TEOLOGIA BIBLICĂ ȘI PROCLAMAREA EVANGHELIEI

Poate fi predicarea expozitivă consecvent evanghelistică?

Uneori, predicatorii sunt ezitanți în predicarea expozitivă a cărților Bibliei, pentru că ei suspectează că o astfel de abordare este bună pentru a învăța teologie pe creștinii maturi, dar este rea în a-i ajuta pe necredincioși să înțeleagă Evanghelia.

Această îngrijorare crește atunci când pastorii se gândesc să predice dintr-o carte întreagă din Vechiul Testament. Cum ar putea să prezinte clar Evanghelia, duminică de duminică, un studiu din viața lui Avraam sau o serie de predici din cartea Hagai? Va trebui cumva ca, la sfârșitul predicii, să dăm drumul pur și simplu unei scurte prezentări evanghelistice? „Pentru prietenii necreștini care se află astăzi printre noi, mi-ar place să sfârșesc acest mesaj despre circumcizia lui Avraam prin vă vorbi despre cum puteți primi darul fără plată al vieții veșnice”. Apoi îi dai înainte cu chemarea la altar.

Din fericire, există o altă cale, mai naturală, de a proclama Evanghelia cu credincioșie, duminică de duminică, chiar și din Vechiul Testament. Aceasta presupune să folosești teologia biblică.

MAREA ISTORIE

Ce este teologia biblică? Am putea s-o definim drept studiul istoriei generale a Bibliei. Împreună, cele 66 de cărți ale Bibliei ne prezintă o singură narațiune a misiunii lui Dumnezeu de a mântui un popor și de a-Şi stabili o Împărăție spre gloria Sa, prin moartea și învierea lui Isus Hristos. Vechiul Testament pregătește scena și ne conduce către Isus. Evangheliile ni-L descoperă pe El și lucrarea Lui. Restul Noului Testament ne prezintă implicațiile morții și învierii lui Isus, pe tot parcursul lui, până când Dumnezeu Își împlinește misiunea. Cu cât înțelegem mai bine acest plan complet, cu atât mai mult putem arăta cum textul din care predicăm se relaționează cu Evanghelia.

Predicarea unui pasaj al Scripturii însoțită de conștiența cu privire la teologia biblică este ca și cum am fi conștienți de toate lucrurile importante de la un meci de baschet. Jucătorii de baschet buni nu se focalizează doar pe driblarea mingii până când ea ajunge în coș. Ei sunt conștienți de localizarea coechipierilor și a apărătorilor de pe acel teren, ca și de cursul general al jocului. În mod asemănător, expoziția bună a Bibliei nu va furniza doar un comentariu fluid asupra versetelor în cauză. Va avea și un simțământ al contextului, asupra lucrurilor care se petrec înainte și după text, și asupra felului cum toate acestea se relaționează la progresia generală a istoriei lui Dumnezeu.

TEOLOGIA BIBLICĂ ÎN ACȚIUNE

Haideți să privim la câteva strategii ale teologiei biblice pe care le putem folosi cu scopul de a conecta pasajul nostru specific la istoria generală a Bibliei, istoria Evangheliei. Ați putea să vă gândiți la aceste strategii ca la niște căi posibile care să ne ducă de la textul nostru la Evanghelie, ca niște rute pe harta care ne ghidează de la locul unde ne aflăm la destinația dorită.

1. Promisiunea și Împlinirea

Vom începe cu cea mai simplă și mai directă rută către Evanghelie. În promisiune și împlinire, textul pe care îl studiezi conține o profeție sau promisiune care este împlinită în mod explicit într-un anume aspect al Evangheliei. Promisiunea și împlinirea reprezintă rodul de la bază al teologiei biblice: este ușor de văzut și de cules.

Așa că, dacă predici din profeția lui Mica privitoare la un Stăpân care va ieși din Betleem (Mica 5:2), poți foarte ușor să inviți congregația să deschidă la Matei 2:6 pentru a vedea cum această profeție este împlinită în nașterea lui Isus. Sau, dacă te-ai hotărât să predici din viața lui Avraam, la un anume punct ar trebui să faci legătura între promisiunea lui Dumnezeu de a binecuvânta „sămânța” lui Avraam (Gen. 12:7; 13:15; 17:8; 24:7) și împlinirea ei în Isus (Gal. 3:16).

În afară de a ne oferi modalități evidente pentru a ajunge la Evanghelie, abordarea de tip promisiune și împlinire ne arată în același timp felul cum autorii Noului Testament au interpretat Vechiul Testament în lumina Evangheliei. Cu cât învățăm mai bine să citim Biblia prin lentilele prin care apostolii interpretau textul, cu atât mai bine vom ajunge la Evanghelie din alte pasaje, chiar și în cazul acelora fără împlinire explicită în Isus.

