că promisiunile făcute de Dumnezeu părinților, care se împlineau acum în Isus, includeau, dar nu erau limitate la iertarea păcatelor.

Așadar, privind cu atenție la Noul Testament, observăm că expresia „Evanghelie” este folosită atât într-o modalitate mai largă, cât și în într-una mai restrâns. Într-un sens mai larg, precum Matei 4, Marcu, Luca 4 și Faptele Apostolilor 13, ea se referă la toate promisiunile care ni s-au făcut. Lucrarea lui Isus nu se referă doar la iertarea păcatelor, ci și la înviere, la împăcarea cu Dumnezeu și cu alți oameni, la sfințire, glorificare, la împărăția viitoare, la cerurile noi și pământul cel nou, și așa mai departe. Ai putea spune că, în acest caz, „Evanghelia” se referă la întreg complexul de promisiuni ale lui Dumnezeu, asigurate prin viața și lucrarea lui Hristos. Am putea denumi acest sens mai larg al termenului, Evanghelia Împărăției. Într-un sens restrâns, așa cum vedem în Faptele Apostolilor 10, întreaga Epistolă către Romani, în 1 Corinteni 1 și 1 Corinteni 15, „Evanghelia” se referă în mod specific la moartea ispășitoare și învierea lui Isus și la chemarea adresată tuturor oamenilor de a se pocăi și a crede în El. Am putea denumi acest sens mai restrâns ca Evanghelia Crucii.

Dați-mi voie acum să fac clare două alte lucruri.

În primul rând, folosirea mai largă a termenului „Evanghelie” include în mod necesar pe cea mai restrânsă. Priviți la acele exemple din Matei și Marcu. Isus nu doar că propovăduiește despre Împărăție, cum ar spune mulți. El propovăduiește apropierea Împărăției, dar El proclamă și modalitatea de acces în ea. Priviți îndeaproape la text: Isus nu a predicat Evanghelia spunând „Împărăția cerurilor este aproape!” El a predicat Evanghelia spunând „Împărăția cerurilor este aproape, pocăiți-vă și credeți!” Acest lucru este crucial, pentru că face diferența cu adevărat între Evanghelie și non-evanghelie: a propovădui inaugurarea Împărăției și a noii creații, ca și a tuturor celorlalte lucruri fără a preciza felul în care oamenii pot să aibă acces la ea – adică prin pocăința de păcat și prin a fi iertați prin credința în Hristos și în moartea Lui ispășitoare – înseamnă a predica o evanghelie falsă. Fără îndoială, asta ar însemna să predici o veste rea, pentru că nu oferi oamenilor nicio speranță de a fi incluși în acea nouă creație. Evanghelia Împărăției nu constă din propovăduirea Împărăției, ci din propovăduirea unei Împărății alături de proclamarea faptului că oamenii pot să aibă acces în ea prin pocăință și credință în Hristos.

În al doilea rând, merită să observăm în mod explicit faptul că Noul Testament denumește „Evanghelia” acel mesaj specific, restrâns, al iertării de păcate prin Hristos. De aceea, oamenii care argumentează spunând ceva de genul, „Dacă doar predici iertarea de păcate prin Hristos și nu incluzi și intenția lui Dumnezeu de a crea din nou această lume, nu predici Evanghelia”, greșesc. Atât Pavel cât și Petru – ca să menționez doar numele celor oferiți în exemplele de mai sus – par să fie suficient de mulțumiți să spună că ei au predicat „Evanghelia” atunci când au spus oamenilor doar despre iertarea de păcate prin moartea substitutivă a lui Isus, și doar atât.

Dacă este adevărat că Noul Testament folosește termenul „Evanghelie” atât într-un sens larg cât și într-un sens restrâns, atunci cum ar trebui să înțelegem relația dintre aceste două sensuri, dintre Evanghelia Împărăției și Evanghelia Crucii? Aceasta este următoarea noastră întrebare și, odată ce vom găsi răspunsuri pentru ea, cred că vom fi ajutați să devenim mai clari în mințile noastre cu privire la unele întrebări cu adevărat importante.

Așadar, ce relație există între Evanghelia Împărăției și Evanghelia Crucii? Am arătat deja că Evanghelia Împărăției include în mod necesar Evanghelia Crucii. Dar, mai specific, este Evanghelia Crucii o simplă parte a Evangheliei Împărăției, sau reprezintă ceva mai mult? Este centrală acesteia, este periferică, este esența ei, sau ce anume? Și, având în vedere acest lucru, de ce doresc autorii Noului Testament se asocieze cuvântului „Evanghelie” acea promisiune specifică a iertării de păcate prin credința în Hristos, și nu alte promisiuni particulare care sunt incluse în Evanghelia mai largă? De ce nu îl vedem niciodată pe Pavel spunând, „iată Evanghelia mea: oamenii să se împace unii cu alții”?

