4 MOTIVE PENTRU CARE SĂ ADĂUGAȚI O SLUJBĂ DE RUGĂCIUNE REGULATĂ ÎN CALENDARUL BISERICII

Dacă ar fi să adăugați un lucru la calendarul bisericii voastre, care ar fi acela? O tabără pentru femei sau un mic dejun între bărbați? Un seminar pe tema evanghelizării? Grupuri comunitare? O slujbă sâmbătă seara pentru cei care se trezesc mai greu duminică dimineața? Un studiu biblic la mijlocul săptămânii?

Aceasta este întrebarea pe care mi-am pus-o în mod repetat de când am ajuns la noua mea biserică în toamna anului trecut. Chiar dacă multe dintre acele sugestii de mai sus sunt lăudabile, eu, alături de prezbiterii bisericii noastre, am condus trupul local al lui Hristos către a începe o slujbă regulată de rugăciune organizată duminica seara.

Vorbești serios, o slujbă de rugăciune? Aceasta suna cumva demodat și ciudat, acel lucru pe care creștinii îl făceau înainte de apariția electricității, când viața era mai simplă, bisericile erau mai mici și când activitățile recreative ale copiilor noștri nu ne înghițeau calendarele cu totul.

Da, decizia noastră a fost întâmpinată cu oarecare opoziție. Un membru al lui bisericii mi-a spus că biserica deja se ruga prea mult. El simțea că momentele noastre de rugăciune din timpul slujbei de dimineață erau deja lungi. Ele furau din abilitatea echipei de închinare de a se încadra într-un ritual anume și întrerupeau experiența închinării. Alte persoane au sugerat că acest lucru poate să alimenteze legalismul, prin a le da oamenilor altceva decât ceea ce ei trebuie să primească. Alții și-au exprimat îngrijorarea că această slujbă de rugăciune ar putea să afecteze părtășia, căci unele persoane ar putea să părăsească grupul lor de studiu pentru a participa la întâlnirea comună de rugăciune.

Așadar, de ce să organizăm o întâlnire dedicată în primul rând rugăciunii comune? Aș vrea să sugerez patru motive.

1. ACEST LUCRU LE REAMINTEȘTE MEMBRILOR DIN BISERICILE NOASTRE DE IMPORTANȚA RUGĂCIUNII.

Nu este un lucru dificil să-i convingem pe membrii bisericilor noastre să vină la un eveniment sau să se implice într-un grup de studiu mic. Sute de persoane au venit la ultima întâlnire a femeilor. Zeci de persoane au venit la micul dejun al bărbaților sau la întâlnirile cu titlul Biserica Secretă. Așadar, de unde vine reținerea multora față de a ne aduna împreună pentru rugăciune? De ce a ajuns slujba de rugăciune în multe biserici să fie lăsată la sfârșit în lista de priorități?

Exprimat în termeni simpli, rugăciunea nu este ceva foarte atractiv. Ea nu este ceva atrăgător. Adesea nu este nici un lucru ușor sau convenabil, pentru că necesită efort și străduință. Este motivul pentru care Domnul Isus ne-a dat pilda văduvei insistente din Luca 18, îndemnându-ne să ne rugăm întotdeauna și să nu ne pierdem nădejdea. Noi suntem obișnuiți să fim hrăniți cu lingurița, prin muzică, media, predici audio și așa mai departe. Totuși, rugăciunea ne cere să punem deoparte toate aceste lucruri și să ne deschidem inimile.

Și exact aceasta este ceea ce noi trebuie să facem – nu doar la nivel individual, ci și la nivel colectiv, al bisericii. În Matei 21, Domnul Isus îi mustră pe oameni pentru faptul că au transformat templul într-o piață. El spune „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune” (Matei 21:13). Potrivit Noului Testament, biserica este templul Duhului lui Dumnezeu (1 Cor. 3:16). De aceea, sunt oare bisericile noastre casa de rugăciune pe care o dorește Dumnezeu? Punem noi deoparte timp pentru această lucrare? Facem noi din dedicarea față de rugăciunea comună o prioritate? Sau este rugăciunea noastră comună un simplu moment folosit pentru a umple timpul dintre două cântări?

Robert Murray M’Cheyne spunea că „ceea ce omul este cu adevărat se vede atunci când este singur, pe genunchii lui, înaintea lui Dumnezeu”. Cum ar fi dacă am aplica aceeași măsură bisericilor noastre? Ce s-ar putea spune despre noi? Rugăciunea comună are un efect asupra importanței acordate rugăciunii de către membrii bisericilor noastre și asupra necesității ei absolute. Lupta noastră este dusă cu forțele spirituale, iar aceasta necesită arme spirituale. Oare ce armă mai bună am putea avea decât rugăciunile nu doar ale unei singure persoane, ci a zeci, sute și chiar mii de credincioși?

2. ÎNTÂLNIREA DE RUGĂCIUNE CONSTITUIE UN MODEL DE PE URMA CĂRUIA MEMBRII BISERICILOR NOASTRE ÎNVAȚĂ CUM SĂ SE ROAGE.