2. Simbolismul

Simbolismul este asemănător promisiunii și împlinirii, cu excepția faptului că, în loc să avem de-a face cu o profeție concretă împlinită în Isus, vedem evenimente, instituții sau persoane care sunt umbre ale lui Isus și ale Evangheliei. Ai putea să te gândești la simbolism ca la o profesie neexprimată verbal în acest fel.

Să luăm exemplul templului din Ierusalim. El a jucat un rol central în Vechiul Testament, fiind locul prezenței salvatoare și de guvernare a lui Dumnezeu, în mijlocul poporului Său. Dar templul, în ultimă instanță, îndrepta privirile tuturor către Isus. Isus a șocat mulțimile atunci când a stat în templu și a spus, „Stricați Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica” (Ioan 2:19). Se gândeau că Isus se referea la clădirea fizică, dar „El le vorbea despre Templul trupului Său” (Ioan 2:21). Asemenea templului, Isus era și este prezența fizică a lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său, peste care să domnească și pe care să îi mântuiască. Acesta este și motivul pentru care apostolii au identificat în mod repetat Biserica, pe cei care sunt în Hristos drept templul Duhului Sfânt (ex. 1Cor. 3:16-17; Efes. 2:19-22; 1Petru 2:5).

În lumina acestui fapt, haideți să spunem că ați predica expozitiv din Psalmul 122, care ne vorbește despre bucuria de a merge la templul lui Dumnezeu, în Ierusalim: „Mă bucur când mi se zice; ‚Haidem la Casa Domnului!’” (Ps. 122:1). Puteți folosi aici simbolismul templului pentru a-i ajuta pe oameni, chiar și pe cei necredincioși, să vadă bucuria mult mai mare de a merge la Isus, prin credință.

Noul Testament este plin de astfel de simboluri ale lui Isus și ale lucrării Sale. Apostolii L-au văzut pe Isus drept ultimul Adam, adevăratul Miel de Paști, noul Moise, Jertfa deplină de ispășire, Marele Preot, Împăratul uns (Mesia) din linia genealogică a lui David, adevăratul Israel, și așa mai departe. Aceste rute bine bătătorite pot să te conducă cu credincioșie de la multe locuri din Scriptură la Isus și la lucrarea Lui mântuitoare.

3. Temele biblice

Folosesc termenul „teme” pentru a descrie subiectele sau imaginile recurente din istoria biblică și care nu ne îndreaptă direct la Isus în felul în care simbolismul o face. Totuși, aceste teme sau subiecte biblice sunt integral conectate la Evanghelie și ne pot ajuta să plasăm textul nostru în desfășurarea istoriei biblice.

O temă biblică clasică este creația. Biblia începe cu „La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul”. Dumnezeu a produs ordine în acel haos, i-a creat pe Adam și Eva după chipul Său, și le-a poruncit să stăpânească peste creație, umplând lumea cu urmașii lor, și totul spre gloria lui Dumnezeu. În mod tragic, Adam și Eva au eșuat în a-și împlini chemarea și s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.

Dar Dumnezeu avea un plan de răscumpărare a creației Sale. De-a lungul Vechiului Testament, observăm în mod repetat „creația cum este re-începută”, evenimente în care Dumnezeu, prin har, o ia de la capăt cu poporul Său, și cum noul început este descris folosind imaginea creației și limbajul acesteia. Aceste reiterări ale creației îl includ pe Noe și familia sa după potop, includ exodul poporului Israel din Egipt și intrarea acestuia în țara promisă, întemeierea unei împărății edenice pe vremea lui Solomon, și chiar întoarcerea evreilor din captivitatea babiloniană. Totuși, în fiecare din aceste situații, planul pare să eșueze. Omenirea s-a răzvrătit din nou. Adam se împiedică iarăși și iarăși. Pe bună dreptate, s-ar putea pune întrebarea, „Va ajunge vreodată la bun sfârșit vreuna din aceste iterații adamice?”

Da – ultimul Adam, Isus Hristos, a împlinit în mod perfect voia Tatălui. Învierea lui Isus și mântuirea poporului Său au lansat adevărata nouă creație. Și ea a continuat să crească până astăzi. Isus Şi-a trimis poporul mântuit să supună pământul și să-l umple cu fii și fiice ale lui Dumnezeu, prin mesajul Evangheliei. Și cândva, această lucrare va culmina în pământul nou și cerurile noi, cu mult mai mărețe și mai glorioase decât originalul.

Poți vedea cum a fi capabil să folosești subiectul creației formează un cadru pentru deplasarea naturală de la multe texte la punctul de turnură al noii creații, anume moartea și învierea lui Isus? Există multe alte fire tematice care țes împreună istoria biblică, precum legămintele, Exodul, Ziua Domnului și Împărăția lui Dumnezeu.