Eu cred că putem căpăta un răspuns la toate aceste întrebări odată ce conștientizăm că Evanghelia Crucii nu este doar una din componentele Evangheliei Împărăției. Dimpotrivă, Evanghelia Crucii este calea, izvorul, chiar sămânța, dacă este să folosim acești termeni, pentru Evanghelia Împărăției. Citiți întreg Noul Testament și veți realiza foarte repede că mesajul ei unic constă din faptul că niciun om nu poate să ajungă la acele binecuvântări mai largi, care țin de Împărăție, decât prin a fi iertat de păcate, prin moartea lui Hristos. Acesta este izvorul din care provin toate celelalte binecuvântări.

Acesta este, cred eu, motivul pentru care este perfect adecvat ca autorii biblici să denumească acest izvor „Evanghelia”, chiar dacă ei folosesc în același timp acest termen și pentru întreg pachetul – incluzând iertarea, justificarea, învierea, creația nouă și toate celelalte. Întrucât binecuvântările mai largi ale Evangheliei sunt accesate numai prin mijloacele mesajului restrâns (ispășirea, iertarea, credința și pocăința) și întrucât aceste binecuvântări sunt obținute în mod infailibil prin mijloacele mesajului restrâns, este cu totul potrivit ca autorii Noului Testament să denumească această poartă, sămânță și izvor ca fiind „Evanghelia”.

În același timp, este cu totul potrivit ca Noul Testament să denumească acest izvor „Evanghelia” și în același timp să nu amintească de niciuna din celelalte binecuvântări specifice pachetului mai larg prin a folosi același termen. De aceea, noi nu etichetăm reconcilierea dintre oameni ca fiind „Evanghelia”. Și nici nu denumim „Evanghelie” cerurile noi și pământul cel nou. Dar nu ne ferim să spunem că iertarea prin ispășire este „Evanghelia”, pentru că aceasta este izvorul și calea către toate celelalte.

Și există unele implicații importante care decurg din acest lucru.

În primul rând, merită să spunem din nou: cei care argumentează că „Evanghelia” înseamnă proclamarea Împărăției, pur și simplu greșesc. Evanghelia nu înseamnă proclamarea Împărăției. Nu, ci în sensul mai larg, înseamnă proclamarea Împărăției împreună cu mijloacele de a intra în ea.

În al doilea rând, este greșit să spunem că Evanghelia Crucii nu este Evanghelia, sau că este mai puțin decât Evanghelia. Atâta vreme cât întrebarea este, „Care e mesajul pe care o persoană trebuie să îl creadă ca să fie mântuită?”, Evanghelia Crucii este acest mesaj, și deci Evanghelia. Isus, Pavel și Petru spun asta.[1]

În al treilea rând, este de asemenea greșit să spunem că Evanghelia Împărăției este cumva o adăugire la Evanghelie, sau o distragere de la Evanghelia reală. Atâta vreme cât întrebarea este, „Care e întreaga veste bună a creștinismului?”, atunci Evanghelia Împărăției nu este Evanghelia + ceva, ci ea este Evanghelia. Și asta pentru că, iarăși, Isus, Pavel și Petru afirmă acest lucru.

În al patrulea rând, este greșit să spunem că un om este creștin doar pentru că face lucruri bune și „urmează exemplul lui Isus”. Pentru a fi creștin, pentru a fi părtaș binecuvântărilor Împărăției, este nevoie în primul rând să treci prin poartă – adică să vii la Hristos cu credință și să fii iertat de păcate, să fii beneficiarul ispășirii păcatelor tale. Bunyan vorbește în cartea sa, Călătoria Creștinului, despre personajele Formalistul și Ipocritul, pe care Creștinul le întâlnește în drumul său către Cetatea Cerească. Totuși, după câteva clipe de dialog cu aceștia, Creștinul realizează că ei săriseră gardul pentru a merge pe cale, în loc să treacă prin Poarta cea Strâmtă. Concluzia era că acești doi nu erau creștini, indiferent cât de bine păreau să se descurce pe drumul lor. Schimbând un pic personajele, există mulți oameni care trebuie să conștientizeze că Dl. Ucenic-al-lui-Isus și Dna. Viață-Faină-în-Împărăție nu sunt creștini, până când nu vin la Isus cel răstignit, cu pocăință și credință, spre iertarea păcatelor lor. Un om poate „trăi precum Isus” cât de mult vrea, dar dacă nu trece prin poarta strâmtă a ispășirii, credinței și pocăinței, în realitate el nu a venit la Hristos. Pur și simplu a sărit peste gard.