Îmi amintesc de primul moment când m-am rugat în public. Eram proaspăt credincios, dar e-ram foarte confuz cu privire la cum ar trebui să mă rog. De aceea, ce puteam să fac la acel moment? Am copiat ceea ce îi auzeam pe alții făcând.

Dincolo de studiul rugăciunilor lui Daniel, Pavel, Ana sau Maria, nimic nu îi învață mai bine pe membrii bisericii noastre cum să se roage precum rugăciunile pe care le aud de pe buzele celor credincioși la slujbele bisericii. Dacă vrem ca oamenii noștri să se roage biblic și profund, vom dori ca ei să se roage cu o uimire plină de reverență și cu o dragoste personală, lucruri pe care le vom oferi ca model în adunările noastre. Așa cum observa D. A. Carson, „alege-ți modele, dar alege-le bine. Studiază conținutul, profunzimea, pasiunea și ungerea lor – dar nu copia ad literam cuvintele lor”.

3. ÎNTÂLNIREA DE RUGĂCIUNE A BISERICII UNEȘTE MEMBRII BISERICILOR NOASTRE ÎN JURUL SCOPURILOR LUI DUMNEZEU.

Noi suntem oameni egoiști prin natura noastră. N-avem nicio problemă să ne rugăm pentru nevoile, lipsurile sau dorințele noastre, la nivel individual. Și nu e nimic greșit în a face astfel de lucruri. Chiar ar trebui să le facem. Totuși, cât de deplorabilă este situația când viața noastră de rugăciune, în special viața de rugăciune comună, este dominată de astfel de preocupări. La urma urmei, nu noi suntem centrul istoriei. Nu fericirea și sănătatea noastră sunt ținta istoriei omenirii. Biserica și creșterea ei sunt ținta istoriei omenirii (Efes. 3:1-13). Atunci când ne adunăm pentru a accentua lucrurile spirituale ca fiind mai importante decât cele fizice, pe cele comune mai importante decât pe cele individuale, noi aducem alături membrii bisericilor noastre în jurul scopurilor lui Dumnezeu pentru biserica Lui. Rugăciunea comună hrănește preocuparea noastră pentru unitatea colectivă, pentru mărturia noastră comună.

4. RUGĂCIUNEA COMUNĂ PREGĂTEȘTE MEMBRII BISERICILOR NOASTRE PENTRU ACȚIUNILE LUI DUMNEZEU.

Circumstanța bisericii care se roagă împreună a marcat multe evenimente deosebite în cartea Faptelor Apostolilor. Ea i-a definit însăși viața la Cincizecime (2:42). I-a echipat pe credincioși cu Duhul Sfânt pentru a propovădui curajos Cuvântul lui Dumnezeu (4:31). Rugăciunea a marcat punerea deoparte a primilor diaconi (6:6), răspândirea Evangheliei printre samariteni (8:15), și chiar vedenia lui Petru de a duce Evanghelia la Neamuri (10:9). În fapt, rugăciunea comună a bisericii a fost ceea ce a condus la eliberarea lui Petru din închisoare (12:5)!

Prieteni, rugăciunea schimbă lucrurile! Este motivul pentru care Pavel prezumă că biserica se va ruga împreună, atât bărbații cât și femeile (1 Cor. 11, 14). Rugăciunea este mijlocul rânduit de Dumnezeu pentru a împlini obiective supranaturale. Ea este deopotrivă personală și puternică. Așa cum Domnul Isus le-a reamintit ucenicilor Lui, există unele obstacole care nu pot fi trecute decât prin rugăciune (Marcu 9:29).

Prieteni, așa cum observa Jamie Dunlop în cartea sa, The Compelling Community, „lui Dumnezeu Îi place să-Și apere reputația. Atunci când noi ne rugăm împreună, nevoile noastre devin publice. Când El răspunde, gloria Lui devine publică”. Rugăciunea pregătește membrii bisericilor noastre pentru acțiunile lui Dumnezeu.

PRIMA NOASTRĂ ÎNTÂLNIRE DE RUGĂCIUNE COMUNĂ

Luna trecută am avut prima noastră slujbă de rugăciune de duminică seara, cel puțin atât cât ne amintim. Ea a venit cu o mulțime de momente ciudate și cu stângăcii atunci când ne-am poticnit de tot felul de lucruri de-a lungul slujbei. N-a fost exact așa cum ne-am plănuit, și cred că mare parte din vină trebuie să mi-o asum.

Dar totul este în regulă, pentru că noi, poporul lui Dumnezeu, prin puterea lui Dumnezeu, ne-am întâlnit și ne-am rugat. Am făcut ceea ce niciun alt popor și nicio altă instituție de pe pământ nu are privilegiul să facă. Și vom face acest lucru din nou. Vom vedea, vom aștepta și vom anticipa lucrurile pe care Dumnezeu le va face ca răspuns la rugăciunile noastre.

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.