AR TREBUI CA BISERICILE SĂ VA-DĂ UCENICIZAREA ÎN PRIMUL RÂND CA PE UN ,PROGRAM’ SAU CA PE ,UN STIL DE VIAȚĂ’?

Biserica nu ar trebui să vadă ucenicizarea în primul rând ca pe un eveniment special sau ca pe un program bine lustruit. Ucenicizarea nu este un lucru ocazional sau special, ceva care să fie băgat la cutie pentru restul vieților noastre creștine. A fi creștin înseamnă să fii un ucenic al lui Hristos. Iar a fi un ucenic al lui Hristos înseamnă:

(i) Să cauți ajutorul altora în dorința ta de a deveni tot mai asemănător lui Hristos (să fii un ucenic);

(ii) Să cauți să îi ajuți pe ceilalți să fie tot mai asemănători lui Hristos (să ucenicizezi).

De aceea, bisericile ar trebui să vadă ucenicizarea ca pe un stil de viață. Ea ar trebui să constituie o parte obișnuită a vieții de creștin și a calității de membru al bisericii. Este ceea ce face un ucenic al lui Hristos.

Asta înseamnă că bisericile pot sau nu să folosească programe pentru a promova ucenicizarea. Totuși, în esență, ele vor dori să promoveze o cultură a ucenicizării. Ar trebui să fie normal ca cei ce sunt creștini mai de curând să discute chestiuni spirituale cu alți creștini în jurul unei mese. Ar trebui să fie normal ca aceștia să petreacă timp în casele creștinilor mai maturi pentru a-i vedea aplicând credința lor în orice domeniu al vieții, chiar până acolo încât să-i vadă cum își duc copiii la culcare. Prin harul lui Dumnezeu, o biserică ce hrănește o cultură a ucenicizării va fi plină de membri care caută tot mai mult să fie asemenea Domnului Isus (1 Cor. 11:1).

Acest articol a fost tradus în parteneriat cu Magna Gratia. Pentru resurse biblice asemănătoare, vizitați pagina lor de internet.