În al cincilea rând, eu cred că este întotdeauna greșit să spunem că necreștinii ar putea face „lucrarea Împărăției”. Un necreștin care lucrează în justiție sau în acțiuni de reconciliere la nivel uman face un lucru bun, dar aceasta nu este o lucrare a Împărăției pentru că nu este făcută în Numele Împăratului. C. S. Lewis a greșit în acest sens, fiindcă nu poți face lucruri bune în numele lui Tash și să te aștepți ca Aslan să fie fericit în legătură cu asta.

În al șaselea rând, scopul final al oricărei lucrări umanitare – indiferent dacă este făcută de un creștin sau de o biserică – trebuie să fie îndreptarea lumii înapoi către poarta îngustă. Se pot spune multe lucruri aici, dar eu cred că înțelegerea corectă a tuturor acestor lucruri poate să ofere un puternic motiv misionar și să aducă o mărturie pătrunzătoare înaintea lumii. De exemplu, atunci când renovezi atelierul unui bărbier în Numele lui Isus, trebuie să-i spui proprietarului (ca să exprim acest lucru foarte clar, de dragul bravurii) – „Iată, fac acest lucru pentru că Îl slujesc pe Dumnezeul căruia Îi pasă de lucruri precum frumusețea, ordinea și pacea. De fapt, Biblia spune, iar eu cred asta, că Dumnezeu va crea din nou această lume și va inaugura o Împărăție unde vopseaua nu va cădea și copacii nu vor muri. Dar (și aici ajungem la esența lucrurilor), așa cum văd lucrurile acum, nu vei putea fi parte din acea Împărăție. Și asta datorită păcatului tău. Nu vei putea ajunge acolo decât dacă te vei pocăi și vei crede în Hristos”. Astfel îi vei spune Vestea Bună a Crucii. Dacă doar vei renova atelierul bărbierului și îi vei propovădui Împărăția viitoare, ai eșuat să propovăduiești Evanghelia. Evanghelia Împărăției înseamnă propovăduirea Împărăției împreună cu mijloacele de a ajunge în ea.

În al șaptelea rând, așa cum am argumentat anterior, eu cred că mulți dintre cei ce sunt parte din așa-numitele biserici emergente, cu toată insistența lor legată de cât de uimitoare și surprinzătoare este evanghelia pe care ei o propovăduiesc – au ratat în totalitate aspectul care este cu adevărat uimitor în legătură cu Evanghelia. Faptul că Isus este Împărat și că El a inaugurat o Împărăție a dragostei și compasiunii nu este în realitate deloc uimitor. Orice evreu știa că acest lucru avea să se petreacă într-un anume moment din istorie. Ceea ce este cu totul uimitor în legătură cu Evanghelia este că Împăratul mesianic moare pentru a-Şi salva poporul – că Fiul divin al omului din Daniel, că Mesia Davidic și Slujitorul suferind din Isaia ajung să fie unul și același Om. Aceasta este, dacă vrem să mergem mai departe, modalitatea în care, în final, legăm Evanghelia Împărăției de Evanghelia Crucii. Isus nu este doar Împărat, ci este Împăratul răstignit. Prin comparație cu aceasta, ceea ce mulți dintre susținătorii bisericii emergente oferă drept o evanghelie uimitoare nu este deloc uimitoare. E chiar plictisitoare.

În al optulea rând, tot ce am afirmat până acum ne conduce către concluzia că focalizarea evanghelistică, misionară și pastorală din această perioadă ține de Evanghelia Crucii, de acea poartă, acel izvor al Evangheliei mai largi a Împărăției. Și aceasta pentru că toate celelalte sunt lucruri ce nu pot fi căpătate și nu sunt cu adevărat o veste bună, dacă nu îi îndreptăm pe oameni către poarta îngustă. Mai mult decât atât, trebuie să observăm că aceasta este perioada în care porunca supremă a lui Dumnezeu adresată oricărui om de pe lume este „Pocăiește-te și crede!” Există o singură poruncă cu adevărat inclusă în Evanghelie – fie în sensul mai larg, fie în sensul mai restrâns: Pocăiește-te și crede! Aceasta este obligația de bază a ființelor omenești din această epocă și, de aceea, ea trebuie să fie obiectivul primordial din predicarea noastră.

 

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.

Altele etichetate ca: articles