4. 4. Predicarea etică

Dar ce se întâmplă dacă încerci să predici din Proverbe sau din Cele 10 Porunci? Ce-ar fi dacă ai încerca, cu totul nebunește, să faci o predicare expozitivă evanghelistică din Levitic? Ar părea că acele pasaje sunt mai bune pentru a predica niște „așa da” și „așa nu” ale trăirii creștine mature, decât să arate oamenilor nemântuiți ce a făcut Isus astfel încât ei să poată deveni creștini.

Din nou, teologia biblică cartografiază o cale prin care să ajungem de la Lege la Evanghelie. Putem citi poruncile morale specifice în interiorul cursului istoriei biblice în cel puțin trei modalități. Mai întâi, legile și aspectele etice ale Bibliei ne conduc la Isus prin a ne arăta păcatul nostru și nevoia unui Mântuitor. Așa cum s-a spus adesea, poruncile lui Dumnezeu acționează ca o oglindă, confruntându-ne cu imperfecțiunile noastre morale. Citind istoria Israelului, o istorie de colaps moral cronic, vedem istoria omenirii și a vieților noastre. „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului” (Rom. 3:20).

În al doilea rând, poruncile morale ale Bibliei ne îndreaptă către Isus, care este singurul ce le-a împlinit într-un mod perfect. El nu a venit să distrugă Legea lui Dumnezeu, ci să o împlinească în orice modalitate imaginabilă (Matei 5:17). Toți ceilalți fii ai lui Dumnezeu (Adam, Israel, împărații Israelului) – au fost fii risipitori. Doar Isus a fost plăcut Tatălui. Astfel, vedem că poruncile etice ale Bibliei ne descoperă în ultimă instanță caracterul lui Isus însuși.

În al treilea rând, bazându-ne pe puterea învierii lui Isus și pe lucrarea Duhului Său în noi, putem să păzim acum legile lui Dumnezeu ca niște fiice și fii ascultători. Isus ne-a salvat de sub puterea păcatului, „pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” (Rom. 8:4).

Așadar, imaginează-te predicând din Proverbe 10:17: „Cine își aduce aminte de certare apucă pe calea vieții; dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greșite”. Urmând contururile teologiei biblice, nu te vei rezuma doar la oferi un mesaj de 30 de minute asupra a cum să fim mai buni. Ai putea de asemenea să arăți cum eșuăm în ce privește bunătatea și cum excelăm în cruzime și răutate în modalitățile cele mai subtile. Apoi vei îndrepta oamenii către întruchiparea bunătății în Isus, în special faptul că El Și-a dat viața pentru păcătoși. Iar în final, vei conecta acel har plin de bunătate a lui Isus la noi ca și cum ar fi combustibilul pentru propria noastră transformare, prin Duhul Sfânt.

5. Soluția la puzzle

Atunci când începem să simțim cursul teologiei biblice, vom vedea de asemenea felul cum Evanghelia rezolvă adesea dilemele Vechiului Testament. Cum ar fi putut Dumnezeu să Își împlinească promisiunile făcute lui David odată ce Iuda a ajuns în exil și nu a mai existat niciun rege la Ierusalim? Dacă jertfele la templu ștergeau păcatul, atunci de ce a mai judecat Dumnezeu poporul Israel? Vechiul Testament vorbește adesea despre binecuvântările lui Dumnezeu pentru cei neprihăniți și despre judecata celor răi. Așadar, de ce am vedea noi lucrurile pe dos?

Am putea spune mai multe lucruri aici dar, pentru moment, este suficient să afirmăm că, atunci când întâlnești o dilemă biblică, ia aminte la felul cum Evanghelia lui Isus ar putea să rezolve acel mister. Ca într-o măreață nuvelă, Vechiul Testament pune la cale situații tensionate pe care Isus, Eroul, le rezolvă.

„EȘTI AICI”

Atunci când folosim teologia biblică pentru a practica acest fel de predicare expozitivă, centrată în Evanghelie, ceva extraordinar se petrece cu cei necredincioși. Nu doar că ei sunt confruntați cu păcatul lor, introduși în învățătura lui Isus și chemați la pocăință și credință, săptămână de săptămână. Mai mult, ei încep să se și localizeze singuri în șirul istoric al lucrării lui Dumnezeu. Evanghelia nu este o simplă metaforă sau o idee pe care suntem liberi să o folosim sau să o lepădăm, în funcție de cât de bine „funcționează în cazul lor”. Mai degrabă relatarea biblică despre Isus reprezintă o forță istorică înrădăcinată în trecut, continuându-se în prezent și dominând veșnicia. Dumnezeul care a acționat în lumea biblică este la lucru în această lume și astăzi, pentru că este aceeași lume, aceeași istorie, aceeași relatare.

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.